ICCJ. Decizia nr. 4093/2004. Penal. Legea nr.143/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 4093/2004
Dosar nr.3690/2004
Şedinţa publică din 10 august 2004
Asupra recursurilor de faţă,
Examinând actele dosarului constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 405 din 18 februarie 2004, pronunţată, în dosarul nr. 2678/2003, Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, a condamnat pe inculpatul D.R. la pedeapsa principală de 10 ani închisoare şi la pedeapsa complementară privind interzicerea pe timp de 4 ani, după executarea pedepsei principale, a drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., în baza art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000. S-a constatat că inculpatul este arestat în altă cauză.
În baza art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 16 din aceeaşi lege, Tribunalul a condamnat pe inculpatul B.Z.R. la pedeapsa de 7 ani închisoare şi 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.
S-a dedus din pedeapsă durata reţinerii şi a arestării preventive de la 23 iulie 2002 la zi, menţinându-se starea de arest.
În baza art. 4 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., s-a dispus condamnarea inculpatului S.G. la pedeapsa de 4 ani închisoare.
În baza art. 83 C. pen., s-a dispus revocarea beneficiului suspendării condiţionate a executării pedepsei de 2 ani închisoare, stabilită în sarcina inculpatului, prin sentinţa penală nr. 176/2003 a Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti şi a dispus executarea acesteia în întregime pe lângă pedeapsa aplicată prin hotărâre, urmând ca inculpatul să execute în final pedeapsa de 6 ani închisoare.
În baza art. 39 alin. (1) C. pen., s-a contopit această pedeapsă cu pedeapsa de 3 ani închisoare, aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr. 142/2001 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, inculpatul S.G. urmând să execute pedeapsa cea mai grea de 6 ani închisoare.
A fost dedusă din pedeapsă perioada executată cu începere de la 4 aprilie 2001 la 20 iunie 2001 şi de la 25 iulie 2002 la zi.
A fost anulat mandatul de executare a pedepsei nr. 977/2002 şi s-a dispus emiterea unui nou mandat pentru pedeapsa aplicată prin hotărâre.
S-a dispus, în baza art. 118 lit. b) C. pen. şi art. 17 din Legea nr. 143/2000, confiscarea de la inculpaţii B. şi D.R. a cantităţii de 2,1 gr. heroină rămasă în urma analizelor de laborator, iar în baza art. 118 lit. d) C. pen., s-a dispus confiscarea sumei de 400.000 lei de la inculpatul B.Z.R., sumă obţinută din săvârşirea infracţiunii.
În considerentele hotărârii, instanţa a reţinut că, la data de 23 iulie 2002, inculpatul S.G. a fost depistat de organele de poliţie având asupra sa 0,15 gr. heroină achiziţionată de la inculpatul B.Z.R., iar în urma unei percheziţii domiciliare efectuată în locuinţa acestuia, în care locuia şi inculpatul D.R., a fost descoperită cantitatea de 2,54 gr. heroină, deţinută în scopul comercializării, fără drept.
Prin Decizia penală nr. 430 din 8 iunie 2004, Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, a admis apelul declarat de inculpatul S.G., a desfiinţat, în parte, sentinţa şi, rejudecând, a dedus din pedeapsa aplicată acestuia, prevenţia de la 1.02 la 13 martie 1999, menţinând celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Au fost respinse, ca nefondate, apelurile declarate de inculpaţii D.R. şi B.Z.R.
Împotriva acestei decizii, au declarat recurs toţi inculpaţii, invocând greşita individualizare a pedepsei în raport cu art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) (cazul prevăzut de art. 3859 pct. 14), iar inculpatul S.G. a susţinut şi incidenţa cazului prevăzut de art. 3859 pct. 171 C. proc. pen. (când s-a aplicat greşit legea).
Înalta Curte, examinând cauza sub aspectele invocate, constată că recursurile sunt nefondate, pentru motivele ce urmează:
Cu privire la recurentul inculpat S.G., care a susţinut nelegalitatea hotărârilor sub aspectul greşitei aplicări a art. 83 C. pen., Înalta Curte constată netemeinicia acestui motiv de recurs.
Astfel, întrucât infracţiunea prevăzută de art. 4 din Legea nr. 143/2000, pentru care a fost condamnat, a fost săvârşită în termenul de încercare stabilit prin sentinţa penală nr. 1199/2001 a Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti, aplicarea art. 83 C. pen., era obligatorie, neavând incidenţă în cauză cazurile de excepţie prevăzute de art. 83 alin. (2) şi (3) C. pen.
Înalta Curte observă că, ambele instanţe au aplicat corect şi prevederile art. 39 alin. (1) C. pen., referitoare la pedeapsa în caz de recidivă, inculpatul S.G. fiind recidivist în condiţiile prevăzute de art. 37 lit. a) C. pen.
În raport cu gradul de pericol social al faptei şi al persoanei acestui infractor (recidivist), precum şi faţă de incidenţa textelor penale menţionate, Înalta Curte constată că pedeapsa stabilită pentru recurentul inculpat S.G. a fost aplicată în acord cu criteriile de individualizare a pedepsei prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)
În consecinţă, va fi respins, ca nefondat, acest recurs.
Nefondate sunt şi recursurile declarate de inculpaţii B.Z.R. şi D.R., deoarece primului i s-au aplicat deja prevederile art. 16 din Legea nr. 143/2000, stabilindu-se pedeapsa principală de 7 ani închisoare, cuantum situat sub minimul special al pedepsei prevăzută de lege pentru infracţiunea săvârşită (10 ani închisoare), iar celui de al doilea (D.R.), inculpat arestat în altă cauză, i s-a aplicat minimul special al pedepsei (10 ani), neexistând dovedite cu privire la persoana sa împrejurări care să poată fi considerate circumstanţe atenuante, conform art. 74 C. pen., pentru reducerea pedepsei sub acest cuantum.
În consecinţă, Înalta Curte va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de toţi inculpaţii.
Se vor aplica prevederile art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), tuturor inculpaţilor, scăzându-se din durata pedepselor perioadele deja executate în arest preventiv.
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenţii vor fi obligaţi, fiecare, la plata cheltuielilor judiciare către stat, în care se includ şi onorariile pentru apărarea din oficiu a inculpaţilor D.R. şi B.Z.R., care se vor avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii B.Z.R., D.R. şi S.G. împotriva deciziei penale nr. 430 din 8 iunie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Deduce din pedepsele aplicate inculpaţilor, timpul arestării preventive şi perioadele executate de fiecare astfel:
- pentru inculpatul B.Z.R., timpul arestării preventive de la 23 iulie 2002 la 10 august 2004;
- pentru inculpatul S.G. perioada executată de la 4 aprilie 2001 la 20 iunie 2001, de la 25 iulie 2002 la 10 august 2004, precum şi perioada executată de la 1 februarie 1999 la 13 martie 1999 din pedeapsa de 2 ani închisoare, stabilită aceluiaşi inculpat prin sentinţa penală nr. 176 din 3 februarie 2003 a Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti a cărei suspendare a fost revocată.
Constată că inculpatul D.R. este arestat în altă cauză.
Obligă pe recurenţii inculpaţi B.Z.R. şi D.R. la plata sumei de câte 1.600.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 400.000 lei, reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei, iar pe inculpatul S.G. la plata sumei de 1.200.000 lei cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 10 august 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4029/2004. Penal. Art.257,255 c. pen. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 4122/2004. Penal. Art. 197 alin 3 c. pen.... → |
|---|
