ICCJ. Decizia nr. 482/2004. Penal. Cont.anulare. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 482/2004
Dosar nr. 5630/2003
Şedinţa publică din 27 ianuarie 2004
Asupra cauzei de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Condamnatul V.G. a făcut contestaţie în anulare pentru motivul prevăzut de art. 386 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., motivând că împotriva sa au fost pronunţate de către Curtea Supremă de Justiţie două decizii pentru aceeaşi faptă.
În soluţionarea contestaţiei s-a dispus ataşarea dosarelor nr. 1252/2003 în care a fost pronunţată Decizia penală nr. 4002 din 25 septembrie 2003 şi nr. 2695/2002 în care a fost pronunţată Decizia penală nr. 481 din 31 ianuarie 2003.
Din actele şi lucrările aflate la dosarele menţionate rezultă că, cel condamnat nu se află în situaţia prevăzută de art. 386 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., iar contestaţia urmează a fi respinsă ca nefondată pentru cele ce urmează.
Prin sentinţa penală nr. 196 din 20 mai 2001 a Tribunalului Prahova, s-a dispus condamnarea, printre alţii, a contestatorului V.G. la pedeapsa de 13 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. b) şi e), pentru săvârşirea sub forma complicităţii a infracţiunii de furt calificat, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP), raportat la art. 208 alin. (1) – art. 209 alin. (1) lit. a) şi g), alin. (3) lit. a) şi alin. ultim C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 37 lit. a) C. pen.
În baza art. 83 C. pen. şi art. 10 din Legea nr. 137/1997 a fost revocat beneficiul graţierii pedepsei de 2 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 918/1998 a Judecătoriei Buftea şi s-a dispus ca inculpatul să execute în total 15 ani închisoare.
Apelul declarat de inculpatul V.G. a fost respins prin Decizia penală nr. 205 din 15 mai 2002, pronunţată de secţia penală a Curţii de Apel Ploieşti.
Prin Decizia nr. 481 din 31 ianuarie 2003, pronunţată de secţia penală a Curţii Supreme de Justiţie au fost respinse ca inadmisibile, recursurile declarate de numiţii G.G. şi V.N. şi ca nefondat recursul declarat de inculpatul B.D., constatând că inculpaţii G.L.F. şi V.G. nu au declarat recurs împotriva deciziei sus-menţionate.
La 11 septembrie 2003, secţia penală a Curţii Supreme de Justiţie a luat în examinare recursul declarat de inculpatul V.G., împotriva deciziei nr. 205 din 15 mai 2002 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală, recursul făcând obiectul dosarului nr. 1251/2003.
Prin Decizia nr. 4002 din 25 septembrie 2003, recursul declarat de V.G. a fost admis, iar Decizia nr. 205 din 15 mai 2002, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi sentinţa penală nr. 196 din 20 iunie 2001, pronunţată de Tribunalul Prahova au fost casate numai cu privire la greşita aplicare a dispoziţiilor art. 83 C. pen. şi art. 10 din Legea nr. 137/1997, dispoziţii care au fost înlăturate.
S-a stabilit că inculpatul recurent urmează să execute numai pedeapsa de 13 ani închisoare şi 5 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), n), d) şi e) C. pen.
Rezultă din cele de mai sus că, împotriva contestatorului au fost pronunţate două hotărâri definitive pentru aceeaşi faptă, în sensul prevăzut de art. 386 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., câtă vreme prin Decizia nr. 481 din 31 ianuarie 2003, Curtea nu a judecat un recurs al inculpatului, făcând doar constatarea că în acel dosar, în care alţi inculpaţi au declarat recurs, V.G. nu a făcut o astfel de cerere.
Recursul declarat de inculpat a fost soluţionat prin Decizia nr. 4002 din 25 septembrie 2003 a secţiei penale a Curţii Supreme de Justiţie, acesta fiind momentul în care se poate afirma că împotriva contestatorului a fost pronunţată prima hotărâre definitivă pentru fapte de complicitate la furt.
Având în vedere şi dispoziţiile art. 392 alin. (3) C. proc. pen., contestaţia în anulare urmează să fie respinsă ca nefondată.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondată, contestaţia în anulare formulată de contestatorul V.G. împotriva deciziei penale nr. 481 din 31 ianuarie 2003 a Curţii Supreme de Justiţie.
Obligă contestatorul să plătească statului suma de 700.000 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 200.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 27 ianuarie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 480/2004. Penal | ICCJ. Decizia nr. 490/2004. Penal. Art.215 alin.3,5 c.pen. Recurs → |
|---|
