ICCJ. Decizia nr. 4956/2004. Penal. Art.177 c.p. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 4956/2004
Dosar nr. 4425/2004
Şedinţa publică din 4 octombrie 2004
Asupra recursurilor penale de faţă:
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 141 din 19 februarie 2004, Tribunalul Iaşi a respins ca nefondată cererea formulată de inculpata I.C.M., prin apărătorul ales, privind schimbarea încadrării juridice dată faptei prin actul de sesizare a instanţei, din infracţiunea de „omor calificat" prevăzută şi pedepsită de art. 174 şi art. 175 lit. c) C. pen., în infracţiunea de „pruncucidere", prevăzută şi pedepsită de articolul 177 C. pen.
A fost condamnată inculpata I.C.M., pentru săvârşirea infracţiunii de „omor calificat", prevăzută şi pedepsită de art. 174 şi art. 175 alin. (1) lit. c) C. pen., la o pedeapsă de 16 ani închisoare.
Pe durata şi în condiţiile prevăzute de articolul 71 C. pen., s-a interzis inculpatei exerciţiul drepturilor, prevăzute de art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
În baza dispoziţiilor art. 65 alin. (2) C. pen., s-a aplicat inculpatei pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a), b) şi e) C. pen., pentru o perioadă de 5 ani, după executarea pedepsei principale a închisorii.
În temeiul dispoziţiilor art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatei perioada arestării preventive, respectiv de la data de 1 octombrie 2003, până la 9 octombrie 2003, inclusiv.
S-a dispus, în baza art. 426 C. proc. pen., ca o copie de pe dispozitivul prezentei hotărâri, după rămânerea definitivă, să se comunice Consiliului Local al comunei Sipote, judeţul Iaşi, în vederea punerii în executare a pedepsei complementare aplicate.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut următoarea situaţie de fapt:
Inculpata I.C.M. locuieşte în comuna Sipote, judeţul Iaşi, iar în anul şcolar 2002/2003 a urmat cursurile Liceului M.K., judeţul Iaşi, fiind elevă în clasa a XII-a.
În cursul anului 1998, inculpata a început o relaţie de prietenie cu numitul P.C., iar din anul 2001 a început să întreţină relaţii sexuale cu acesta.
În luna iulie 2002, inculpata I.C.M. a constatat că a rămas însărcinată, aspect pe care i l-a comunicat şi prietenului ei P.C., care însă a sfătuit-o să facă întrerupere de sarcină, fapt acceptat de aceasta.
Ulterior, relaţia de prietenie dintre cei doi s-a deteriorat. În luna august 2002, întâlnindu-se cu martorul P.C., inculpata l-a minţit, spunându-i că a făcut chiuretaj, deşi, în realitate, aceasta hotărâse să păstreze sarcina, lucru pe care nu l-a spus însă nimănui.
Pe toată perioada sarcinii, inculpata a ascuns această împrejurare atât faţă de rudele sale, cât şi faţă de colegele de şcoală.
În ziua de 27 februarie 2003, inculpata s-a deplasat, cu autobuzul, din comuna Miroslava (localitate în care locuia în timpul cursurilor şcolare) în comuna Sipote, la locuinţa părinţilor săi.
În după-amiaza zilei de 1 martie 2003, în timp ce se afla în locuinţa părinţilor săi, inculpata a simţit primele simptome ale naşterii, moment în care s-a retras într-una din încăperile imobilului pentru a naşte.
Astfel, inculpata I.C.M. a născut un copil de sex feminin pe care, la scurt timp după naştere, l-a ştrangulat cu mâna şi totodată i-a provocat un traumatism cranio - cerebral produs, aşa cum rezultă din raportul de necropsie, prin loviri cu mijloace şi corpuri contondente sau prin izbire repetată de suprafeţe dure, scuturarea corpului şi capului victimei. Urmare acestor acte de violenţă, nou născutul a decedat.
După deces, inculpata a înfăşurat copilul în cearşafurile de pe pat şi l-a pus într-o sacoşă din plastic, sacoşă pe care a ascuns-o sub perna de pe patul pe care se afla.
Până în ziua de 4 martie 2003, inculpata s-a simţit rău şi a stat în încăperea în care născuse, fără ca membrii familiei sale să fi sesizat că aceasta născuse recent.
