ICCJ. Decizia nr. 2722/2004. Penal. Contestaţie în anulare. Contestaţie în anulare
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2722/2004
Dosar nr. 2422/2003
Şedinţa publică din 19 mai 2004
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 46 din 29 martie 2002 a Tribunalului Tulcea, au fost condamnaţi inculpaţii:
- I.V.I. ş.
- I.N. la pedepse de câte 3 ani închisoare fiecare, pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. a), c), d) şi e) C. pen., cu aplicarea art. 109 C. proc. pen.
În baza art. 861 C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepselor aplicate celor doi inculpaţi sub supraveghere pe o perioadă de 5 ani.
S-a atras atenţia inculpaţilor asupra consecinţelor nerespectării dispoziţiilor art. 864, raportat la art. 83 C. pen.
Inculpaţii au fost obligaţi, în solidar, la plata sumei de 32.136.820 lei către partea civilă S.N.P. P. SA, sucursala Tulcea.
S-a reţinut că în noaptea de 28 mai 2002, având feţele acoperite, inculpaţii au pătruns în incinta Staţiei P. Babadag, au imobilizat-o pe gestionara benzinăriei şi au sustras o sumă de 44.289.000 lei.
Situaţia de fapt şi vinovăţia inculpaţilor au fost stabilite pe baza materialului probator administrat în cauză: proces-verbal de consemnare a plângerii, declaraţiile părţii vătămate, proces-verbal de constatare, planşe fotografice, raport de constatare tehnico-ştiinţifică dactiloscopică, declaraţiile martorilor I.P., P.G.J., declaraţiile inculpaţilor care au recunoscut săvârşirea infracţiunii.
Curtea de Apel Constanţa, prin Decizia penală nr. 159 din 14 iunie 2002, a admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Tulcea şi de inculpaţi, a înlăturat aplicarea art. 861 C. pen. şi a dispus aplicarea art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP), deducând durata arestării preventive de la 7 decembrie 2001 la 6 aprilie 2002.
Conform art. 14 şi art. 16 C. pen., art. 191 C. proc. pen., art. 1000 alin. (3) C. civ., cei doi inculpaţi au fost obligaţi în solidar şi cu părţile responsabile civilmente I.G. şi I.D. la plata despăgubirilor civile şi a cheltuielilor judiciare către stat.
Celelalte dispoziţii ale sentinţei au fost menţinute.
Instanţa de control judiciar a apreciat că scopul pedepselor, în sensul art. 52 C. pen., nu poate fi atins prin suspendarea executării acestora sub supraveghere, dat fiind pericolul social concret al infracţiunii săvârşite, persoana inculpaţilor, comportamentul acestora după comiterea faptei.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs inculpaţii I.V.I. şi I.N., solicitând admiterea acestora, casarea hotărârii atacate şi menţinerea sentinţei penale pronunţată de instanţa de fond.
Prin Decizia penală nr. 727 din 13 februarie 2003, Curtea Supremă de Justiţie a respins, ca nefondate, recursurile inculpaţilor.
Contestaţia în anulare formulată de condamnaţii I.V.I. şi I.N. a fost admisă prin Decizia penală nr. 4851 din 29 octombrie 2003 a Curţii Supreme de Justiţie, în temeiul dispoziţiilor art. 386 lit. a) şi art. 392 C. proc. pen. În consecinţă, Decizia penală nr. 727 din 13 februarie 2003 pronunţată în dosarul nr. 2940/2002 al Curţii Supreme de Justiţie a fost desfiinţată, dispunându-se judecarea recursurilor inculpaţilor.
Examinând recursurile acestora prin prisma motivului invocat prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., cât şi din oficiu, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că ele sunt nefondate.
Din examinarea lucrărilor dosarului, Curtea constată că instanţa de apel a făcut o justă şi corectă individualizare a pedepselor, în conformitate cu dispoziţiile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) şi cu respectarea cerinţelor art. 52 C. pen.
Pedepsele aplicate, prin cuantumul şi modalitatea de executare dispuse, reflectă gradul de pericol social sporit al faptei comise determinat de modul în care inculpaţii au conceput şi realizat infracţiunea de tâlhărie, cuantumul prejudiciului cauzat şi datele personale ale inculpaţilor.
Curtea apreciază că, prin executarea pedepselor de câte 5 ani închisoare prin privare de libertate, se va realiza scopul preventiv-educativ al acestora şi resocializarea inculpaţilor.
Pentru aceste motive, Curtea urmează să respingă ca nefondate recursurile inculpaţilor I.V.I. şi I.N., constatând că aceştia au fost reţinuţi şi arestaţi în perioada 6 decembrie 2001 – 6 aprilie 2002 şi în executarea pedepsei în perioada 5 martie 2003 – 30 octombrie 2003.
Recurenţii vor fi obligaţi la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Văzând dispoziţiile art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., art. 38517 alin. (4) C. proc. pen., art. 192 alin. (2) C. proc. pen.;
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii I.V.I. şi I.N. împotriva deciziei penale nr. 159 din 14 iunie 2002 a Curţii de Apel Constanţa.
Constată că inculpaţii au fost reţinuţi şi arestaţi în perioada 6 decembrie 2001 - 6 aprilie 2002 şi în executarea pedepsei în perioada 5 martie 2003 – 30 octombrie 2003.
Obligă pe inculpaţi să plătească statului câte 600.000 lei cheltuieli judiciare.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 19 mai 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2720/2004. Penal. Revizuire. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2723/2004. Penal. Conf.comp.. Stabilirea... → |
|---|
