ICCJ. Decizia nr. 470/2004. Penal. Art.257 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 470/2004
Dosar nr. 3695/2003
Şedinţa publică din 27 ianuarie 2004
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Tribunalul Iaşi, prin sentinţa penală nr. 618 din 7 noiembrie 2002, a condamnat pe inculpatul A.C. la două pedepse de 2 ani şi 2 ani şi 6 luni închisoare, pentru săvârşirea a două infracţiuni de trafic de influenţă, prevăzute şi pedepsite de art. 257 alin. (1) C. pen.
În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., a contopit pedepsele şi a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 2 ani şi 6 luni închisoare.
A interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP), în condiţiile art. 71 C. pen.
A constatat că a fost restituită suma de 100 dolari S.U.A., cumpărătorului de influenţă B.P. şi l-a obligat pe inculpat să restituie cumpărătoarei de influenţă L.M. 65 dolari S.U.A., 4.000.000 lei şi un aparat video player sau contravaloarea acestui bun.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut următoarea situaţie de fapt:
În cursul lunii septembrie 1999, numiţii B.P. şi L., l-au cunoscut pe inculpatul A.C., prilej cu care acesta le-a spus că îndeplineşte funcţia de director comercial la SC I. SRL Iaşi.
În acest timp B.P. lucra la SC M. Iaşi, însă intenţiona să-şi schimbe locul de muncă, aspect despre care a discutat cu inculpatul. Acesta a susţinut că îl poate ajuta să se angajeze la SC I. SRL, deoarece o cunoaşte pe numita L., salariată la serviciul personal al societăţii şi l-a asigurat că va fi angajat, pe un post de conducător auto. Pentru realizarea acestui demers, i-a pretins suma de 100 dolari S.U.A.
Ulterior predării sumei de 100 dolari S.U.A., B.P. a fost disponibilizat de la SC M. Iaşi şi l-a contactat în mai multe rânduri pe inculpat pentru a-i aranja angajarea.
Constatând că inculpatul nu reuşeşte să obţină angajarea aşa cum a promis, B.P. a luat legătură cu numita L., de la care a aflat că inculpatul nu mai lucra la SC I. SRL din anul 1998 şi că nu i-a cerut niciodată să facă demersuri pentru angajarea vreunei persoane.
Inculpatul a restituit suma de 100 de dolari S.U.A., la insistenţele repetate ale lui B.P. şi numai după ce acesta a sesizat organele de urmărire penală.
În cursul lunii noiembrie 1999, inculpatul a cunoscut-o prin intermediul numitei B.L., pe L.M., care i-a relatat că doreşte să meargă în Italia pentru a munci. Susţinând că are o mătuşă care lucrează la consulatul italian şi ar putea să-i aranjeze obţinerea vizei, inculpatul a pretins şi primit, de la L.M., 65 dolari S.U.A., 4.000.000 lei şi un aparat video. Femeia i-a dat, o dată cu banii şi aparatul video, actele de identitate, necesare pentru obţinerea vizei, iar după câteva luni văzând că inculpatul nu şi-a îndeplinit promisiunea, în luna februarie 2000 i-a solicitat să-i restituie banii, bunul şi actele. Inculpatul nu a restituit bunurile primite şi nici actele.
Audiat în cursul urmăririi penale, inculpatul, a recunoscut săvârşirea faptelor, dar ajuns în faţa instanţei a negat comiterea acestora, susţinând că nu a făcut nici o promisiune, numiţilor B.P. şi L.M. A susţinut că a împrumutat de la B.P. 100 dolari S.U.A. ca să-şi repare autoturismul, iar în legătură cu banii primiţi de la L.M. a arătat că i-a dat unei cunoştinţe din Iaşi care, la scurt timp, a plecat din ţară.
Referitor la video player-ul a arătat că l-a primit împrumut de la L.M.
Împotriva sentinţei au declarat apel procurorul şi inculpatul.
Prin apelul procurorului sentinţa a fost criticată ca nelegală pentru greşita restituire a sumelor şi bunurilor către cumpărătorii de influenţă şi s-a cerut confiscarea lor.
Apelul declarat de inculpat, prin care a criticat sentinţa, susţinând în principal că greşit a fost condamnat pentru infracţiunile de trafic de influenţă, deoarece nu a promis nici un fel de intervenţie ori ajutor şi că a luat banii şi bunurile cu împrumut, iar în subsidiar că instanţa a făcut o greşită încadrare a faptelor, a fost admis prin Decizia penală nr. 284 din 17 iulie 2003, pronunţată de secţia penală de la Curtea de Apel Iaşi.
Sentinţa a fost desfiinţată cu privire la soluţionarea acţiunii penale.
Rejudecând cauza, s-a dispus în baza art. 334 C. proc. pen., schimbarea încadrării juridice a faptelor din două infracţiuni de trafic de influenţă, prevăzută de art. 257 alin. (1) C. pen., în două infracţiuni de înşelăciune, prevăzute de art. 215 alin. (1) C. pen. Inculpatul a fost condamnat la două pedepse de un an şi respectiv un an şi 6 luni închisoare şi în baza art. 1 din Legea nr. 543/2003 s-a constatat că pedepsele nu se execută fiind graţiate condiţionat.