În cursul aceleiaşi zile, 4 martie 2003, datorită stării în care se afla, inculpata a fost dusă de către tatăl său, numitul I.G., la Spitalul de Obstetrică şi Ginecologie C.V. din municipiul Iaşi. Aici, medicii au constatat că I.C.M. prezenta stare de lehuzie, împrejurare în care aceasta a fost nevoită să recunoască că la data de 1 martie 2003 a născut neasistată, la domiciliu, relatând totodată că nou-născutul a decedat, indicând şi locul unde se afla, respectiv într-o sacoşă din plastic, ascunsă sub perna de pe patul pe care ea a stat în perioada 1 – 4 martie 2003.
Urmare acestor relatări, numitul I.G. s-a deplasat la locuinţa sa, de unde a adus şi a pus la dispoziţia organelor de urmărire penală, nou născutul aflat în punga din plastic, înfăşurat în cearşafuri.
Potrivit raportului de necropsie nr. 322c din 21 aprilie 2003, copilul a fost născut viu, la termen, iar moartea sa, survenită în primele 24 de ore după naştere, a fost violentă, datorându-se insuficienţei respiratorii acute, consecutive asfixiei mecanice prin comprimarea gâtului, precum şi hematoamelor subdurale şi hemoragiilor leptomeningeale traumatice.
S-a mai arătat în cuprinsul raportului de necropsie că asfixia mecanică a fost produsă prin comprimarea formaţiunilor vasculo-nervoase şi aeriene ale gâtului, cel mai probabil cu mâna, la această concluzie conducând prezenţa infiltratelor hemoragice atât în ţesutul conjuctivo-adipos şi muscular laterocervical, cât şi în jurul cornului mare stâng al osului hioid. Medicii legişti au exclus posibilitatea ca aceste leziuni să fi fost produse prin alte mecanisme de natură patologică.
În ceea ce priveşte mecanismul de producere a traumatismului cranio - cerebral cu infiltrate hemoragice epicraniene, hematom subdural, hemoragie leptomeningeală şi leziuni hemoragice oculare, medicii legişti au concluzionat că, raportat la multitudinea hemoragiilor epicraniene şi topografia lor variată, acestea au putut fi produse prin loviri cu corpuri şi mijloace contondente sau prin izbire de suprafeţe dure, fiind însă posibil şi un alt mecanism, respectiv cel de scuturare a corpului nou născutului, eventual cu izbirea simultană a capului de suprafeţe dure.
Audiată atât în cursul urmăririi penale cât şi în faza de judecată, inculpata a adoptat o poziţie procesuală oscilantă şi nesinceră.
Astfel, printr-o primă declaraţie dată în cursul urmăririi penale inculpata a susţinut că, la scurt timp după ce a născut, şi-a pierdut cunoştinţa, iar când şi-a revenit a constatat că nou născutul decedase.
Ulterior, după ce a luat cunoştinţă de concluziile raportului de necropsie, inculpata a revenit asupra declaraţiei dată iniţial, susţinând că este posibil să fi strâns copilul de gât imediat după naştere, dar fără să-şi dea seama. A negat că ar fi exercitat vreun act de violenţă în zona capului nou născutului.
În cursul cercetării judecătoreşti, inculpata din nou a revenit, recunoscând doar în parte învinuirea. Astfel a relatat că, la scurt timp după naştere, întrucât copilul ţipa, iar într-o încăpere alăturată se aflau atât părinţii săi cât şi alte persoane venite în vizită, l-a strâns de gât, după care a leşinat, iar în momentul în care şi-a revenit din această stare, a constatat că nou născutul era mort. Inculpata a negat exercitarea altor acte de violenţă asupra nou născutului, însă a susţinut că în timpul naşterii ".. am pus mâna pe capul copilului încerând să-l expulzez astfel ..", intenţionând în acest mod să acrediteze ideea că, leziunile constatate în regiunea capului nou născutului ar fi urmarea acţiunilor efectuate în timpul naşterii, în scopul expulzării copilului.
Susţinerile inculpatei referitoare la modalitatea în care s-ar fi produs leziunile din zona capului nou născutului nu au fost primite, întrucât o astfel de posibilitate a fost luată în calcul şi de către medicii legişti care, în cadrul analizei efectuate în cuprinsul raportului de necropsie au exclus-o, în mod argumentat. S-a arătat că, chiar dacă unul dintre infiltratele hemoragice (cel parieto - temporal drept) poate fi interpretat şi ca o bară serosangvină de angajare din timpul naşterii, multitudinea hemoragiilor epicraniene şi topografia lor variată orientează spre etiologia traumatică a acestora. S-a mai arătat totodată că, chiar dacă hemoragiile intraoculare ar putea fi justificate în contextul naşterii, infiltratele hemoragice retrooculare şi cele din jurul nervilor optici, nu pot fi puse pe seama naşterii.
