ICCJ. Decizia nr. 4029/2004. Penal. Art.257,255 c. pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 4029/2004
Dosar nr. 3666/2004
Şedinţa publică din 28 iulie 2004
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 14 din 12 aprilie 2004, Curtea de Apel Târgu-Mureş a condamnat pe inculpatul S.M., după cum urmează:
- în baza art. 257 C. pen., raportat la art. 1, art. 6 şi art. 7 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 13 la 3 ani închisoare;
- în baza art. 257 C. pen., raportat la art. 1, art. 6 şi art. 7 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), prin schimbarea încadrării juridice din infracţiunea, prevăzută de art. 255 C. pen., raportat la art. 1, art. 6 şi art. 7 din Legea nr. 78/2000;
- în baza art. 256 C. pen., raportat la art. 1, art. 6 şi art. 7 din Legea nr. 78/2000, la un an închisoare;
- în baza art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), la 6 luni închisoare;
- în baza art. 264 C. pen., la 8 luni închisoare, pedeapsă graţiată în baza art. 1 şi art. 7 din Legea nr. 543/2002.
În baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., l-a achitat pentru infracţiunea prevăzută de art. 254 alin. (1) şi (2) C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP) (prin schimbarea încadrării juridice din infracţiunea, prevăzută de art. 254 alin. (1) şi (2) C. pen., cu aplicarea art. 1, art. 6 şi art. 7 din Legea nr. 78/2000).
În baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., l-a achitat pentru infracţiunea prevăzută de art. 264 C. pen.
În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b), a contopit pedepsele aplicate, urmând ca inculpatul să execute 3 ani închisoare în condiţiile art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
S-a dedus detenţia de la 10 aprilie 2003 şi s-a menţinut starea de arest.
În baza art. 256 alin. (2) C. pen., a confiscat de la inculpat telefonul mobil şi a ridicat sechestrul asigurător instituit asupra bunurilor mobile ale inculpatului.
Inculpatul B.M. a fost condamnat la un an şi 26 zile pentru infracţiunea prevăzută de art. 260 alin. (1) C. pen., constatând pedeapsa executată.
A dispus punerea de îndată în libertate a inculpatului de sub puterea mandatului de arestare nr. 8 din 16 aprilie 2003 emis de P.N.A.
Inculpatul V.V. a fost condamnat la un an închisoare, cu aplicarea art. 81 C. pen. şi 2 ani termen de încercare, conform art. 82 C. pen., pentru infracţiunea prevăzută de art. 256 C. pen., raportat la art. 1, art. 6 şi art. 7 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 19 din aceeaşi lege, prin schimbarea încadrării juridice din infracţiunea prevăzută de art. 254 alin. (1) şi (2) C. pen., raportat la art. 1, art. 6 şi art. 7 din Legea nr. 78/2000.
În baza art. 256 alin. (2) C. pen., a confiscat de la inculpat o uşă în valoare de 2.285.771 lei.
A fost anulată autorizaţia nr. 1929/1999, eliberată pe numele D.A.
Pentru a pronunţa această sentinţă, Curtea de Apel Târgu-Mureş a reţinut următoarele:
1. În anul 2001, inculpatul S.M. îndeplinea funcţia de comisar şef al D.P.I.R. din cadrul I.P.J. Suceava.
La data de 9 aprilie 2001, inculpatul a avut o convorbire telefonică cu inculpatul B.M., administrator la SC P. SRL Boroaia, ocazie cu care l-a avertizat că a doua zi va urma un control pe linie de gatere, sfătuindu-se să-şi facă „ordine în ogradă".
În timpul aceleaşi convorbiri, s-a interesat şi de stadiul „surcelelor" de fapt lambriul identificat ulterior în casa de vacanţă din comuna Moara şi i-a promis lui B.M. că îl va ajuta prin influenţa ce o are asupra persoanelor ce vor efectua controlul, în situaţia în care vor fi probleme.
Chiar a doua zi, societatea inculpatului B.M. a fost controlată de funcţionari ai Gărzii Financiare Suceava şi Direcţiei Silvice, care, urmare neregulilor constatate, au dispus confiscarea sumei de 1.415.962.850 lei.
După efectuarea convorbirilor, inculpatul S.M. a luat legătura cu martorul R.I., şeful Gărzii Financiare Suceava, pe care l-a întrebat dacă au avut un control la SC P. SRL.