În raport de noua încadrare juridică a faptelor apelul parchetului a fost respins ca nefondat.
Împotriva deciziei au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi şi inculpatul.
Prin recursul procurorului Decizia este criticată pentru nelegalitate, deoarece faptelor săvârşite de inculpat li s-a dat o greşită încadrare juridică, caz de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 17 C. proc. pen.
S-a susţinut în esenţă că inculpatul şi-a dat calitatea de director al societăţii la care urma să fie angajat B.P. încredinţându-l că va interveni pe lângă funcţionara care se ocupă cu probleme de personal, iar la cea de-a doua infracţiune a lăsat-o să creadă pe L.M. că are influenţă asupra unei funcţionare de la Ambasada Italiei pentru a obţine viza.
Inculpatul nu şi-a motivat recursul şi nu s-a prezentat pentru a-l susţine.
Recursurile sunt nefondate.
Din ansamblul actelor şi lucrărilor aflate la dosarul cauzei se constată că instanţa de apel a evaluat corect probele administrate şi pe baza acestora l-a condamnat pe inculpat prin schimbarea încadrării juridice pentru infracţiunile de înşelăciune şi nu de trafic de influenţă aşa cum a procedat prima instanţă.
Potrivit art. 257 C. pen., primirea ori pretinderea de bani s-au alte foloase ori acceptarea de promisiuni, de daruri, direct sau indirect, pentru sine ori pentru altul, săvârşite de o persoană care are influenţă sau lasă să se creadă că are influenţă asupra unui funcţionar, pentru a-l determina să facă ori să nu facă un act ce intră în atribuţiile sale de serviciu, se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 10 ani.
Textul condiţionează primirea banilor şi a foloaselor de existenţa influenţei sau a pretinsei influenţe asupra unui funcţionar, pentru a-l determina să facă sau să nu facă un act ce intră în atribuţiile sale de serviciu.
Din modul în care a procedat inculpatul descris de soţii B.P. şi L. şi martorul B.P., precum şi din plângerea şi declaraţiile părţii vătămate L.M., rezultă că inculpatul a câştigat încrederea acestor persoane prezentându-se sub o calitate mincinoasă, aceea de director la SC I. SRL şi a făcut promisiuni pe care era conştient că nu le va duce la îndeplinire. Cu alte cuvinte a profitat de naivitatea soţilor B. şi a părţii vătămate L.M. de la care a obţinut sume de bani şi bunuri.
Curtea a reţinut corect că naivitatea şi credulitatea cumpărătorilor de influenţă, care cu uşurinţă cred afirmaţiile unei persoane, nu se subscrie condiţiei prevăzute de art. 257 alin. (1) C. pen. şi nu atitudinea cumpărătorului de influenţă determină încadrarea juridică a faptei, ci intenţia cu care a acţionat inculpatul.
B.P. audiat la procuror a arătat că a dat inculpatului 100 dolari S.U.A., acesta susţinând că îl va angaja la firma I., unde el este director comercial şi are în subordine personalul care se ocupă cu angajarea.
Câtă vreme inculpatul s-a prezentat sub această calitate mincinoasă, nu era necesar să precizeze că va interveni la o funcţionară pe nume L., deoarece aşa cum de altfel a motivat instanţa de apel, pretinsa funcţie îi conferea chiar lui atribuţiuni privind angajarea personalului.
Cu privire la cea de a doua infracţiune săvârşită în dauna părţii vătămate L.M. pe lângă faptul că inculpatul nu a determinat funcţia şi numele persoanei de la Consulatul italian, afirmând doar că naşa lui lucrează la acea instituţie şi poate prin intermediul acesteia să rezolve problema vizei, dacă prima instanţă ar fi analizat declaraţia părţii vătămate în întregul ei şi nu doar parţial, trebuia să constate că inculpatul a procedat ca un excroc. Astfel aşa cum arată L.M., după ce inculpatul în mod repetat i-a cerut să-i dea diferite sume şi aparatul video, când după insistenţe acesta i-a spus că are viza i-a pretins să-i mai dea bani, deoarece a făcut cheltuieli suplimentare.
În declaraţia dată la urmărirea penală, L.M. a arătat că după ce a amânat-o 2 luni, cerându-i în plus 7.000.000 lei, în ziua de 2 februarie întâlnindu-l pe inculpat acesta a refuzat să-i restituie actele pretinzând că are viza dar nu-i dă actele până când nu-i dă suma de 7.000.000 lei, fapt ce a determinat-o să-l reclame.
Constatând că hotărârea instanţei de apel este legală şi temeinică, urmează ca recursurile să fie respinse în conformitate cu dispoziţiile art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., ca nefondate.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi şi de inculpatul A.C. împotriva deciziei penale nr. 284 din 17 iulie 2003 a Curţii de Apel Iaşi.
Obligă pe recurent să plătească statului suma de 1.500.000 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 400.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 27 ianuarie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 469/2004. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 472/2004. Penal. Contestaţie executare. Recurs → |
|---|
