ICCJ. Decizia nr. 5635/2004. Penal. Art. 312 c.p. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 5635/2004
Dosar nr. 4406/2004
Şedinţa publică din 1 noiembrie 2004
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 655 din 13 mai 2004 au fost condamnaţi inculpaţii:
- S.C.A. la o pedeapsă de 8 ani închisoare, în baza art. 312 alin. (1) C. pen., cu reţinerea art. 37 lit. a) C. pen. şi art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP)
În baza art. 65 C. pen., a fost aplicată inculpatului pedeapsa complementară, constând în interdicţia de exercitare pe timp de 4 ani după executarea pedepsei principale a închisorii, a drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.
În baza art. 61 C. pen., a fost revocată liberarea condiţionată pentru restul de 1.019 zile rămase neexecutate din pedeapsa de 11 ani, 3 luni şi 20 zile închisoare, aplicată aceluiaşi inculpat prin sentinţa penală definitivă nr. 234 din 6 aprilie 1992 a Judecătoriei sector 6 Bucureşti.
A fost contopit acest rest în pedeapsa nou aplicată, rămânând ca inculpatul să execute 8 ani închisoare, cu aplicarea art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP) şi 4 ani pedeapsă complementară.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Pronunţată în şedinţă publică, azi 1 noiembrie 2004.
← ICCJ. Decizia nr. 5634/2004. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 5637/2004. Penal. Art.208, 209 c.pen. Recurs → |
---|