ICCJ. Decizia nr. 476/2004. Penal. Plângere. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 476/2004
Dosar nr. 5326/2003
Şedinţa publică din 27 ianuarie 2004
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 12 din 21 octombrie 2003, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petiţionarul S.D. împotriva rezoluţiei din 28 iunie 2002 dată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi în dosarul penal nr. 70/P/2002 prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale împotriva procurorului R.V., pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 268 C. pen.
A reţinut instanţa de fond că, prin rezoluţia din 28 iunie 2002 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iaşi s-a dispus neînceperea urmăririi penale împotriva procurorului R.V., pentru infracţiunea de represiune nedreaptă prevăzută de art. 268 C. pen. Soluţia adoptată a fost confirmată de prim-procurorul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iaşi şi de Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie.
Prin plângerea formulată petiţionarul a arătat că se află în executarea pedepsei de 10 ani închisoare, aplicată pentru infracţiunea de complicitate la înşelăciune, iar procurorul care a emis rechizitoriul a reţinut greşit că a săvârşit fapta în calitate sa de administrator al firmei, ceea ce i-a atras o sancţiune penală nejustificată.
Prin sentinţa penală nr. 204 din 28 noiembrie 1998, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 717 din 24 februarie 2000 a Curţii Supreme de Justiţie, petentul a fost condamnat la pedeapsa de 10 ani închisoare, pentru infracţiunea prevăzută de art. 26, raportat la art. 215 alin. (4) şi (5) C. pen.
În cauză nu se poate reţine că procurorul a pus în mişcare acţiunea penală şi a dispus trimiterea în judecată a petiţionarului, ştiind că este nevinovat, pentru a se putea efectua cercetări în legătură cu săvârşirea de către magistrat a infracţiunii prevăzută de art. 268 C. pen.
Pe de altă parte, instanţele de judecată au stabilit vinovăţia inculpatului pentru infracţiunea de complicitate la înşelăciune astfel că plângerea formulată nu este fondată.
Împotriva acestei sentinţe petiţionarul a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate, întrucât procurorul R.V. care a emis rechizitoriul a dezinformat instanţa de judecată cu privire la calitatea sa şi i-a atribuit răspunderea penală a unor fapte săvârşite de alte persoane.
Recursul declarat de petent nu este fondat.
Rechizitoriul constituie actul de sesizare a instanţei de judecată cu privire la persoana pentru care s-a efectuat urmărirea penală, fapta reţinută în sarcina acesteia, încadrarea juridică şi probele pe care se întemeiază învinuirea.
Reţinerea faptei penale, a vinovăţiei persoanei care a comis-o, încadrarea juridică a faptei şi individualizarea pedepsei, sunt atributele instanţelor judecătoreşti, respectiv a instanţei de fond şi a instanţelor care au soluţionat căile de atac exercitate.
Inculpatul S.D. a fost condamnat la 10 ani închisoare prin sentinţa penală nr. 204 din 28 mai 1998 a Tribunalului Iaşi pentru complicitate la infracţiunea de înşelăciune, prevăzută de art. 26, raportat la art. 215 alin. (4) şi (5) C. pen.
Apelul declarat de inculpatul S.D. a fost respins, ca nefondat, prin Decizia penală nr. 316 din 27 octombrie 1998 a Curţii de Apel Iaşi.
Împotriva hotărârilor pronunţate inculpatul a declarat recurs, care a fost respins ca nefondat prin Decizia penală nr. 717 din 24 februarie 2000 a Curţii Supreme de Justiţie.
Plângerea petiţionarului S.D. împotriva procurorului care a efectuat urmărirea penală şi care a emis rechizitoriul cu motivarea ca acesta a reţinut în actul de sesizare al instanţei calitatea de administrator al firmei, ceea ce nu corespunde adevărului şi se justifică cercetarea pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 268 C. pen., corect a fost soluţionată prin rezoluţia de neîncepere a urmăririi penale.
Infracţiunea de represiune nedreaptă constă în fapta de a pune în mişcare acţiunea penală, de a dispune arestarea, de a trimite în judecată sau de a condamna pe o persoană, ştiind că este nevinovată.
Petiţionarul nu poate solicita cercetarea procurorului pentru această infracţiune, întrucât prin hotărârile judecătoreşti pronunţate s-a constatat nevinovăţia sa pentru complicitate la infracţiunea de înşelăciune.
Hotărârea pronunţată în cauză prin care a fost soluţionată plângerea petentului împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale, este legală şi temeinică.
În conformitate cu art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., urmează a respinge ca nefondat recursul declarat de petiţionar.
Recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiţionarul S.D. împotriva sentinţei penale nr. 12 din 21 octombrie 2003 a Curţii de Apel Iaşi.
Obligă pe recurent să plătească statului suma de 700.000 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 200.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 27 ianuarie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 474/2004. Penal. Contestaţie. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 480/2004. Penal → |
|---|
