ICCJ. Decizia nr. 5647/2004. Penal. Conflict de compentenţă. Stabilirea competenţei

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr.5647/2004

Dosar nr. 5387/2004

Şedinţa publică din 1 noiembrie 2004

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea pronunţată în data de 9 septembrie 2004 în dosarul nr. 2613/2004, Tribunalul Bihor a constatat existenţa unui conflict negativ de competenţă ivit între această instanţă şi Tribunalul Vaslui, privind soluţionarea cererii de întrerupere a executării pedepsei formulată de condamnatul B.P., astfel că, în baza art. 43 alin. (1) C. proc. pen., a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Iniţial condamnatul a introdus o cerere de întrerupere a executării pedepsei la Tribunalul Bihor care, prin sentinţa penală nr. 86 din 8 martie 2004 a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Vaslui, în conformitate cu dispoziţiile art. 42, raportat la art. 456 C. proc. pen., deoarece a constatat că la momentul introducerii cererii condamnatul se afla încarcerat în Penitenciarul Vaslui.

La rândul său, Tribunalul Vaslui, investit cu judecarea cererii de întrerupere a executării pedepsei, constatând că petentul condamnat B.P. a fost transferat la data de 26 februarie 2004 la Penitenciarul Oradea, a declinat, competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bihor, prin sentinţa penală nr. 165 din 21 aprilie 2004, pronunţată în dosarul nr. 992/2004.

S-a motivat că la data sesizării Tribunalului Vaslui cu judecarea cererii de întrerupere a executării pedepsei, condamnatul B.P. era deţinut în Penitenciarul Oradea, iar instanţa de executare este Tribunalul Bihor-Oradea.

Întrucât Tribunalul Vaslui nu a constatat conflictul negativ de competenţă ivit şi nu a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu soluţionarea acestui conflict, cauza a fost înaintată la Tribunalul Bihor, care a înregistrat-o sub nr. 2613/2004. Această instanţă, prin încheierea din 9 septembrie 2004 a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pentru soluţionarea conflictului negativ de competenţă.

Înalta Curte, constată că, prin cererea formulată, condamnatul B.P. a solicitat întreruperea executării pedepsei de 8 ani închisoare, ce i-a fost aplicată prin sentinţa penală nr. 27/2002 a Tribunalului Bihor, pentru săvârşirea infracţiunii de omor.

În motivarea cererii, petentul a invocat motive familiale, arătând că părinţii săi sunt bătrâni şi bolnavi, iar casa în care locuiesc este degradată şi necesită reparaţii, pe care aceştia nu le pot efectua.

Potrivit dispoziţiilor art. 456 C. proc. pen., instanţa competentă să dispună asupra întreruperii executării pedepsei este instanţa în a cărei rază teritorială se află locul de deţinere, corespunzătoare în grad instanţei de executare.

În cauza de faţă, instanţa de executare este, potrivit art. 418 alin. (1) C. proc. pen., Tribunalul Bihor, iar instanţa corespunzătoare în grad acesteia în a cărei rază teritorială se află locul de deţinere a condamnatului la data introducerii cererii (Penitenciarul Vaslui) este Tribunalul Vaslui.

Faptul că petentul se afla la data introducerii cererii în Penitenciarul Vaslui, rezultă din precizările făcute de acesta în faţa Înaltei Curţi, la termenul din 1 noiembrie 2004, din conţinutul cererii de întrerupere executare pedeapsă înregistrată la Tribunalul Bihor sub nr. 832 din 10 februarie 2004, cât şi din ştampila poştală aplicată pe plicul adresat instanţei la data de 9 februarie 2004.

Înalta Curte constată că potrivit art. 456 C. proc. pen., instanţa competentă să dispună asupra cererii de întrerupere a executării pedepsei este instanţa în a cărei rază teritorială se află locul de deţinere a condamnatului B.P. la momentul introducerii cererii, întrucât textul de lege făcând referire la o competenţă alternativă, această instanţă are prioritate faţă de instanţa de executare.

Întrucât la data formulării cererii, petiţionarul se afla deţinut în Penitenciarul Vaslui, instanţa căreia îi revine competenţa soluţionării cauzei este Tribunalul Vaslui.

Împrejurarea că ulterior investirii, petiţionarul a fost transferat în alt loc de deţinere (Penitenciarul Oradea), nu schimbă modul de stabilire a competenţei teritoriale şi nici nu justifică dezinvestirea.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în baza dispoziţiilor art. 43 alin. (7) C. proc. pen., va stabili competenţa de soluţionare a cererii de întrerupere executare pedeapsă, privind pe condamnatul B.P., în favoarea Tribunalului Vaslui, instanţă căreia i se va înainta dosarul.

Onorariul pentru apărarea din oficiu a condamnatului, în sumă de 200.000 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

În baza dispoziţiilor art. 43 alin. (7) C. proc. pen., stabileşte competenţa de soluţionare a cererii de întrerupere executare pedeapsă, privind pe condamnatul B.P., în favoarea Tribunalului Vaslui, instanţă căreia i se va înainta dosarul.

Onorariul pentru apărarea din oficiu a condamnatului, în sumă de 200.000 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 1 noiembrie 2004.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 5647/2004. Penal. Conflict de compentenţă. Stabilirea competenţei