ICCJ. Decizia nr. 5637/2004. Penal. Art.208, 209 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 5637/2004
Dosar nr. 5184/2004
Şedinţa publică din 1 noiembrie 2004
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 106 din 21 aprilie 2004, pronunţată de Tribunalul Hunedoara, a fost achitat inculpatul g.s., în baza art. 11 sc.2 lit. a), raportat la art. 10 lit. b1) C. proc. pen. şi art. 181 C. pen., pentru infracţiunea de furt calificat prevăzută de art. 208 alin. (1), raportat la art. 209 alin. (1) lit. a) şi g) C. pen., aplicându-i-se făptuitorului sancţiunea cu caracter administrativ a amenzii de 2.000.000 lei; şi în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., pentru infracţiunea de dare de mită prevăzută de art. 255 C. pen.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut că inculpatul G.S., încadrat în muncă ca dulgher la E.M.P., a fost de serviciu în schimbul 1 în ziua de 20 iulie 2003 şi a efectuat revizia instalaţiilor de pe pct. nr. 1, împreună cu martorul R.R., colegul său.
În camera sobelor, motivează prima instanţă, inculpatul a observat trei saci ce conţineau bucăţi de cablu din cupru tăiate la dimensiuni cuprinse între 0,8 – 1 m şi o plasă de rafie ce conţinea cablu liţat din cupru exprimându-şi intenţia de a şi le însuşi, dar martorul i-a atras atenţia asupra periculozităţii faptei.
Instanţa de fond a mai constatat că la terminarea programului G.S. a revenit în rampa puţului, a luat cei trei saci şi plasa de rafie şi i-a mutat în atelierul în care lucra, după care a plecat acasă.
În aceeaşi zi în jurul orelor 22,00, reţine tribunalul, inculpatul a revenit la locul de muncă, împreună cu fratele său G.M., au intrat în unitate, s-au deplasat la atelierul de dulgherie, au luat câte un sac cu bucăţi de cablu pe care i-au scos, în afara incintei, printr-o spărtură din gard. În aceste împrejurări, făptuitorii au fost observaţi de agenţii de pază H.D. şi M.V., care au trecut la urmărirea lor. Făptuitorii s-au deplasat din nou la atelier, au luat sacul rămas şi plasa de rafie şi în momentul în care se deplasau spre spărtura din gard, au fost reţinuţi de cei doi agenţi de pază.
În momentul în care agenţii le-au cerut fraţilor G. să îi urmeze, prima instanţă a reţinut că inculpatul nu le-a oferit nici o sumă de bani ci doar le-a spus că „o să bem o bere în oraş când ne întâlnim şi o să fie bine". Este adevărat că întrucât agenţii de pază au refuzat, i-a întrebat dacă doresc 100.000 – 200.000 lei, după care aceştia au plecat şi au anunţat şeful de tură.
Faţă de învinuitul G.M., parchetul a dispus neînceperea urmăririi penale pentru infracţiunea de dare de mită, deoarece nu a promis sau oferit bani agenţilor de pază, iar simpla asistare la o decizie spontan luată de fratele său nu poate atrage răspunderea penală.
Având în vedere împrejurările în care a comis fapta de furt şi comportarea foarte bună în familie şi societate a făptuitorului G.M. au condus la concluzia că acesta poate beneficia de clemenţa legii, fiind sancţionat de procuror cu amendă administrativă în cuantum de 2.000.000 lei.
De asemenea, instanţa de fond l-a achitat pe inculpatul G.S. pentru infracţiunea prevăzută de art. 208 alin. (1), raportat la art. 209 alin. (1) lit. a) şi g) C. pen., în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 lit. b1) C. proc. pen. şi art. 181 C. pen. şi i-a aplicat sancţiunea cu caracter administrativ de 2.000.000 lei amendă, cu motivarea că deşeurile de sârmă de cupru sustrase, au o valoare scăzută de numai 2.731.410 lei, iar inculpatul, care nu are antecedente penale şi era încadrat în muncă, le-a abandonat în incinta unităţii.
În ceea ce priveşte infracţiunea de dare de mită, s-a constatat că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii prevăzută de art. 255 C. pen., întrucât inculpatul G.S. nu a promis şi nu a oferit nici o sumă de bani paznicilor sau vreun alt folos material, dispunându-se achitarea în temeiul dispoziţiilor art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen.
Curtea de Apel Alba Iulia, prin Decizia penală nr. 250/ A din 10 august 2004, admiţând apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Hunedoara, împotriva sentinţei primei instanţe, a desfiinţat-o în parte şi în baza art. 255 C. pen., l-a condamnat pe inculpat la un an închisoare pentru comiterea infracţiunii de dare de mită. Conform art. 81 C. pen., Curtea a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe durata termenului de încercare de trei ani prevăzut de art. 82 C. pen. şi a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 din acelaşi cod.
Inculpatul G.S. a mai fost obligat să plătească statului suma de 1.500.000 lei cheltuieli judiciare în primă instanţă, menţinându-se celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate.
Curtea de Apel a reţinut că soluţia de achitare a inculpatului pentru infracţiunea de dare de mită este greşită, deoarece din declaraţiile martorilor H.D., B.A. şi M.V. rezultă cu certitudine că acesta a oferit agenţilor de pază suma de 300.000 lei pentru a-i determina să nu ia măsurile legale împotriva lui.
Împotriva deciziei a declarat recurs inculpatul G.S., susţinând că în mod greşit a fost condamnat pentru infracţiunea de dare de mită, deoarece nu a promis şi nu a oferit agenţilor de pază nici o sumă de bani ori alte foloase. Inculpatul a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei şi menţinerea sentinţei pronunţată de prima instanţă.
Temeiul juridic al recursului îl constituie dispoziţiile art. 3859 pct. 18 C. proc. pen.
Examinând recursul declarat în raport de motivul invocat, dar şi din oficiu, conform art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că sunt nefondate.
Instanţa de apel a reţinut corect situaţia de fapt şi vinovăţia inculpatului, a dat o justă încadrare juridică a faptelor comise şi a aplicat sancţiuni corect individualizate.
Susţinerea inculpatului G.S., în sensul că nu a comis infracţiunea prevăzută de art. 255 alin. (1) C. pen., este infirmată de materialul probator administrat în cauză.
Astfel, din declaraţiile martorilor H.D. şi M.V., care erau de serviciu ca agenţi de pază, rezultă că după ce inculpatul şi fratele său G.M. au sustras sacii şi plasa de rafie conţinând bucăţi de cablu electric, fiind surprinşi de paznici, recurentul le-a oferit câte o bere, iar ulterior suma de 300.000 lei, dar aceştia au raportat faptele şefei de tură, martorei B.F.
În consecinţă, deoarece în mod corect curtea de apel a reţinut în sarcina inculpatului comiterea infracţiunii de dare de mită, prevăzută de art. 255 alin. (1) C. pen., (şi l-a condamnat), urmează ca recursul declarat de acesta să fie respins ca nefondat, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., constatând, din oficiu, că în cauză nu există alte motive de casare.
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata sumei de 1.600.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul G.S., împotriva deciziei penale nr. 250/ A din 10 august 2004 a Curţii de Apel Alba Iulia.
Obligă recurentul inculpat să plătească suma de 1.600.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 400.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 1 noiembrie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5635/2004. Penal. Art. 312 c.p. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 5641/2004. Penal. întrerupere executare... → |
|---|
