ICCJ. Decizia nr. 3965/2004. Penal. încheiere. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 3965/2004

Dosar nr. 3914/2004

Şedinţa publică din 15 iulie 2004

Asupra recursului de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea din 21 mai 2004, Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, a amânat judecarea apelurilor declarate de inculpata Ţ.V. şi de inculpatul G.I. împotriva sentinţei penale nr. 224 din 19 februarie 2004 a Tribunalului Bucureşti, dispunând totodată, în temeiul art. 3002 şi art. 160b C. proc. pen., menţinerea stării de arest a inculpaţilor.

Referitor la menţinerea măsurii arestării preventive s-a arătat că există indicii temeinice, în sensul că inculpaţii au săvârşit infracţiunile pentru care au fost condamnaţi de instanţa de fond la pedepse privative de libertate şi că sunt îndeplinite cumulativ cerinţele art. 148 lit. h) C. proc. pen.

Împotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpata Ţ.V. solicitând să fie revocată măsura arestării sale preventive.

După cum corect a reţinut instanţa de apel, temeiurile de fapt şi de drept care au determinat arestarea preventivă a inculpatei nu au încetat, mai mult, prin Decizia penală nr. 439 din 11 iunie 2004, Curtea de Apel Bucureşti (ulterior încheierii recurate), judecând apelurile declarate de procuror şi inculpată a condamnat-o pe aceasta din urmă la pedeapsa rezultantă de 9 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunilor de proxenetism, perversiuni sexuale şi lipsire de libertate în mod ilegal.

În consecinţă, recursul inculpatei va fi respins, ca nefondat, acesta urmând să fie obligată la cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu va fi avansat din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpata Ţ.V. împotriva încheierii din 21 mai 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, pronunţată în dosar nr. 1262/2004.

Obligă pe recurenta inculpată să plătească statului suma de 800.000 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 200.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 15 iulie 2004.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 3965/2004. Penal. încheiere. Recurs