ICCJ. Decizia nr. 5672/2004. Penal. Contestaţie în anulare. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 5672/2004
Dosar nr. 5014/2004
Şedinţa publică din 2 noiembrie 2004
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 447 din 12 iunie 2003 a Judecătoriei Tecuci, inculpatul D.G. a fost condamnat la 2 ani închisoare, pentru infracţiunea prevăzută de art. 182 alin. (1) C. pen. şi la 2 (două) luni închisoare, pentru infracţiunea prevăzută de art. 322 alin. (1) C. pen.
În baza art. 33 şi art. 34 lit. b) C. pen., i s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 2 ani închisoare.
Instanţa de fond a reţinut că la data de 5 octombrie 2002, între fraţii D.G. şi D.D. pe de o parte şi F.I., T.D., M.I. şi M.I., de cealaltă parte a izbucnit un conflict, participanţii lovindu-se reciproc.
În urma loviturii primite din partea inculpatului D.G., partea vătămată T.I. a suferit leziuni traumatice corporale ce au necesitat pentru vindecare 80-90 zile de îngrijiri medicale.
Împotriva sentinţei sus-arătate a declarat apel inculpatul D.G., susţinând că este netemeinică şi nelegală, deoarece a fost condamnat pe nedrept.
Prin Decizia nr. 165 din 20 februarie 2004, Tribunalul Galaţi a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpat.
Nemulţumit de soluţia instanţei de control judiciar, inculpatul a atacat-o cu recurs, dar prin Decizia penală nr. 515/ R din 8 iunie 2004, Curtea de Apel Galaţi l-a respins ca nefondat.
Împotriva acestei decizii penale, a formulat contestaţie în anulare inculpatul D.G., solicitând admiterea în principiu a contestaţiei arătând că pe parcursul judecării procesului penal, apărătorul său ales, avocat C.C., nu i-a permis accesul în sălile de judecată, spunându-i că va fi arestat, astfel că nu s-a putut apăra eficient.
Pe fondul cauzei a solicitat ca în rejudecarea recursului Curtea să dispună achitarea sa, deoarece nu se face vinovat de săvârşirea infracţiunilor pentru care a fost condamnat.
Prin Decizia penală nr. 679 din 25 august 2004, Curtea de Apel Galaţi a respins, ca nefondată, contestaţia în anulare formulată de contestatorul D.G.
Împotriva acestei decizii definitive contestatorul D.G. a declarat recurs solicitând casarea acesteia şi, pe fond, rejudecarea cauzei, fiind întrunite condiţiile prevăzute de art. 386 lit. b) C. proc. pen.
Totodată a cerut suspendarea executării hotărârii de condamnare până la soluţionarea cauzei.
Recursul este inadmisibil pentru motivele ce vor fi arătate în continuare.
Recursul fiind o cale de atac exercitabilă numai împotriva hotărârilor nedefinitive, date, după caz, de prima instanţă sau de instanţa de apel, atunci când calea de atac extraordinară este judecată de instanţa de recurs, hotărârea dată în această cale de atac nu mai poate fi atacată cu recurs, fiind inadmisibil recurs la recurs. Astfel, hotărârea dată într-o contestaţie în anulare de competenţa instanţei de recurs nu este susceptibilă de recurs.
Aşa fiind, în temeiul art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. a) C. proc. pen., urmează a se respinge recursul ca inadmisibil.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.;
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de contestatorul D.G. împotriva deciziei penale nr. 679/ R din 25 august 2004 a Curţii de Apel Galaţi.
Obligă pe recurent să plătească statului suma de 1.200.000 lei cheltuieli judiciare.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 2 noiembrie 2004.
← ICCJ. Decizia nr. 5670/2004. Penal. Art.259;217; 220 c.pen.... | ICCJ. Decizia nr. 5674/2004. Penal. Conf.comp.. Stabilirea... → |
---|