La răspunsul afirmativ al acestuia, inculpatul S.M. a recomandat pe cei din societate ca fiind „băieţi buni", intenţionând astfel să influenţeze rezultatul controlului, în favoarea inculpatului B.M.
Întrucât acest mod de influenţare a controlului şi relaţia inculpatului S.M. cu inculpatul B.M. a adus cunoştinţă la nivelul conducerii judeţului, inculpatul a fost atenţionat să „nu îl mai consilieze" pe B.M.
Pentru a justifica comportarea inculpatul S.M. a luat din nou legătura telefonică cu B.M., cât şi fratele acestuia, inculpatul încercând să justifice relaţii, prin faptul că ar fi fost naşul fiicei lui B.M.
Audiat în legătură cu discuţiile avute cu S.M., prin care acesta îi permitea ajutorul în caz de nevoie prin relaţiile la riscul Gărzii Financiare Suceava, B.M. a negat existenţa acelei înţelegeri cât şi confecţionarea, pentru inculpat a lambriului găsit în locuinţa acestuia, lambriu primit drept folos, pentru ajutorul primit de la S.M.
2. În august 2001, inculpatul B.M. a intervenit la inculpatul S.M., solicitându-i ajutorul în vederea obţinerii unei autorizaţii la protecţia muncii, necesară pentru funcţionarea în condiţii de legalitate a societăţii SC P. SRL.
Datorită intervenţiei unor modificări în legislaţia muncii, activitatea Inspectoratului Teritorial de Muncă Suceava avea un program special de lucru.
Pentru a rezolva cererea inculpatului B.M., S.M. a intervenit la inculpatul V.V., inspector şef la Inspectoratul Teritorial de Muncă Suceava, promiţându-i o uşă de lemn, pentru rezolvarea cu prioritate a cererii ce i-o adresase.
Discuţia dintre cei doi a avut loc la 17 august 2001, actele au fost semnate în aceeaşi zi, iar taxele au fost achitate la 20 august 2001, ocazie cu care a fost eliberată şi autorizaţia.
Uşa promisă, confecţionată de B.M., a fost predată lui V.V. în octombrie 2001.
3. În perioada 1 februarie 2001, 25 martie 2003, cât a îndeplinit funcţia de şef la Departamentul de Intervenţie Rapidă din cadrul I.P.J. Suceava, inculpatul S.M. s-a făcut remarcat prin mai multe acţiuni efectuate în forma lumii interlope, ceea ce l-a făcut temut în rândul acesteia.
Cu ocazia unei razii la 31 mai 2001 subalternii inculpatului au depistat pe G.D. schimbând ilegal valuta, ocazie cu care a fost condus la sediul I.P.J. Suceava, unde urma să i se aplice o sancţiune.
Pentru ca aceasta să fie mai uşoară, a luat legătura cu B.A. şi B.V., rugându-i ca, prin relaţiile lor cu inculpatul S.M., sancţiunea să fie mai uşoară.
Inculpatul S.M. a dat curs cererii, lui G.D. i s-a aplicat un avertisment, a fost ţinut „pe lista albă", iar urmare serviciului făcut, a primit un telefon mobil.
4. Anterior anului 2001, inculpatul S.M. a funcţionat ca şef al Serviciului arme, explozivi, substanţe toxice din cadrul I.P.J. Suceava.
La data de 27 decembrie 1999 D.F. şi R.V. au fost depistaţi având asupra lor 10 genţi conţinând petarde şi artificii, pe raza municipiului Rădăuţi.
Pentru a scăpa de răspundere, D.F. şi soţia sa, au făcut demersuri pentru a obţine o autorizaţie cu data anterioară depistărilor de poliţie, autorizaţie ce le permitea deţinerea şi valorificarea petardelor.
În acest sens, prin J.D., D.A. a apelat la inculpatul V.V., dând curs cererii acesta a eliberat autorizaţia nr. 1929 din 27 decembrie 1999, deşi fusese întocmită la 28 decembrie 1999.
În acelaşi timp D.A. s-a prezentat la inculpatul S.M., care a dat număr de înregistrare, a semnat-o şi ştampilat-o.
Cu autorizaţia, aparent în legalitate, D.A. s-a prezentat la Poliţia Rădăuţi, solicitând restituirea genţilor reţinute.
