ICCJ. Decizia nr. 4814/2004. Penal. Art.174 c. pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 4814/2004
Dosar nr. 4837/2004
Şedinţa publică din 27 septembrie 2004
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 210 din 17 iunie 2004, Tribunalul Buzău a condamnat pe inculpatul D.N. la 10 ani închisoare, pentru infracţiunea de omor prevăzută şi pedepsită de art. 174 C. pen., cu aplicarea art. 13 lit. b), art. 1 şi art. 4 din Legea 217/2003, prin schimbarea încadrării juridice din infracţiunea prevăzută de art. 174 C. pen.
A aplicat inculpatului pedeapsa complementară, interzicându-i drepturile, prevăzute de art. 64 lit. a), b) şi e) C. pen., conform art. 65 C. pen. şi a dedus prevenţia de la 23 februarie 2004, menţinând starea de arest.
Pentru a pronunţa această sentinţă, tribunalul a reţinut că la data de 18 ianuarie 2002 a ucis-o pe concubina sa, B.C., aplicându-i cu intensitate multiple lovituri cu pumnii şi picioarele.
Atât inculpatul cât şi victima consumau în mod frecvent băuturi alcoolice, iar starea de ebrietate determina scandaluri între cei doi, scandaluri ce degenerau de cele mai multe ori în acte de violenţă din partea inculpatului.
Victima B.C. se refugia la familia C.F. şi C.P., singurele persoane din comuna Movila Banului sat Limpeziş, cu care cei doi aveau relaţii mai apropiate.
La data de 18 ianuarie 2002, fiind în stare de ebrietate şi incitat de faptul că şi concubina sa era în aceeaşi stare, inculpatul D.N. a lovit-o şi alungat-o din locuinţă.
Ca de obicei, aceasta s-a refugiat la familia C., unde la puţin timp a venit şi inculpatul manifestându-se deosebit de violent, lovind victima cu pumnii şi picioarele.
La insistenţa celor doi, B.C. a plecat acasă, iar la puţin timp după ea şi inculpatul, care a continuat să o lovească provocându-i grave leziuni ce ulterior au determinat decesul.
Autopsia efectuată a relevat că leziunile traumatice s-au putut produce prin lovire cu, posibil şi de corpuri dure şi planuri dure şi au legătură de cauzalitate directă, necondiţionată, cu decesul.
S-a constatat un traumatism cranio frontal, toracic şi de membre cu facturi costale bilaterale şi de claviculă stângă, contuzie pleuro-pericardică şi pulmonară, ceea ce atestă lovirea repetată cu intensitate a victimei, inculpatul acceptând moartea victimei, chiar dacă nu a urmărit-o şi dorit-o.
Apelul declarat de inculpatul D.N. a fost admis de Curtea de Apel Ploieşti, prin Decizia nr. 339 din 4 august 2004, numai sub aspectul încadrării juridice, dispunând înlăturarea art. 75 lit. b), art. 1 şi art. 4 din Legea 217/2003, menţinând pedeapsa de 10 ani aplicată.
Împotriva deciziei, inculpatul a declarat recurs, solicitând înlăturarea art. 75 lit. b) C. pen. şi redozarea pedepsei susţinând, în ultimul cuvânt că nu este autorul infracţiunii, motive prevăzute în art. 3859 alin. (1) pct. 14, 17 şi 18 C. proc. pen.
Recursul declarat este neîntemeiat.
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului se constată că instanţele au stabilit în mod corect situaţia de fapt şi vinovăţia inculpatului în săvârşirea infracţiunii de omor la data de 18 ianuarie 2002, asupra victimei B.C.
Vinovăţia inculpatului rezultă din declaraţiile martorilor C.F. şi C.P., procesele verbale de cercetare la faţa locului şi actele medico legale şi declaraţiile martorilor R.C. şi D.S.
Probele atestă faptul că inculpatul a lovit victima după ce au plecat din locuinţa familiei C., prezenţa acestuia în locuinţa comună fiind sesizată de R.C. şi D.S.
Susţinerea inculpatului că nu este autorul infracţiunii nu corespunde astfel probelor administrate în cauză.
Cu privire la înlăturarea art. 75 lit. b) C. pen., este de observat că prin Decizia curţii de apel, în mod corect, nu s-a reţinut agravanta inaplicabilă în cauză.
Referitor la pedeapsa de 10 ani aplicată, se constată că acesta a fost individualizată, conform art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), având în vedere limitele pedepsei, pericolul social al infracţiunii, urmările acesteia, fiind în măsură să asigure caracterul general şi special preventiv.
În consecinţă, nu se impune reconsiderarea pedepsei.
Din examinarea dosarului nu rezultă existenţa unor cazuri de casare din cele, prevăzute de art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., care pot fi luate în considerare din oficiu, astfel că, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge recursul inculpatului.
Se va deduce prevenţia de la 23 februarie 2004 la 27 septembrie 2004, iar recurentul va fi obligat la cheltuieli judiciare statului şi onorariu apărător din oficiu, conform art. 192 C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat, recursul declarat de inculpatul D.N., împotriva deciziei penale nr. 339 din 4 august 2004 a Curţii de Apel Ploieşti.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul arestării preventive de la 23 februarie 2004 la 27 septembrie 2004.
Obligă pe recurent să plătească statului suma de 1.600.000 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 400.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 27 septembrie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4794/2004. Penal. Revizuire. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 5105/2004. Penal. Art.288, 289 c.pen. Recurs... → |
|---|
