ICCJ. Decizia nr. 5581/2004. Penal. Cont.exec. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 5581/2004
Dosar nr. 3346/2004
Şedinţa publică din 28 octombrie 2004
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 490 din 13 aprilie 2004, Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, a respins contestaţia la executare formulată de condamnatul V.G.
Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut că prin contestaţia la executare, condamnatul a solicitat desfiinţarea sentinţei nr. 435 din 3 noiembrie 1998 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, constatarea nulităţii absolute a mandatului şi a ordonanţei de arestare preventivă şi încetare de drept a acestei măsuri.
Tribunalul Bucureşti, secţia II-a penală, soluţionând contestaţia a reţinut că în cauză nu sunt incidente nici unul din cazurile prevăzute de art. 461 lit. a) – d) C. proc. pen., şi nici cele ale art. 418 C. proc. pen., deoarece contestatorul şi-a motivat cererea pe greşita aplicare a dispoziţiilor legale ce reglementează procedura luării şi menţinerii arestării preventive, pe durata nerezonabilă în care s-a desfăşurat urmărirea penală, precum şi pe soluţionarea definitivă a cauzei finalizată cu emiterea mandatului de executare a pedepsei, care după opinia acestuia reprezintă o încălcare a dispoziţiilor constituţionale ale Legii nr. 30/1994 privind ratificarea convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi a protocoalelor adiţionale la această convenţie, ceea ce constituie o nerespectare a deciziilor C.E.D.O.
Contestatorul a mai susţinut că mandatul de arestare ce i-a fost emis este lovit de nulitate absolută conform art. 197 C. proc. pen., având în vedere că prin Legea nr. 281/2003 şi OUG nr. 109/2003 Codul de procedură penală a fost modificat în concordanţă cu legea fundamentală a României, astfel încât corespunde legislaţiei europene şi jurisprudenţei C.E.D.O., modificări care retroactivează.
Analizând lucrările dosarului constatând că susţinerile condamnatului nu sunt întemeiate şi că măsura privativă de libertate a fost luată împotriva inculpatului cu respectarea dispoziţiilor legale, prevăzute de Codul de procedură penală în vigoare în momentul efectuării urmăririi penale, prima instanţă a respins contestaţia la executare.
Apelul declarat de condamnat a fost respins prin Decizia nr. 405 din 31 mai 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
Împotriva acestor soluţii contestatorul condamnat a declarat recurs.
Apărătorul reiterând motivele invocate în cuprinsul contestaţiei şi în faţa instanţei de apel a susţinut că hotărârile nu sunt legale, deoarece în mod greşit au fost aplicate dispoziţiile referitoare la procedura luării şi menţinerii măsurii arestării preventive, din care cauză mandatul şi ordonanţa respective sunt nule potrivit art. 197 alin. (1) C. pen. Totodată, a mai susţinut că au fost încălcate prevederile constituţionale şi ale C.E.D.O., referitoare la termenul rezonabil de soluţionare a cauzei.
Pentru aceste motive, apărătorul a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârilor şi desfiinţarea sentinţei de condamnare.
Recursul nu este fondat.
Analizând hotărârile atacate, prin prisma motivelor invocate, se constată că sunt legale şi temeinice.
Astfel, din probele administrate rezultă că împotriva contestatorului în temeiul art. 146 şi art. 148 lit. h) C. proc. pen., a fost luată la data de 30 ianuarie 1996 măsura arestării preventive pe o durată de 30 de zile potrivit ordonanţei emisă de Parchetul de pe lângă Tribunalul Municipiului Bucureşti, pentru infracţiunile de omor şi omor deosebit de grav, prevăzute de art. 174 C. pen. şi art. 174 – art. 176 C. pen., măsură ce a fost prelungită succesiv conform art. 156 şi art. 159 C. proc. pen., de Tribunalul Municipiului Bucureşti.
Sentinţa de condamnare a contestatorului fiind definitivă din anul 1999 prin Decizia nr. 3798 din 28 octombrie 1999 a fostei Curţi Supreme de Justiţie, nu se poate pune problema aplicării de îndată a legii noi care a intrat în vigoare în anul 2002. Este ştiut că legea nouă nu retroactivează ci se aplică numai pentru prezent şi pentru viitor, astfel încât actele îndeplinite sub imperiul legii vechi sunt valabile şi îşi produc efectele juridice, dacă legea nouă nu dispune altfel.
Ca atare, emiterea mandatului de arestare pe o durată de 30 de zile şi prelungirile succesive ale acestei măsuri au fost făcute potrivit reglementărilor dreptului intern, având în vedere atât dispoziţiile art. 143 C. proc. pen., în sensul că au existat indicii temeinice că inculpatul a comis o faptă penală, cât şi scopul legitim al măsurii luate, aşa cum este reglementat prin art. 136 C. proc. pen., care este în acord cu Decizia C.E.D.O.
Motivele invocate în contestaţie nu se regăsesc în cazurile expres şi limitativ enumerate în art. 461 C. proc. pen., iar în ceea ce priveşte art. 458 C. proc. pen., acesta se referă la o lege ce nu mai încriminează fapta pentru care a fost pronunţată condamnarea sau prevede o pedeapsă mai uşoară, ceea ce nu este cazul în speţă.
Motivele invocate în scris de apărător, în susţinerea recursului declarat de inculpat, lipsa unui interpret de limba rusă, aplicarea nejustificată a sporului maxim de 5 ani închisoare la pedeapsa rezultantă nu constituie temeiuri pentru admiterea unei contestaţii la executare, ci motive pentru o eventuală declarare a unui recurs în anulare.
În consecinţă, recursul urmează să fie respins.
Cheltuielile efectuate de stat cu ocazia soluţionării cauzei în care se include şi onorariul apărătorului din oficiu ce va fi avansat din fondul Ministerului Justiţiei vor fi restituite de către recurent.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de condamnatul V.G. împotriva deciziei nr. 405 din 31 mai 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, ca nefondat.
Obligă pe recurent să plătească statului 800.000 lei cheltuieli judiciare, în care se include şi onorariul apărătorului din oficiu, în sumă de 200.000 lei ce va fi avansat din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 28 octombrie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5579/2004. Penal. Art.208, 209 c.pen. Recurs... | ICCJ. Decizia nr. 5598/2004. Penal. Legea nr.143/2000. Recurs → |
|---|
