ICCJ. Decizia nr. 2995/2004. Penal. Contop.ped. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2995/2004
Dosar nr. 820/2004
Şedinţa publică din 2 iunie 2004
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 536 din 3 decembrie 2003, Tribunalul Prahova, în conformitate cu dispoziţiile art. 449 alin. (1) C. proc. pen., a dispus admiterea cererii de contopire a pedepselor formulată de condamnatul N.M. şi, în consecinţă: potrivit dispoziţiilor art. 36 alin. (2) C. pen., a contopit pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 208 din 15 mai 2002 a Tribunalului Prahova, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 344 din 14 august 2002 a Curţii de Apel Ploieşti, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. a), d) şi e) C. pen., cu aplicarea art. 99 şi urm. C. pen. şi art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP) (faptă din 7 martie 2002) cu pedeapsa de un an şi 6 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 918 din 3 aprilie 2003 a Judecătoriei Ploieşti, desfiinţată în parte prin Decizia penală nr. 584 din 25 mai 2003 a Tribunalului Prahova, rămasă definitivă prin nerecurare, pentru infracţiunea prevăzută de art. 208 alin. (1) – art. 209 alin. (1) lit. e), g) şi i) C. pen., cu aplicarea art. 99 şi urm. C. pen. (fapta din 4 martie 2001) şi, conform art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., a aplicat pedeapsa cea mai grea de 2 ani şi 6 luni închisoare.
În baza art. 36 alin. (3) C. pen., s-a scăzut din durata pedepsei perioada deţinerii începând cu data de 8 martie 2002, la zi.
Celelalte dispoziţii ale hotărârilor sus-menţionate au fost menţinute.
Mandatele de executare nr. 320 din 27 septembrie 2002 şi nr. 1311 din 24 iulie 2003 emise de Tribunalul Prahova şi respectiv Judecătoria Ploieşti au fost anulate şi s-a dispus emiterea unui nou mandat de executare, conform prezentei sentinţe penale.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut că infracţiunile de tâlhărie şi furt calificat au fost săvârşite de inculpatul N.M. înainte ca acesta să fi fost condamnat definitiv pentru vreuna dintre ele; faptele fiind concurente în condiţiile prevăzute de art. 33 lit. a) C. pen., instanţa de judecată a dispus contopirea pedepselor aplicate şi executarea celei mai grele dintre ele, potrivit dispoziţiilor art. 34 lit. b) C. pen.
În cauză a declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova, arătând că hotărârea instanţei de fond a fost pronunţată cu încălcarea competenţei materiale, deoarece potrivit dispoziţiilor art. 449 alin. (2) C. proc. pen., Judecătoria Ploieşti, ca instanţă de executare a ultimei hotărâri era competentă să soluţioneze cererea de contopire.
Curtea de Apel Ploieşti, prin sentinţa penală nr. 23 din 14 ianuarie 2004, a respins, ca nefondat, apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti solicitând admiterea acestuia, casarea hotărârilor pronunţate şi, pe fond, trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei competente, Judecătoria Ploieşti.
Temeiul juridic al recursului îl constituie dispoziţiile art. 3859 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen.
Examinând recursul, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că acesta este fondat.
Cererea de contopire a pedepselor formulată de condamnatul N.M. a fost soluţionată cu încălcarea dispoziţiilor privind competenţa după materie.
Astfel, potrivit art. 449 alin. (1) C. proc. pen., pedeapsa pronunţată poate fi modificată, dacă la punerea în executare a hotărârii sau în cursul executării pedepsei se constată, pe baza unei alte hotărâri definitive, existenţa vreuneia dintre următoarele situaţii:
concursul de infracţiuni;
recidiva;
acte care intră în conţinutul aceleiaşi infracţiuni.
Alin. (2) al textului de lege arătat mai sus stabileşte că instanţa competentă să dispună asupra modificării pedepsei este instanţa de executare a ultimei hotărâri sau, în cazul când cel condamnat se află în stare de deţinere ori în executarea pedepsei la locul de muncă, instanţa corespunzătoare în a cărei circumscripţie se află locul de deţinere sau, după caz, unitatea unde se execută pedeapsa.
În cuprinsul articolului 418 C. proc. pen., se arată care anume dintre instanţele care au soluţionat cauza constituie instanţa de executare, statuându-se că „hotărârea instanţei penale, rămasă definitivă la prima instanţă de judecată, la instanţa de apel sau la instanţa de recurs, se pune în executare de către prima instanţă de judecată.
De la această regulă există şi excepţii; o primă excepţie este prevăzută în alin. (2) al art. 418 care prevede că „hotărârile pronunţate în primă instanţă de către Curtea Supremă de Justiţie se pun în executare, după caz, de Tribunalul municipiului Bucureşti sau de tribunalul militar teritorial cu sediul în Bucureşti.
O a doua excepţie este prevăzută în art. 449 alin. (2) C. proc. pen., care, aşa cum arătau, prevede că instanţa competentă să dispună asupra modificării pedepsei este instanţa de executare a ultimei hotărâri sau instanţa corespunzătoare în a cărei circumscripţie se află locul de deţinere, în cazul când cel condamnat este încarcerat.
În raport de dispoziţiile exprese, prin care se stabileşte o competenţă cronologică de rezolvare a modificărilor de pedeapsă, care excede ierarhiilor instanţelor judecătoreşti şi competenţei materiale sau după calitatea persoanei a acestora, soluţionarea cererii de contopire a pedepselor formulată de condamnatul N.M. revenea Judecătoriei Ploieşti, ca instanţă de executare a ultimei hotărâri.
Chiar dacă prin hotărârea ce se va pronunţa de către această instanţă se vor opera modificări asupra pedepsei aplicate de o instanţă mai mare în grad, nu se va încălca principiul de autoritate a lucrului odată judecat.
Ceea ce dobândeşte autoritate de lucru judecat este pedeapsa stabilită pentru fiecare infracţiune concurentă şi pedeapsa rezultantă ca atare (de aceea pedepsele nu ar putea fi reduse prin contopirea cu alte pedepse), iar nu şi sporul de pedeapsă care poate fi reexaminat de instanţă în raport de pedepsele contopite.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie urmează să admită recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, să caseze Decizia penală nr. 23 din 14 ianuarie 2004 a Curţii de Apel Ploieşti şi sentinţa penală nr. 536 din 3 decembrie 2003 a Tribunalului Prahova şi să trimită cauza spre rejudecare instanţei competente, Judecătoria Ploieşti.
Onorariul apărătorului din oficiu se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Văzând dispoziţiile art. 385 pct. 2 lit. c) C. proc. pen., art. 192 alin. (3) şi art. 189 C. proc. pen.;
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti împotriva deciziei penale nr. 23 din 14 ianuarie 2004 a Curţii de Apel Ploieşti, privind pe intimatul condamnat N.M.
Casează Decizia penală atacată şi sentinţa penală nr. 536 din 3 decembrie 2003 a Tribunalului Prahova.
Trimite cauza spre rejudecare la Judecătoria Ploieşti.
Onorariul de avocat în sumă de 400.000 lei pentru apărarea din oficiu, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 2 iunie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2991/2004. Penal. într.exec.ped. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3107/2004. Penal. Art.174, 175 c.pen. Recurs → |
|---|