Agentul C.G., cel căruia i-a predat autorizaţia, a observat neconcordanţa de date între cea înregistrată la I.P.J. Suceava şi cea de la I.T.M. Suceava, cât şi faptul că la rubrica rezervată I.P.J., era semnătura şi ştampila Serviciului logistic administrativ, formaţiune ce nu avea nici o competenţă în cauză.
Ancheta administrativă efectuată ulterior a stabilit că semnătura aparţine inculpatului S.M. şi, implicit, împrejurarea că nu corespundea realităţii.
Prin ajutorul dat celor doi, inculpatul S.M. a zădărnicit urmărirea penală, ce urma să se desfăşoare împotriva lor, săvârşind astfel infracţiunea de favorizarea infractorului.
Instanţa a reţinut că inculpatul S.M. nu se face vinovat de săvârşirea infracţiunii de luare de mită, cu privire la pretinderea unui folos de la martorul V.S., căruia i-au fost ridicate armele de vânătoare, folos material ce ar fi determinat restituirea armelor.
De asemenea, intervenţia inculpaţilor în sensul neîntocmirii dosarului penal martorului H.I. implicat într-o infracţiune la legea circulaţiei, nu constituie favorizarea infractorului.
Împotriva sentinţei au declarat recurs P.N.A., serviciul Teritorial Târgu-Mureş criticând netemeinicia şi legalitatea sentinţei.
În recursul P.N.A., serviciul Teritorial Târgu-Mureş se invocă următoarele motive:
A. Nepronunţarea instanţei de fond cu privire la cererea procurorului de schimbare a încadrării juridice a infracţiunii reţinute în sarcina inculpatului S.M., din infracţiunea de trafic de influenţă, în două infracţiuni, trafic de influenţă şi dare de mită.
Din cuprinsul încheierii, parte integrantă a sentinţei mai rezultă cererea procurorului de schimbare a încadrării juridice a infracţiunilor comise de cei doi inculpaţi în august 2001.
Instanţa a pus în discuţie cererea procurorului, apărătorii ambilor inculpaţi solicitând respingerea acesteia, ca neîntemeiată, deci şi-a îndeplinit obligaţia derivând din dispoziţiile art. 334 C. proc. pen.
Împrejurarea că, în minută şi implicit în dispozitiv nu a menţionat expres respingerea cererii formulate de procuror, nu constituie o greşită aplicare a legii sau că hotărârea este contrară legii, aşa cum se invocă în notele scrise.
Omisiunea de a se pronunţa cu privire la cererea de schimbare a încadrării juridice nu constituie o încălcare a legii de natură a conduce la casarea sentinţei legea neobligând instanţa să procedeze, în mod expres în această manieră.
Din conţinutul sentinţei, al minutei şi dispozitivului rezultă de asemenea, că cererea procurorului a fost admisă de instanţă, în sensul că s-a dispus schimbarea încadrării juridice în infracţiunea de trafic de influenţă, din infracţiunea de dare de mită cu privire la inculpatul S.M.
În ceea ce priveşte pe inculpatul B.M., critica sentinţei este identică cu cea privind pe inculpatul S.M., instanţa nu s-a pronunţat cu privire la cererea de schimbare a încadrării juridice dată faptei şi, de asemenea, fără a pune în discuţia părţilor, înlăturând dispoziţiile art. 1, art. 6 şi art. 7 din Legea 78/2000.
Pe aceleaşi considerente, motivul nu este întemeiat şi urmează a fi respinsă.
În plus, se va constata că înlăturarea dispoziţiilor art. 1, art. 6 şi art. 7 din Legea 78/2000, favorabilă inculpatului, nu a cauzat o vătămare a intereselor acestuia cu atât mai mult cu cât, pentru infracţiunea, prevăzută de art. 26 şi art. 255 C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), a fost achitat.
B. Sentinţa este criticată de parchet şi sub aspectul greşitei achitări a inculpatului S.M., pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită, prevăzută de art. 254 alin. (1) şi (2) C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), fapta comisă în legătură cu preluarea unei sume în valută de la martorul V.S. în schimbul restituirii armei de vânătoare ce îi aparţinea acestuia.
Critica nu este fondată iar soluţia de achitare dispusă de Curtea de Apel cu privire la această faptă este temeinică şi legală.
În anul 1996, inculpatul era şef al Serviciului arme, explozivi, substanţe toxice în cadrul I.P.J. Suceava.
În această calitate, a semnat autorizaţia de port armă a lui V.S., care a fost somat să depună armele şi muniţia la A.J.U.P.S. Suceava.
