ICCJ. Decizia nr. 5631/2004. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 5631/2004
Dosar nr. 5380/2004
Şedinţa publică din 1 noiembrie 2004
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 316 din 26 mai 2004, Tribunalul Prahova l-a condamnat pe inculpatul D.I.F. la o pedeapsă rezultantă de 15 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 174 – art. 176 lit. d) C. pen., art. 211 alin. (2) lit. b) şi alin. (21) lit. a) şi c) C. pen., cu aplicarea art. 33 şi art. 34 lit. b) C. pen.
inculpatul P.G. a fost condamnat la o pedeapsă de 7 ani închisoare.
Totodată, a fost menţinută starea de arest a inculpaţilor şi s-a dedus din pedeapsa aplicată, durata arestării preventive de la 11 ianuarie 2004.
S-a admis în parte acţiunea civilă în baza art. 14 şi art. 346 C. proc. pen., raportat la art. 998 C. civ., a fost obligat inculpatul D.I.F. către partea civilă M.I., la plata sumei de 50.000.000 lei daune morale.
În baza probelor administrate, instanţa de fond a reţinut în fapt următoarele:
La data de 8 ianuarie 2004, inculpatul D.I.F. împreună cu inculpatul P.G. s-au deplasat în oraşul Câmpina, intrând în barul SC M. SRL unde au consumat băuturi alcoolice.
Victima P.A., pensionar, în vârstă de 76 de ani, care locuia singur în apropierea barului sus-menţionat, s-a deplasat la acest local pe care-l frecventa în mod regulat, unde a început să consume băuturi alcoolice.
La un moment dat, inculpatul P.G. s-a dus la masa victimei, pe care nu o cunoştea, dar a intrat în vorbă cu ea şi profitând de starea ei de ebrietate, i-a sustras din buzunar cheile locuinţei.
În continuare, cei doi inculpaţi au ieşit din bar şi au hotărât să meargă la locuinţa victimei să sustragă bunuri, dar nu-i cunoşteau adresa, astfel că s-au întors la bar, iar inculpatul P.G. a stat din nou de vorbă cu P.A., până când i-a aflat adresa.
Cei doi inculpaţi au plecat către locuinţa victimei care a rămas în continuare la bar, au ajuns la blocul acesteia, dar pentru că nu cunoşteau numărul apartamentului, inculpatul D.I.F. a sunat la uşa locuinţei de la parter, unde i-a răspuns martora G.A., ce locuia în gazdă la martora I.F., de la care au aflat adresa exactă a lui P.A.
Inculpaţii au urcat la etajul IV, au descuiat uşa cu cheile sustrase şi au intrat în locuinţa victimei, începând să caute bunuri, astfel că au pus în nişte pungi câteva produse alimentare, un radio, un ceas, o maşină de călcat şi o pătură.
Între timp, P.A. a plecat din bar, aflându-se într-o avansată stare de ebrietate (la expertiza medico-legală a rezultat o alcoolemie de 3 gr. %o) şi când a ajuns acasă, i-a surprins pe cei doi inculpaţi.
Fără a-şi da seama că uşa de la intrare era descuiată (datorită consumului de alcool), P.A. s-a îndreptat către telefonul care începuse să sune, dar l-a văzut pe hol pe inculpatul P.G.
Pentru a-şi asigura scăparea, inculpatul D.I.F., care se afla în spatele victimei, a prins-o pe aceasta de gât, a trântit-o, la lovit-o de câteva ori cu pumnul în faţă, după care a strâns-o puternic de gât.
În timp ce inculpatul D.F.I. lovea victima, inculpatul P.G. a ieşit pe uşa locuinţei cu bunurile sustrase.
După ce a sugrumat cu mâinile victima, inculpatul D.F.I. i-a strâns nodul de la cravată, pe care aceasta o purta la gât, apoi a părăsit locul faptei, nu înainte de a smulge din priză firul telefonului.
Când a ajuns acasă, inculpatul D.F.I. l-a găsit pe celălalt inculpat dormind, iar dimineaţa a început să-l certe pentru că a sustras prea puţine lucruri din locuinţa victimei.
La data de 10 ianuarie 2004, martora S.D. care-i asigura menajul victimei P.A. a venit la locuinţa acestuia, dar nu a putut deschide uşa de la intrare, deşi era descuiată şi a apelat la ajutorul unui vecin. Acesta a împins în uşă până când a deschis-o şi au găsit-o pe victimă, care decedase, anunţând imediat organele de poliţie.
