ICCJ. Decizia nr. 5674/2004. Penal. Conf.comp.. Stabilirea competenţei
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 5674/2004
Dosar nr. 2840/2004
Şedinţa publică din 2 noiembrie 2004
Asupra conflictului de competenţă de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 3402 din 18 noiembrie 2003, Judecătoria sectorului 5 Bucureşti a declinat la Curtea de Apel Bucureşti competenţa de soluţionare a cauzei privind pe părţile vătămate C.C. şi C.L. şi pe inculpaţii Şt.N., G.P., D.I., M.G., M.E., M.C., G.M.R.
În motivarea sentinţei s-a reţinut că, faţă de împrejurarea că G.M.R. este poliţist, având gradul de inspector, în cadrul Biroului Judiciar al secţiei 24 Poliţie, Curtea de Apel Bucureşti este competentă să soluţioneze cauza.
Curtea de Apel Bucureşti, prin sentinţa penală nr. 39 din 7 mai 2004, a declinat competenţa la Judecătoria sectorului 5 Bucureşti, apreciind că aceasta este competentă, având în vedere atât natura infracţiunilor pentru care a fost sesizată instanţa, cât şi calitatea de poliţist a inculpatului G.M.R.
Constatându-se existenţa conflictului de competenţă a fost sesizată Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării acestuia.
Înalta Curte stabileşte, având în vedere relaţiile sosite de la D.G.P. a municipiului Bucureşti, în raport de dispoziţiile art. 27 alin. (3) lit. b) din Legea nr. 218/2002 modificată prin Legea nr. 281/2003, raportat la art. 281 lit. d) C. proc. pen. şi art. 279 alin. (2) lit. a) C. proc. pen., Curtea de Apel Bucureşti este competentă să soluţioneze plângerea formulată de petenţii C.C. şi C.L. împotriva inculpaţilor Şt.N., G.P., D.I., M.G., M.E., M.C. şi G.M.R., pentru săvârşirea infracţiunilor, prevăzute de art. 205, art. 206, art. 193 şi art. 180 alin. (1) C. pen.
În consecinţă, cauza va fi trimisă spre soluţionare Curţii de Apel Bucureşti.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, instanţă la care se va trimite dosarul.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 2 noiembrie 2004.
← ICCJ. Decizia nr. 5672/2004. Penal. Contestaţie în anulare.... | ICCJ. Decizia nr. 5680/2004. Penal. Contopire pedepse. Recurs → |
---|