Considerând că s-a produs o ilegalitate, V.S. a acţionat în justiţie, iar Curtea de Apel Suceava, secţia comercială şi de contencios administrativ i-a admis acţiunea, anulând actul administrativ al I.P.J. Suceava.
Ulterior, V.S. a reclamat abuzul inculpatului S.M., dar nu a amintit nimic referitor la faptul că inculpatul i-a pretins vreo sumă de bani, pentru a reveni asupra anulării autorizaţiei.
La 28 martie 2003, martorul a formulat denunţ, la P.N.A., serviciul Teritorial Suceava, susţinând că în decembrie 1996, când a discutat cu inculpatul S.M. asupra motivului anulării autorizaţiei acesta i-a pretins valută, expresia folosită fiind aceea că „dacă ar fi avut valută, şi-ar fi putut salva armele".
Parchetul apreciază că aceasta constituie infracţiunea de luare de mită, sub forma pretinderii.
Susţinerea nu este întemeiată.
Fapta pretins comisă s-a petrecut în decembrie 1996 şi de atunci, până în martie 2003, martorul V.S., deşi a reclamat repetat abuzul comis de S.M., nu a menţionat niciodată pretinderea vreunei sume pentru rezolvarea situaţiei sale.
Din nici o probă, în afară de susţinerea vagă a soţiei martorului, nu rezultă că i s-a cerut o sumă concretă, sau că în mod cert, inculpatul a promis anularea autorizaţiei cu condiţia ca să îi fie remisă vreo sumă de bani sau alt folos.
Achitarea inculpatului S.M., pentru această infracţiune este temeinică şi legală şi urmează a fi menţinută.
C. Parchetul a solicitat condamnarea inculpatului şi pentru infracţiunea de complicitate la dare de mită, prevăzută de art. 26 şi art. 255 C. pen., raportat la art. 1, art. 6 şi art. 7 din Legea nr. 78/2000, fapta comisă, complicitate cu coinculpatul B.M.
Cu privire la aceste din urmă, se consideră că achitarea sa este netemeinică în contradicţie cu probele administrate.
Criticile nu sunt întemeiate.
Din analiza situaţiei de fapt, rezultă că la 15 august 2001, la rugămintea lui B.M., inculpatul S.M. a intervenit pe lângă V.V. în vederea rezolvării emiterii unei autorizaţii la protecţia muncii, autorizaţie ce a fost emisă la 20 august 2001.
Pentru acest serviciu, V.V. a primit după eliberarea autorizaţiei o uşă evaluată la 2.285.771 lei, uşă promisă de S.M., în numele lui B.M.
Atâta timp cât, din probele dosarului rezultă că inculpatul V.V. nu a pretins, primit, acceptat sau nu a refuzat primirea înainte de îndeplinirea actului la care era obligat în virtuţia atribuţiilor de serviciu nu se pune în discuţie infracţiune de dare de mită, cu privire la inculpatul B.M. şi S.M., şi respectiv luare de mită, cu privire la inculpatul V.V.
Din înregistrările telefonice existente la dosar, rezultă, că, în momentul în care inculpatul S.M. a făcut promisiunea autorizaţia era deja semnată de către inculpatul V.V.
Sub acest aspect, sentinţa este legală şi temeinică, iar achitarea inculpatului B.M., pentru infracţiunea de dare de mită, la fel ca şi schimbarea încadrării juridice a infracţiunii comise de V.V., din luare de mită în primire de foloase necuvenite, corespunde probelor dosarului.
În consecinţă, şi nereţinerea complicităţii la infracţiunea de dare de mită a inculpatului S.M. este temeinică şi legală.
Recursul P.N.A., serviciul Teritorial Suceava este însă întemeiat cu privire la greşita achitare a inculpatului S.M., pentru infracţiunea de favorizarea infractorului şi cu privire la pedeapsa aplicată acestuia.
Din dosarul cauzei rezultă că la 28 februarie 2003, H.V. a fost depistat de organele de poliţie conducând o remorcă neînmatriculată ceea ce constituie infracţiunea prevăzută de art. 77 alin. (1) şi (2) din OUG nr. 195/2002.
Cu această ocazie i-a fost reţinut permisul de conducere şi cartea de identitate a maşinii, urmând a se întocmi dosar penal de către postul de poliţie Vicovu de Sus.