Potrivit art. 362 şi art. 363 C. proc. pen., în termen legal ambii inculpaţi au declarat apel, criticând sentinţa pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Prin Decizia nr. 379, Curtea de Apel Ploieşti, a respins, ca nefondate, apelurile declarate de inculpaţii P.G. şi D.I.F. A fost menţinută starea de arest a inculpaţilor şi s-a dedus, în continuare durata arestării preventive a acestora de la 11 ianuarie 2004 la 6 septembrie 2004.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs numai inculpatul D.F.I., care a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârilor şi achitarea sa în temeiul dispoziţiile art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. e) C. proc. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de omor, reiterând motivele invocate în apel.
Astfel, inculpatul a susţinut că nu se face vinovat de săvârşirea infracţiunii de „omor", arătând că instanţele nu au avut în vedere actele şi lucrările dosarului, din care rezultă cu certitudine că la momentul comiterii faptei nu avea discernământ, deoarece are afecţiuni psihice. În acest sens a solicitat refacerea expertizei medico-legale psihiatrice, solicitând ca aceasta să fie efectuată de I.N.M.L. Bucureşti.
În subsidiar, în raport de existenţa actelor care atestă starea sa precară de sănătate psihică, în raport de împrejurarea că nu are antecedente penale, a solicitat redozarea pedepsei.
Recursul este nefondat.
Verificând actele şi lucrările dosarului, respectiv probele administrate în cauză, atât în raport de criticile formulate cât şi din oficiu, Curtea constată că instanţele de fond şi de apel au reţinut o stare de fapt corectă, pe care au calificat-o din punct de vedere juridic corespunzător, aplicând pedepse just individualizate sub aspectul cuantumului şi a modalităţii de executare.
Referitor la apărarea recurentului D.I.F., prin care vizează înlăturarea caracterului penal al faptei de omor comisă de acesta ca urmare a aplicării dispoziţiilor art. 48 C. pen. şi respectiv, at.49 C. pen., Curtea apreciază că această apărare nu poate fi primită.
Prevederile art. 48 C. pen., cu privire la starea de iresponsabilitate îşi găsesc aplicarea numai în condiţiile în care discernământul inculpatului a fost abolit la momentul comiterii faptei penale.
În speţă însă, din raportul de expertiză medico-legală psihiatrică întocmit în cauză, se concluzionează că inculpatul prezintă drept diagnostic: tulburare personalitate tip antisocial, însă la data comiterii faptei avea discernământul păstrat.
Aşa fiind, întrucât discernământul inculpatului nu a fost abolit, el nu a pierdut capacitatea psihică de apreciere critică a acţiunilor sale, astfel că nu a devenit iresponsabil, în sensul prevăzut de art. 48 C. pen.
Nici prevederile art. 49 C. pen., referitoare la starea de beţie completă nu-şi găsesc aplicarea în cauză.
Din conţinutul art. 49 alin. (1) C. pen., rezultă că beţia înlătură caracterul penal al faptei sub dubla condiţie: să fie completă la momentul comiterii faptei penale şi să se datoreze unor cauze independente de voinţa făptuitorului.
În speţă însă, inculpatul a săvârşit fapta după consumarea voluntară a unei cantităţi de băuturi alcoolice împreună cu coinculpatul P.G.
Aşa fiind, starea de beţie în care s-a aflat inculpatul nu s-a datorat unor cauze independente de voinţa sa, iar pe de altă parte nu a fost vorba de o intoxicaţie alcoolică, care să fie cvasiparalizantă pentru energia sa fizică, să determine o întunecare a facultăţilor mintale, în aşa fel încât inculpatul să piardă total controlul acţiunilor comise, capacitatea de înţelegere şi voinţă.
În consecinţă şi faţă de împrejurările analizate care conturează gravitatea faptelor comise, dar şi pericolul social pe care-l reprezintă recurentul, se apreciază că pedeapsa aplicată de instanţa de fond şi menţinută de instanţa de apel, este corespunzătoare cerinţelor art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) şi va asigura şi scopurile sancţiunii penale după cum o prevăd dispoziţiile art. 52 C. pen. şi nu se impune a fi redusă.
Ca atare, recursul inculpatului urmează a fi respins ca nefondat, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
Drept urmare, se vor aplica şi dispoziţiile art. 381 şi art. 192 C. proc. pen., deducându-se timpul arestării preventive pentru recurentul D.I.F., care va fi obligat şi la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul D.I.F., împotriva deciziei penale nr. 379 din 6 septembrie 2004 a Curţii de Apel Ploieşti.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul arestării preventive de la 11 ianuarie 2004 la 1 noiembrie 2004.
Obligă recurentul inculpat să plătească suma de 1.600.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 400.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
DEFINITIVĂ.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 1 noiembrie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5630/2004. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 5634/2004. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs → |
|---|
