ICCJ. Decizia nr. 490/2004. Penal. Art.215 alin.3,5 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 490/2004
Dosar nr. 2791/2003
Şedinţa publică din 27 ianuarie 2004
Asupra recursurilor de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 415/ S din 12 decembrie 2002 a Tribunalului Braşov, inculpatul C.G. a fost condamnat la pedeapsa de 3 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii, prevăzută de art. 215 alin. (1), (2) şi (3) C. pen. şi la trei pedepse de câte 3 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 290 C. pen.
În temeiul art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., s-a dispus contopirea acestor pedepse în pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare.
În temeiul art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., inculpatul a fost achitat pentru o infracţiune de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 290 C. pen.
În baza art. 861, art. 862 şi art. 863 C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe durata unui termen de încercare de 5 ani.
Pe durata acestuia, inculpatului i s-au stabilit următoarele măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte la Serviciul de reintegrare socială şi supraveghere de pe lângă Tribunalul Braşov, conform programului stabilit de acesta.
b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea,
c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;
d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă.
Inculpatului i s-a atras atenţia asupra dispoziţiilor art. 864 C. pen.
S-a constatat că inculpatul a fost arestat preventiv de la 22 decembrie 2001 la 28 august 2002.
În temeiul art. 998 C. civ., inculpatul a fost obligat să plătească părţii civile S.C. O. Bucureşti suma de 45.176,65 dolari S.U.A. cu titlu de despăgubiri şi suma de 1.811,60 dolari S.U.A. reprezentând dobânzi sau contravaloarea lor în lei la data plăţii.
În temeiul art. 163 C. proc. pen., s-a dispus menţinerea sechestrului asigurător instituit în favoarea părţii civile asupra a două autoturisme Cielo.
În temeiul art. 348 C. proc. pen., au fost desfiinţate înscrisurile denumite procese-verbale de predare-primire în mâinile unui terţ anexă la contractele de gaj cu deposedare nr. 1553 din 9 februarie 2000, nr. 1559 din 9 februarie 2000, nr. 1558 din 9 februarie 2000.
În baza art. 189, 191 C. proc. pen., inculpatul a fost obligat să plătească suma de 4.250.000 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut, în fapt, următoarele:
Inculpatul C.G. a fost administrator al S.C. V.S. SRL Braşov.
În această calitate, la data de 4 februarie 2000, el a încheiat cu S.C. R. SRL Bucureşti contracte de vânzare-cumpărare a cinci autoturisme Cielo cu plata în rate.
Inculpatul a prezentat asigurătorului SC O. SA date şi acte false cu privire la bonitatea firmei sale (balanţă, bilanţ şi acte de gaj) şi a lăsat în garanţie un bilet la ordin însoţit de un pact cambial şi un angajament de plată pentru suma asigurată. El a semnat în fals trei contracte de gaj cu deposedare în numele custozilor, inducând, astfel în eroare partea vătămată şi determinând-o să încheie contractul de asigurare şi să preia riscul neplăţii ratelor.
Inculpatul nu a achitat nici o rată lunară, situaţie în care asigurătorul a plătit către vânzător suma de 45.176,65 dolari S.U.A.
În pofida obligaţiilor contractuale care îi interziceau înstrăinarea bunurilor, inculpatul a vândut autoturismele cumpărate şi neachitate.
Instanţa de fond a apreciat că faptele inculpatului C.G. de a induce în eroare partea vătămată S.C. O. SA prin folosirea de mijloace frauduloase (falsificarea a trei acte de predare în custodie) cu ocazia încheierii unui contract, cauzându-i acesteia un prejudiciu şi obţinând pentru sine un folos material injust constituie infracţiunile prevăzute de art. 215 alin. (1), (2) şi (3) C. pen. şi art. 290 C. pen.
Pentru fapta de a semna actele contabile ale primei (bilanţ şi balanţă) care conţineau date nereale înscrise de o altă persoană, inculpatul a fost achitat, constatându-se că infracţiunii prevăzută de art. 290 C. pen., îi lipseşte intenţia de a falsifica.
Inculpatul nu a recunoscut comiterea infracţiunilor reţinute în sarcina sa.