Pe baza probelor administrate în cauză, instanţa a reţinut că inculpata I.C.M., în afara faptului că l-a ştrangulat cu mâna pe nou născut (agresiune pe care a recunoscut-o), a exercitat şi alte acte de violenţă asupra acestuia, fie lovirea cu mijloace şi corpuri contondente în zona capului sau izbirea de suprafeţe dure, fie scuturarea corpului nou născutului şi eventual izbirea simultană a capului de suprafeţe dure.
Împotriva acestei sentinţe în termen legal, a declarat apel inculpata I.C.M., care a susţinut că fapta comisă întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de pruncucidere, sens în care a solicitat a se dispune schimbarea încadrării juridice. În subsidiar inculpata a solicitat redozarea sancţiunii aplicate de prima instanţă.
Prin Decizia penală nr. 234 din 24 iunie 2004, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, în dosarul nr. 1447/2004 a fost admis apelul declarat de inculpata I.C.M. A fost desfiinţată în parte sentinţa penală nr. 141 din 19 februarie 2004 a Tribunalului Iaşi şi în rejudecare, prin reţinerea în favoarea inculpatei a prevederilor art. 74 lit. a) şi c) C. pen., combinat cu art. 76 lit. a) C. pen., a fost redusă pedeapsa aplicată acesteia pentru infracţiunea prevăzută de art. 174 şi art. 175 alin. (1) lit. c) C. pen., de la 16 ani închisoare, la 7 ani închisoare.
Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate.
Pentru a pronunţa această decizie, Curtea de Apel Iaşi a reţinut că nu se impune schimbarea încadrării juridice a faptei în infracţiunea de pruncucidere, întrucât starea de tulburare în care s-a aflat inculpata nu a fost determinată de procesul naşterii, aşa cum cer dispoziţiile art. 177 C. pen. Instanţa de apel, a apreciat însă că se impune recunoaşterea de circumstanţe atenuante personale, în favoarea inculpatei, cu consecinţa reducerii pedepsei, faţă de datele personale ale acesteia şi împrejurările comiterii faptei.
Împotriva deciziei penale nr. 234 din 24 iunie 2004, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi au declarat recurs în termen legal, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi şi inculpata I.C.M.
Parchetul a invocat cazul de casare prevăzut de art. 3899 alin. (1) pct. 14 teza I C. proc. pen., respectiv a criticat Decizia instanţei de apel ca netemeinică, sub aspectul cuantumului pedepsei aplicate inculpatei, pe care l-a apreciat ca fiind prea redus, în raport de gravitatea faptei săvârşite.
Inculpata a invocat cazul de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 17 C. proc. pen. şi a criticat hotărârea ca nelegală, sub aspectul greşitei încadrări juridice date faptei, apreciind că nu se face vinovată de infracţiunea de omor calificat, fapta comisă întrunind elementele constitutive ale infracţiunii de pruncucidere, prevăzută de art. 177 C. pen., având în vedere că a fost comisă imediat după naştere, ea aflându-se într-o stare de tulburare fizică şi psihică determinate de condiţiile în care a născut (într-o casă de la ţară, într-o cameră friguroasă) şi de temerea unei eventuale stări conflictuale cu familia.
Înalta Curte, examinând motivele de recurs invocate, cât şi din oficiu ambele hotărâri, conform prevederilor art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., combinate cu art. 3856 alin. (1) C. proc. pen. şi art. 3857 alin. (1) C. proc. pen., constată că ambele recursuri sunt nefondate, pentru următoarele considerente:
Operaţiunea de individualizare a pedepsei este atributul exclusiv al judecătorului care, percepând prin propriile simţuri atitudinea făptuitorului faţă de infracţiunea săvârşită şi de consecinţele acesteia, este în măsură să aprecieze întinderea ripostei societăţii.
A aplica mecanic elementele de fapt şi de drept reţinute prin actul de inculpare, ar însemna golirea de conţinut a activităţii de cercetare judecătorească, transformând magistratul într-un executant.
Ori, potrivit Constituţiei şi legislaţiei penale, rolul instanţelor judecătoreşti este cu totul altul şi anume cel de a decide, în spiritul şi litera legii, dacă există ori nu vinovăţie, gradul de pericol social al faptei şi necesitatea unui proces reeducaţional mai lung ori mai scurt, pentru resocializarea infractorului.
Întrucât instanţa de apel, în baza materialului probator rezultat din cercetarea judecătorească, a apreciat că se impune recunoaşterea de circumstanţe atenuante personale în favoarea inculpatei, criticile aduse, în mod subiectiv hotărârii, nu pot fi primite.
