ICCJ. Decizia nr. 3107/2004. Penal. Art.174, 175 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3107/2004
Dosar nr. 1263/2004
Şedinţa publică din 8 iunie 2004
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Tribunalul Bistriţa-Năsăud, prin sentinţa penală nr. 172 din 8 septembrie 2003, l-a condamnat pe inculpatul M.L. la 17 ani închisoare şi 5 ani interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat, prevăzută şi pedepsită de art. 174, raportat la art. 175 lit. c), cu aplicarea art. 71, raportat la art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
Tribunalul a menţinut starea de arest a inculpatului, a dedus din pedeapsă timpul arestării preventive de la 10 iulie 2003 la zi, a constatat că B.M., fiica victimei, din Josenii Bârgăului, judeţul Bistriţa-Năsăud, nu s-a constituit parte civilă şi l-a obligat pe inculpat la plata sumei de 8.000.000 lei, cheltuieli judiciare către stat.
Hotărând astfel, instanţa a reţinut în fapt, că inculpatul locuieşte în comuna Prundul Bârgăului, vis-a-vis de casa părinţilor săi, între care existau relaţii încordate, care au generat divorţul dintre cei doi în cursul anului 2002.
Aceleaşi relaţii tensionate existau şi între inculpat şi tatăl său, ce-şi reproşau reciproc comiterea unor fapte păgubitoare pentru fiecare dintre ei.
Între certurile dintre părinţi, inculpatul intervenea pentru aplanarea lor, fapt ce s-a petrecut şi în noaptea de 7 iulie 2002, când mama sa l-a chemat pentru a-i cere ajutorul.
Intrând în curtea părinţilor săi, inculpatul i-a despărţit, îndepărtându-l pe tatăl său, care l-a insultat, iar când a încercat s-o agreseze din nou pe fosta soţie, mama inculpatului, acesta l-a împins, determinând căderea lui pe platforma din beton din curte, unde l-a lovit cu picioarele peste tot corpul, fiind oprit de mama sa care l-a scos din curte.
Victima a reuşit să se târască în camera în care dormea, unde a fost găsit a doua zi, după uşă, decedat.
Potrivit concluziilor Raportului de constatare medico-legală nr. 1637/III/249 din 30 septembrie 2002, întocmit de Serviciul judeţean de medicină legală Bistriţa-Năsăud, moartea lui M.L. a fost violentă; ea s-a datorat unei hemoragii interne consecutive unei rupturi traumatice de splină; leziunile tanatogeneratoare s-au putut produce prin loviri active cu corpuri dure (posibil pumni, picioare etc.), iar în completarea acestui raport, întocmită în urma autopsierii victimei, s-au făcut mai multe precizări, dintre care, cea de la pct. 2, reţine atenţia şi anume, leziunea tanatogeneratoare descrisă la pct. 8 (pe faţa laterală a hemitoracelui stâng, la baza şi spre regiunea lombară stângă, echimoza violacee de 15/8 cm) s-a putut produce prin lovire cu un corp dur (posibil picior încălţat cu bocanc sau pumn) cu o intensitate mare „probabil în timp ce victima era culcată la pământ şi care a dus la fracturile costale şi de splină descrise la examenul intern".
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel, în termen legal inculpatul, criticând-o pentru netemeinicie şi nelegalitate, în ceea ce priveşte încadrarea juridică a faptei, solicitând ca, prin admiterea apelului şi desfiinţarea hotărârii să se dispună schimbarea încadrării juridice a faptei în infracţiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, prevăzută de art. 183 C. pen., întrucât el nu a dorit moartea victimei.
Secţia penală a Curţii de Apel Cluj, prin Decizia nr. 40 din 11 februarie 2004 a admis apelul declarat de inculpat, a desfiinţat sentinţa „cu privire la omisiunea reţinerii circumstanţelor atenuante şi în consecinţă a cuantumului pedepsei aplicate" şi prin reţinerea în favoarea acestuia a dispoziţiilor art. 73 lit. b) şi ale art. 74, raportate la art. 76 C. pen., a redus pedeapsa principală de la 17 ani la 10 ani închisoare.
Hotărând astfel, instanţa de control judiciar a constatat că între victimă şi mama inculpatului au avut loc de multe ori scandaluri în care intervenea inculpatul, „că la data săvârşirii faptei a avut loc un asemenea incident în care victima lovea pe soţia sa, mama inculpatului, iar motivul pentru care inculpatul a lovit-o a fost acela de a o apăra pe mama sa şi a opri agresiunea exercitată de victimă împotriva acesteia", situaţie în care s-a apreciat că inculpatul a acţionat sub imperiul unei puternice tulburări sau emoţii, în sensul dispoziţiilor art. 73 lit. b) C. pen.