Situaţia de fapt şi vinovăţia acestuia au fost stabilite pe baza materialului probator administrat în cauză: plângerea părţii vătămate, contracte şi convenţii comerciale şi de asigurare, documente bancare, evidenţa contabilă, dovezi de plată, rapoarte de constatare tehnico-ştiinţifică grafologică, declaraţiile martorilor C.E. şi Ş.F., T.M., D.A., N.I., F.D., P.O., declaraţiile inculpatului.
Împotriva acestei hotărâri judecătoreşti au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Braşov, partea civilă S.C. O. SA Bucureşti şi inculpatul C.G.
Parchetul a criticat sentinţa instanţei de fond sub aspectul cuantumului pedepselor aplicate inculpatului, a modalităţii de executare a pedepsei rezultante şi a netemeiniciei soluţiei de achitare dispusă pentru săvârşirea unei infracţiuni de fals în înscrisuri sub semnătură privată prevăzută de art. 290 C. pen.
Apelanta parte civilă a susţinut că menţine pretenţiile formulate în faţa primei instanţe.
Inculpatul a solicitat achitarea, întrucât nu se face vinovat de faptele reţinute în sarcina sa.
Curtea de Apel Braşov, prin Decizia penală nr. 127 din 20 mai 2003, a respins apelurile declarate ca nefondate.
Instanţa de control judiciar a constatat că inculpatul se face vinovat de faptele reţinute în sarcina sa, iar pedeapsa aplicată a fost stabilită cu respectarea prevederilor art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), apreciindu-se în mod judicios că pronunţarea acestei condamnări reprezintă un avertisment pentru inculpat şi, chiar fără executarea pedepsei, inculpatul nu va mai săvârşi infracţiuni.
În ceea ce priveşte apelul formulat de partea civilă, instanţa de apel a constatat că pretenţiile formulate de aceasta au fost acordate integral de prima instanţă.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Braşov şi inculpatul C.G.
Cu privire la recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Braşov, procurorul a solicitat admiterea recursului şi casarea hotărârilor atacate, criticându-le pentru următoarele motive:
1. greşita achitare a inculpatului C.G., pentru infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 290 C. pen.;
2. nemotivarea de către instanţa de apel în considerentele deciziei a respingerii cererii procurorului de condamnare a inculpatului pentru comiterea infracţiunii de uz de fals, prevăzută de art. 291 C. pen., ceea ce echivalează cu o nepronunţare, omisiunea atrăgând casarea cu trimiterea spre rejudecare;
3. greşita individualizare a pedepsei aplicate inculpatului, atât sub aspectul cuantumului, cât şi al modalităţii de executare.
Temeiul juridic al recursului îl constituie dispoziţiile art. 3859 pct. 9, 14 şi 171 C. proc. pen.
Examinând recursul, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că acesta nu este fondat cu privire la primul şi cel de-al doilea motiv de recurs, fiind admisibil sub aspectul celui de-al treilea motiv invocat.
1.-2. Soluţia de achitare a inculpatului C.G., pentru săvârşirea unei infracţiuni de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 290 C. pen., dispusă în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) şi art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., este legală şi temeinică.
Documentele contabile au fost întocmite de o persoană angajată în calitate de specialist al firmei, C.F., iar nu de către inculpat care arată că le-a semnat, fără să le verifice însă.
Documentele, înscrisuri sub semnătură privată, nu au fost falsificate prin contrafacerea scrierii ori a subscrierii sau prin alterarea lor în orice mod, în cauză nefiind întrunite elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 290 C. pen.
De esenţa infracţiunii sus-arătate este folosirea sau încredinţarea spre folosire a înscrisului falsificat, împrejurare asupra căruia nu există nici un fel de dovezi prin care să se atragă participarea inculpatului C.G., în sensul uzării de aceste documente, astfel că, pronunţându-se, în sensul menţinerii achitării dispuse faţă de acesta sub aspectul infracţiunii prevăzute de art. 290 C. pen., instanţa de control judiciar s-a pronunţat implicit şi asupra neîntrunirii elementelor constitutive legate de uzul de fals.
3. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că, în procesul de individualizare a pedepsei, instanţele de judecată au făcut o aplicare greşită a dispoziţiilor art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), nedând eficienţa cuvenită datelor şi împrejurărilor legate de pericolul social concret al infracţiunilor săvârşite şi de consecinţele acestora, de persoana inculpatului şi de atitudinea sa procesuală.
Modalitatea de organizare şi punere în practică a înşelăciunii săvârşite, valoarea substanţială a prejudiciului produs şi nerecuperat, atitudinea de negare a faptelor comise în pofida evidenţei probelor necesitau o ripostă penală fermă.
Înalta Curte apreciază că aplicarea dispoziţiilor articolului 861 C. pen., este netemeinică, comportamentul social şi procesual al inculpatului neconstituindu-se într-o garanţie că acesta nu va mai săvârşi infracţiuni şi că avertismentul dat de justiţie prin pronunţarea condamnării este suficient pentru reintegrarea sa socială.
Înalta Curte consideră că dispoziţiile articolului 52 C. pen., privind scopul pedepsei, de a fi un mijloc preventiv-educativ prin care să se formeze o atitudine corectă faţă de ordinea de drept şi valorile sociale încălcate, nu pot fi satisfăcute decât prin executarea pedepsei rezultante aplicate inculpatului C.G. în regim de detenţie.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie urmează să admită recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Braşov şi să caseze hotărârile atacate cu privire la individualizarea pedepsei rezultante.
Dispoziţiile articolului 861 C. pen., referitoare la suspendarea executării pedepsei sub supraveghere vor fi înlăturate, inculpatul C.G. urmând să execute pedeapsa de 3 ani închisoare în regim de detenţie.
În cauză se va face aplicarea dispoziţiilor art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP), privind pedeapsa accesorie.
Cu privire la recursul declarat de inculpatul C.G.
Inculpatul a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârilor atacate şi reducerea termenului de încercare de 5 ani pe durata căruia i-a fost suspendată executarea pedepsei de 3 ani închisoare.
Temeiul juridic al recursului îl constituie dispoziţiile art. 385/9 pct. 171 C. proc. pen.
Examinând recursul, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că acesta este nefondat.
Termenul de încercare de 5 ani a fost legal stabilit de instanţa de judecată, în conformitate cu dispoziţiile art. 862 C. pen., la cuantumul pedepsei rezultante aplicate de 3 ani închisoare adăugându-se intervalul minim de 2 ani stabilit de lege.
În considerarea argumentelor prezentate în discutarea motivelor de recurs formulate de procuror, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că discutarea instituţiei suspendării executării pedepsei sub supraveghere şi a termenului de încercare aferent este şi netemeinică întrucât, aşa cum am arătat, în conformitate cu dispoziţiile art. 72 şi art. 52 C. pen., în cauză se impune executarea pedepsei aplicate prin privare de libertate.
Pentru aceste motive şi constatând din oficiu că nu există alte motive de casare, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie urmează să respingă recursul inculpatului ca nefondat.
Timpul arestării preventive se va deduce din durata pedepsei aplicate de la 22 decembrie 2001 la 28 august 2002.
Recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, onorariul pentru apărarea din oficiu avansându-se din fondul Ministerului Justiţiei.
Văzând dispoziţiile art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., art. 38517 alin. (4) C. proc. pen. şi art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), art. 192 alin. (2) şi art. 189 C. proc. pen.;
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Braşov împotriva deciziei penale nr. 127 din 20 mai 2003 a Curţii de Apel Braşov.
Casează Decizia atacată şi sentinţa penală nr. 415 din 12 decembrie 2002 a Tribunalului Braşov, cu privire la individualizarea pedepsei rezultante.
Înlătură aplicarea art. 861 C. pen. şi dispune ca pedeapsa de 3 ani închisoare să fie executată în regim de detenţie.
Face aplicarea art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.G. împotriva deciziei penale nr. 127 din 20 mai 2003 a Curţii de Apel Braşov.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul arestării preventive de la 22 decembrie 2001 la 28 august 2002.
Obligă pe recurent să plătească statului suma de 1.500.000 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 400.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 27 ianuarie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 482/2004. Penal. Cont.anulare. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 491/2004. Penal. Art.208, 209 c.pen. Recurs → |
|---|