În operaţiunea de individualizare a pedepsei, instanţa de apel a avut temeiuri să reţină largi circumstanţe atenuante în favoarea inculpatei care, elevă fiind, în ultimul an, la liceul M.K. din comuna Miroslava, a constatat că a rămas însărcinată şi, nedorind să se supună oprobiului public în urma naşterii, a hotărât să suprime viaţa fătului, imediat după ce acesta s-a născut viu.
S-a mai avut în vedere vârsta inculpatei (20 ani) şi faptul că se bucura de aprecieri pozitive din partea colegilor şi cadrelor didactice.
În aceste condiţii, invocarea de către parchet, în defavoarea inculpatei, a contextului social în care violenţa devine o componentă frecventă şi, prin urmare, trebuie aspru sancţionată, nu are legătură directă cu fapta dedusă judecăţii.
Argumentele de individualizare a pedepsei invocate în recursul parchetului, pot fi avute în vedere doar atunci când este săvârşită o infracţiune împotriva vieţii, într-un loc public ori în condiţii care impresionează direct societatea.
În speţă însă inculpata a săvârşit fapta la domiciliu, ca urmare a impactului negativ al lipsei de educaţie socială, asupra propriului său comportament.
Este îndoielnic de asemenea argumentul că, în speţă, s-ar impune un plus de severitate, în scopul prevenirii repetării unor asemenea fapte, deoarece este greu de crezut că o femeie devenită mamă pentru a doua oară, ar repeta o asemenea acţiune.
Cu privire la solicitarea recurentei – inculpate I.C.M. de a se dispune schimbarea încadrării juridice a faptei în infracţiunea de pruncucidere, Înalta Curte apreciază că în mod indubitabil orice mamă, lipsită de experienţă, primipară, afectată de un cadru educaţional insuficient, resimte o puternică tulburare, în momentul ulterior naşterii unui copil, considerat nelegitim.
Diferenţa între infracţiunea de omor calificat şi pruncucidere nu este însă dată de aspectul emoţional în care se găseşte autoarea infracţiunii, ci de o stare psihologică anormală produsă în timpul naşterii şi determinată de faptul naşterii, atestată ştiinţific, în urma unui examen medico – legal de specialitate.
Deci, starea de tulburare la care face referire art. 177 C. pen., vizând infracţiunea de pruncucidere, se datorează travaliului, adică actului fizic de a naşte şi nicidecum unei temeri generale, determinate de carenţele educaţionale, de împrejurări adiacente procesului fiziologic al naşterii, ce conduc la ideea ascunderii unui act natural apreciat ca ilicit.
Stările conflictuale premergătoare şi extrinseci naşterii, cum ar fi temerea de reacţia părinţilor sau oprobiul celor din jur, ce au putut fi de natură a influenţa psihicul inculpatei, nu constituie decât mobiluri ale săvârşirii faptei, neavând semnificaţia juridică a unor tulburări pricinuite de naştere, aşa cum cer dispoziţiile art. 177 C. pen.
Ori, în speţă, pe baza unei expertize medico – legale s-a stabilit cu certitudine că, inculpata nu a prezentat tulburări psihice post-partum, iar fapta imputată a fost comisă cu discernământ (raportul de expertiză psihiatrică nr. 352/ PSH din 1 aprilie 2003).
De altfel nici inculpata, cu ocazia audierii, nu a invocat existenţa unei asemenea tulburări, ci a relatat că ceea ce a determinat-o să-şi ştranguleze copilul, a fost teama ca ţipetele acestuia să nu fie auzite de părinţii săi şi musafirii acestora aflaţi în încăperea alăturată şi care nu cunoşteau faptul că ea este însărcinată.
Împrejurarea că inculpata, la momentul săvârşirii faptei, nu s-a aflat în starea de tulburare, cerută de textul art. 177 C. pen., rezultă şi din atitudinea adoptată de aceasta, de a ascunde faptul naşterii şi de a ascunde nou născutul ucis.
Faţă de cele menţionate mai sus, Înalta Curte, în conformitate cu prevederile art. 3855 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi şi de inculpata I.C.M., împotriva deciziei penale nr. 234 din 24 iunie 2004 a Curţii de Apel Iaşi.
Potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va obliga pe inculpată la plata sumei de 1.600.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 400.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi şi de inculpata I.C.M., împotriva deciziei penale nr. 234 din 24 iunie 2004 a Curţii de Apel Iaşi.
Obligă pe inculpată la plata sumei de 1.600.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 400.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 4 octombrie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4953/2004. Penal. Art.174, 175 c.p. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 4983/2004. Penal. Art.174 c.pen. Recurs → |
|---|