Din declaraţia martorului C.V., agent de poliţie la Vicovu de Sus, rezultă că a fost sunat la telefon de către inculpatul S.M. comisar şef la I.P.J. Suceava, care şi-a anunţat vizita pentru a doua zi.
Într-adevăr, la 2 martie 2003, S.M. s-a prezentat la postul de poliţie, solicitându-i actele reţinute ce aparţineau lui H.V., încredinţându-l pe martor că despre acest lucru are cunoştinţă şeful I.P.J. Suceava şi superiorul direct al agentului.
I-a ordonat, susţine martorul, să nu întocmească dosar penal, ceea ce a şi făcut.
Ulterior, cu ocazia, comiterii altei infracţiuni de către H.V., s-a stabilit că acesta mai fusese cercetat, dar dosarul nu a fost finalizat urmare intervenţiei inculpatului S.M.
Fapta inculpatului constând în aceea că a dat dispoziţie să nu se întocmească dosar penal într-o cauză în care s-a săvârşit o infracţiune constituie infracţiunea de favorizarea infractorului, cu privire la care Înalta Curte va dispune condamnarea inculpatului la 9 luni închisoare.
Recursul Parchetului este fondat sub aspectul greşitei individualizări a pedepsei aplicate inculpatului şi, în consecinţă, va fi admis.
Inculpatul S.M. a ocupat timp îndelungat funcţii de conducere în cadrul Poliţiei Române, activitatea sa îndelungată ca poliţist obligându-l la un comportament corect, în limitele legii şi cu obligativitatea respectării acestuia.
Calitatea avută în momentul săvârşirii infracţiunilor, modalitatea de săvârşire a acesteia cât şi împrejurarea că inculpatul şi-a traficat în interes propriu funcţia, sunt elemente de natură să conducă la aplicarea unei pedepse severe.
Infracţiunea de trafic de influenţă, constând în ajutorul repetat dat lui B.M., avertizându-l de controalele ce urmau a fi efectuate la firma acestuia în schimbul obţinerii unui folos, lambriurile, cu care şi-a amenajat locuinţa, necesită un tratament juridic sever, transpus în cuantumul pedepsei pe care Înalta Curte o va aplica.
În raport de aceste elemente, pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată va fi majorată la 5 ani închisoare.
În conformitate cu dispoziţiile art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., instanţa supremă va admite recursul Parchetului, în limitele arătate.
Cu privire la recursului inculpatului S.M.
Primul motiv de recurs se referă la greşita condamnare a inculpatului pentru infracţiunea de trafic de influenţă comisă în legătură cu coinculpatul B.M., faptă descrisă la pct. 1 din sentinţă.
Se susţine că nu s-a dovedit că inculpatul a pretins sau a primit vreun folos material de la B.M., în schimbul serviciului pe care i l-a făcut acestuia, în speţă, avertizarea asupra iminenţei unui control al Gărzii Financiare cât şi intervenţia directă la şeful acesteia, martorul R.C.
Se mai arată că lambriurile găsite în casa de vacanţă a inculpatului nu reprezintă folosul obţinut ca urmare a traficării influenţei sale, ci este realizat în anul 1999, de alte persoane şi au fost plătite.
Motivul nu este întemeiat.
Din examinarea convorbirilor telefonice transcrise în dosarul de urmărire penală, rezultă că la 9 aprilie 2002, S.M. a apelat postul telefonic al inculpatului B.M., avertizându-l că urmează un control al Gărzii Financiare, ocazie cu care se interesează şi de „surcele", acestea fiind lambriurile în cauză.
La dosar se găseşte transcrisă o altă convorbire a celor doi, inculpatul S.M. fiind preocupat de obţinerea unor facturi cu care să justifice existenţa lambriurilor în casa sa de vacanţă.
Din aceleaşi convorbiri, rezultă demersurile repetate ale inculpatului S.M., pentru a justifica prezenţa lambriurilor, ceea ce în mod cert, conduce la concluzia modului ilicit în care acesta a intrat în posesia lor.
Momentele promisiunii de a interveni în favoarea inculpatului B.M., coincid cu cele în care sunt solicitate „surcele" pentru care, aşa cum s-a dovedit, inculpatul S.M. nu a investit nici un ban, ci sunt primite pentru intervenţiile repetate făcute în interesul coinculpatului B.M.
Recursul nefiind întemeiat, urmează a fi respins.