În termen legal, inculpatul a declarat recurs împotriva deciziei, pe care o consideră netemeinică şi legală în raport cu situaţia de fapt reală, solicitând ca, prin admiterea recursului şi casarea hotărârii să se dispună, în principal, schimbarea încadrării juridice a faptei în infracţiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, deoarece nu a dorit să-şi ucidă tatăl, iar în subsidiar, să se reducă pedeapsa de 10 ani închisoare, care este deosebit de severă.
Examinând Decizia atacată în raport de cazurile de recurs prevăzute de art. 3859 alin. (1) pct. 18, pct. 17 şi pct. 14 C. proc. pen., Înalta Curte constată, în baza lucrărilor şi a materialului din dosarul cauzei, recursul nefondat, urmând a fi respins.
1. Prin comiterea de către instanţe, cu prilejul judecării cauzei, a unei erori grave de fapt, legiuitorul a înţeles nu numai constatarea unor fapte sau împrejurări neconform cu realitate, contrare logicii ori realităţii evidente, ci şi reţinerea unei situaţii de fapt neconfirmate de probe ori care nu au fost avute în întregime în vedere, în formarea convingerii intime cu privire la împrejurările comiterii faptei.
Totodată, pot fi erori grave de fapte şi acele greşeli în stabilirea situaţiei de fapt care au avut drept consecinţă nereţinerea unor date, împrejurări, consecinţe ce s-au produs ori s-ar fi putut produce şi care privesc încadrarea juridică a faptei.
2. În context, ceea ce deosebeşte infracţiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte de infracţiunea de omor săvârşită cu intenţie indirectă este împrejurarea că, deşi la ambele lovirile sunt comise cu intenţie, în cazul celei dintâi, moartea victimei s-a produs din culpă, făptuitorul neprevăzând acest rezultat, deşi trebuia şi putea să-l prevadă, pe când în cazul celei de-a doua, rezultatul letal a fost prevăzut, iar inculpatul, cu toate că nu l-a urmărit sau dorit, l-a acceptat în mod conştient.
Caracteristic, din punct de vedere subiectiv, infracţiunii de loviri cauzatoare de moarte este faptul că lovirea este comisă cu intenţie, dar rezultatul mai grav, moartea victimei, se produce din culpa făptuitorului care nu l-a prevăzut, deşi trebuia şi putea să-l prevadă.
Revenind la cauză, din coroborarea declaraţiilor martorilor cu cele ale inculpatului, precum şi cu concluziile rapoartelor de constatare medico-legală, rezultă fără nici un dubiu că, inculpatul, lovindu-şi cu putere, cu vârful cizmei din cauciuc, tatăl, într-o zonă vitală (regiunea lombară stângă, unde se situează splina), a prevăzut că aceasta ar putea cauza decesul pe care nu l-a dorit (cum de altfel declară), dar l-a acceptat în mod conştient.
În acest sens, este edificatoare menţiunea inculpatului:" Atunci eu l-am împins pe tata şi el a căzut jos în faţa uşii camerei sale. În timp ce era căzut jos, eu i-am dat o lovitură puternică cu vârful cizmei în zona subcostală, nu ştiu pe care parte a corpului. Eu l-am lăsat pe tata acolo jos unde îl lovisem şi am plecat acasă la mine".
Aşa fiind, situaţia de fapt, împrejurările comiterii faptei şi încadrarea juridică a acesteia, precum şi vinovăţia inculpatului au fost corect stabilite de către instanţe care nu au comis nici o eroare gravă de fapt în stabilirea situaţiei reale, pe baza aprecierii judicioase şi complete a probelor dispuse şi administrate, cu consecinţe şi în ceea ce priveşte încadrarea juridică a faptei.
3. Nefondat se dovedeşte şi cazul de recurs privind aplicarea unei pedepse greşit individualizate în raport cu prevederile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), întrucât instanţa de control judiciar a reţinut în favoarea inculpatului atât circumstanţa atenuantă legală a provocării, cât şi circumstanţele atenuante judiciare, prevăzute în art. 74 C. pen., stabilind o pedeapsă sub minimul special prevăzut de lege pentru infracţiunea de omor calificat, care să contribuie la realizarea funcţiilor şi a scopului acestei sancţiuni, prevăzute de art. 52 C. pen.
În consecinţă, secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, constatând neîndeplinite cerinţele cazurilor de recurs invocate, în baza art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul M.L., va deduce din pedeapsa aplicată timpul arestării preventive de la 10 iulie 2003 la 8 iunie 2004 şi-l va obliga pe recurent la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul M.L. împotriva deciziei penale nr. 40 din 11 februarie 2004 a Curţii de Apel Cluj.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului timpul arestării preventive de la 10 iulie 2003 la 8 iunie 2004.
Obligă recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 1.600.000 lei, din care onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 400.000 lei, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 8 iunie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2995/2004. Penal. Contop.ped. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3138/2004. Penal. Art.174, art.176 Cod penal.... → |
|---|