Un alt motiv de recurs se referă la infracţiunea de trafic de influenţă comisă de inculpatul S.M., legătura cu V.V., constând în aceea că pentru rezolvarea autorizaţiei de protecţia muncii pentru inculpatul B.M., i-a promis o uşă confecţionată de acesta din urmă.
Existenţa infracţiunii şi a vinovăţiei inculpatului a fost analizată în motivele de recurs ale parchetului.
Înalta Curte, în raport de elementele analizate, constată netemeinicia motivului de recurs.
În subsidiar, s-a solicitat aplicarea dispoziţiilor art. 181 C. pen., lipsa de pericol social al infracţiunii.
Şi acest motiv nu poate fi primit, activitatea infracţională a inculpatului S.M. neputând fi privită fracţionat, ci în ansamblul tuturor faptelor penale comise, elemente care combinate, conduc la concluzia pericolului social crescut al faptelor şi autorului.
S-a mai solicitat achitarea inculpatului S.M., pentru săvârşirea infracţiunii de primire de foloase necuvenite, comisă prin aceea că, ulterior îndeplinirii atribuţiilor de serviciu, în speţă aplicarea unei sancţiuni contravenţionale mai uşoare martorului G.D., a primit cadou un telefon mobil, de la B.V.
Motivul nu este întemeiat; este cert că inculpatul, ofiţer de poliţie, a primit cadou un telefon, de la o persoană cunoscută în cercul celor ce se ocupau cu traficul ilegal de valută.
Împrejurarea că l-a primit cadou nu schimbă caracterul penal al acţiunii sale, atâta timp cât a intervenit, aşa cum arată martorii G.D. şi B.V., după ce inculpatul în virtutea atribuţiilor de serviciu a apreciat o sancţiune considerată mai uşoară şi, aşa cum s-a exprimat, „l-a trecut pe martor pe lista albă".
În acceptul art. 256 C. pen., o astfel de acţiune, primirea de către un funcţionar sau alt salariat, de bani sau alte foloase materiale, după ce a îndeplinit un act în virtutea funcţiei sale şi la care era obligat în temeiul acestei funcţii, constituie infracţiunea de primiri de foloase necuvenite.
Inculpatul S.M. a solicitat achitarea pentru infracţiunea de fals material în înscrisuri oficiale şi favorizarea infractorului în legătură cu D.A. şi R.V., susţinând că nu semnat autorizaţia în cauză şi, implicit, nu a favorizat pe cei doi, să scape de răspunderea penală.
Şi acest motiv de recurs este neîntemeiat.
Din analiza probelor administrate în cauză, rezultă că la 27 decembrie 1999, D.F. a fost surprins având asupra sa 71.144 petarde, unele de mari dimensiuni, fără a avea autorizaţia cerută de lege, motiv pentru care i s-a întocmit dosar penal.
Pentru a scăpa de răspundere penală, D.A. soţia autorului, a făcut demersuri pentru obţinerea unei autorizaţii, care să fie anterioară datei de 27 decembrie 1999.
Au realizat acest lucru cu ajutorul inculpatului S.M. la acea dată şef de serviciu arme, explozibil şi substanţe toxice, care a avizat autorizaţia cu o dată anterioară zilei de 27 decembrie şi a înregistrat actul pe o lucrare mai veche.
Autorizaţia a fost prezentată de soţii D., care s-au prezentat la postul de poliţie Rădăuţi, ocazie cu care martorul C.G.O. a observat neconcordanţă între date, autorizaţia dată de poliţie era anterioară celei a Inspectoratului de Stat pentru Protecţia Muncii, când de fapt legal era invers, iar ştampila era a unei formaţiuni de poliţie, ce nu avea atribuţii în acest sens.
S-a stabilit că ea a fost semnată de S.M., cel care a şi completat-o cu o dată anterioară solicitării.
Este evident că inculpatul S.M. a semnat şi înregistrat autorizaţia ce nu corespundea realităţii, în vederea ajutorului dat lui D.F., cunoscând că nu era abilitat să o semneze, decât în situaţii excepţionale, ceea ce nu era cazul.
Atributul aparţinea exclusiv şefului I.P.J. Suceava şi adjunctului acestuia.
Prin ultimul motiv, inculpatul S.M. solicită casarea cu trimitere spre rejudecare, întrucât este necesar a fi administrate şi alte probe care sunt de natură să conducă la stabilirea nevinovăţiei sale.
Cererea este neîntemeiată, reţinând că instanţa de fond a administrat toate probele necesare stabilirii adevărului, audiind toţi martorii cauzei citaţi în apărare cât şi din oficiu. La dosar se găsesc actele solicitate de inculpat în motivul de recurs invocat.
Recursul inculpatului S.M. va fi respins ca nefondat, conform art. 385 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
Critica vizând nelegalitatea interceptărilor telefonice se constată că şi aceasta este nefondată.
Cu privire la recursul inculpatului V.V.
Înalta Curte constată că acesta este nefondat şi în consecinţă, urmează a fi respins.
Inculpatul a susţinut că nu a comis infracţiunea de primire de foloase necuvenite, primirea uşii de la inculpatul S.M., uşă confecţionată de către inculpatul B.M. nevând legătură cu îndeplinirea atribuţiilor sale de serviciu, în speţă, eliberarea unei autorizaţii.
Susţinerea nu are suport în probele administrate.
Din examinarea probelor, transcrierile înregistrărilor convorbirilor telefonice, rezultă că între inculpatul S.M. şi inculpatul V.V. a avut loc o discuţie la data de 16 august 2001, situaţie în care S.M. a intervenit pentru eliberarea unei autorizaţii pentru protecţia muncii, necesară lui B.M., obţinând promisiunea că se va rezolva în timp util.
A doua zi, pe 17 august 2001, au reluat discuţia, V.V., confirmând că problema era rezolvată, ocazie în care S.M. îi trimite o uşă acasă, promisiune acceptată.
Fapta inculpatului V.V. constând în aceea că, după îndeplinirea unui act ce intră în atribuţiile de serviciu, a primit un folos material, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de primire de foloase necuvenite.
Pedeapsa aplicată corespunde criteriilor de individualizare înscrise în dispoziţiile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) Natura şi modul de săvârşire al faptei, infracţiunea de corupţie, calitatea de funcţionar cu atribuţii de control a inculpatului impun aplicarea unei pedepse cu închisoare.
Ţinând cont însă şi de datele ce caracterizează persoana inculpatului V.V., fără antecedente penale, cu o comportare procesuală sinceră, în mod temeinic s-a dispus suspendarea executării pedepsei.
Constatând că nu sunt motive care, examinate din oficiu, să conducă la casarea sentinţei, recursul Parchetului va fi admis în limitele arătate, iar recursurile inculpaţilor vor fi respinse.
Se va deduce arestarea preventivă a inculpatului S.M. de la 10 aprilie 2003 la zi, iar inculpaţii vor fi obligaţi la cheltuieli judiciare statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de P.N.A.
Casează sentinţa penală nr. 14 din 23 aprilie 2004 a Curţii de Apel Târgu-Mureş, numai cu privire la omisiunea condamnării inculpatului S.M., pentru infracţiunea prevăzută de art. 264 C. pen., precum şi cu privire la pedeapsă.
În baza art. 264 C. pen., condamnă pe inculpatul S.M. la 9 luni închisoare.
Modifică pedeapsa aplicată pentru infracţiunea prevăzută de art. 257 C. pen., raportat la art. 1, art. 6 şi art. 7 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), în sensul că o majorează de la 3 ani închisoare la 5 ani închisoare (pct. 1 din sentinţă).
Înlătură aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. şi art. 34 lit. b) C. pen. şi descontopeşte pedeapsa rezultantă în pedepsele componente astfel: 3 ani închisoare pentru infracţiunea prevăzută de art. 257 C. pen., raportat la art. 1, art. 6 şi art. 7 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP) (2 fapte), un an închisoare pentru infracţiunea, prevăzută de art. 256 C. pen., raportat la art. 1, art. 6 şi art. 7 din Legea nr. 78/2000 şi 6 luni închisoare, pentru infracţiunea prevăzută de art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP)
În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., dispune contopirea pedepselor aplicate şi executarea pedepsei cea mai grea, de 5 ani închisoare.
Face aplicarea art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii S.M. şi V.V.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului S.M. timpul arestării preventive de la 10 aprilie 2003 la 28 iulie 2004.
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Obligă pe inculpaţii S.M. şi V.V. la plata sumei de câte 2.000.000 lei cheltuieli judiciare statului, din care 400.000 lei reprezentând onorariul avocatului din oficiu pentru inculpatul V.V. va fi avansat din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 28 iulie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4007/2004. Penal. Art.20, 174 pen. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 4093/2004. Penal. Legea nr.143/2000. Recurs → |
|---|
