ICCJ. Decizia nr. 5843/2004. Penal. Plângere. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 5843/2004
Dosar nr. 1786/2004
Şedinţa publică din 9 noiembrie 2004
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr. 410/P/2004 la Curtea de Apel Oradea, petentul U.T., cu domiciliul ales în Oradea, jud. Bihor, a făcut plângere împotriva rezoluţiei din 30 iulie 2003, emisă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea, în dosarul nr. 128/P/2003 prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de magistratul O.I., judecător la Tribunalul Bihor, pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu în contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP)
În motivarea plângerii, petentul a arătat că în perioada anilor 2000 – 2003, magistratul judecător O.I. a soluţionat mai multe procese în care a fost parte, pronunţând hotărâri nelegale şi netemeinice, prin care i s-a cauzat o vătămare intereselor sale personale legale.
Curtea de Apel Oradea, prin sentinţa penală nr. 5 din 9 martie 2004, a respins plângerea formulată de petentul U.T., menţinând rezoluţia dată de procuror la data de 30 iulie 2004, în dosarul nr. 128/P/2003.
În motivarea acestei hotărâri prima instanţă a arătat că din examinarea actelor de la dosar rezultă că, prin sentinţa civilă nr. 9202 din 7 noiembrie 2002, pronunţată de Judecătoria Oradea în dosarul nr. 11012/2000, a fost admisă cererea formulată de reclamanta A.P.G. Oradea, în contradictoriu cu petentul şi s-a dispus vânzarea la licitaţie publică a imobilului proprietatea acestuia înscris în C.F. 58724 Oradea, cu nr. top 3995/31/9, în vederea încasării creanţei în sumă de 10.057.994 lei, reprezentând cheltuieli comune neachitate de petent, preşedintele completului de judecată fiind intimatul O.I.
S-a mai reţinut că în vederea încasării creanţei s-a format dosarul de executare nr. 202/2001, procedându-se la somarea debitorului-petent, potrivit art. 492 şi următoarele C. proc. civ. şi efectuarea publicaţiilor de licitaţie imobiliară de către executorul judecătoresc N.M., prilej cu care s-a stabilit că preţul de vânzare al apartamentului să fie de 90 milioane lei, conform expertizei dispusă în cauză.
După o primă licitaţie ce a avut loc la data de 27 august 2001, când nu s-a prezentat nici o persoană, a avut loc o a doua licitaţie la data de 17 septembrie 2001, când imobilul a fost adjudecat de numitul S.I. cu suma de 72 milioane lei.
A mai constatat instanţa că pe toată perioada scursă de la pronunţarea hotărârii, 7 noiembrie 2000 şi până la încheierea procesului verbal de licitaţie, 10 octombrie 2001, petentul nu şi-a plătit obligaţiile ce-i reveneau pentru cheltuielile comune, datorate asociaţiei de proprietari.
Împotriva formelor de executare a formulat contestaţie la executare petentul U.T., care i-a fost respinsă prin sentinţa civilă nr. 9658 din 19 octombrie 2001, pronunţată de Judecătoria Oradea şi care a rămas definitivă prin Decizia civilă nr. 300/ R din 4 februarie 2002, pronunţată de Tribunalul Oradea ca urmare a respingerii recursului declarat de petent.
Petentul a mai solicitat şi anularea licitaţiei, cerere care i-a fost respinsă prin sentinţa civilă nr. 6462 din 24 iulie 2002 a Judecătoriei Oradea, hotărâre rămasă definitivă prin Decizia civilă nr. 86/ R din 23 ianuarie 2003, pronunţată de Tribunalul Bihor, ca urmare a respingerii recursului declarat de petent.
În luna iunie 2003, petentul a fost evacuat din apartament.
Faţă de cele arătate mai sus, prima instanţă a arătat că deşi s-a stabilit că magistratul O.I. a participat la soluţionarea unora din cauzele menţionate, nu se poate reţine că acesta, în exercitarea atribuţiunilor de serviciu, cu ştiinţă, a îndeplinit vreun act defectuos prin care să cauzeze petentului o vătămare a intereselor sale legale, ceea ce face să lipsească elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), şi anume latura obiectivă şi subiectivă, motiv pentru care a concluzionat că rezoluţia dată de parchet de neîncepere a urmăririi penale şi ataşată de petent este legală şi temeinică urmând a fi menţinută.
Împotriva hotărârii pronunţată de prima instanţă a declarat recurs petentul U.T. pe care a criticat-o ca fiind nelegală, întrucât, din probele de la dosar şi mai ales din modul de soluţionare a cauzelor în care a fost parte şi la judecata cărora a participat şi magistratul, judecător O.I., rezultă că i-au fost aduse prejudicii intereselor sale legale, iar fapta acestuia întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de abuz în contra intereselor persoanelor, motiv pentru care a solicitat casarea acesteia şi trimiterea cauzei la organul de urmărire penală, parchet, în vederea stabilirii vinovăţiei persoanei împotriva căreia a formulat plângerea, întocmirea rechizitoriului şi trimiterea în judecată.
Recursul este nefondat.
Faptul că intimatul, magistrat O.I., în calitate de judecător a participat la soluţionarea mai multor cauze cu caracter civil, ocazie cu care a pronunţat hotărâri potrivnice petentului, hotărâri care s-au dovedit a fi corecte, fără a se stabili în sarcina acestuia săvârşirea de fapte de natură să atragă răspunderea penală, simplele afirmaţii ori supoziţii ale acestuia, lipsite de dovezi certe nu pot constitui temei al trimiterii în judecată a petentului, motiv pentru care urmează a se constata că recursul declarat de acesta este nefondat şi a fi respins ca atare.
Aflându-se în culpă procesuală recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiţionarul U.T. împotriva sentinţei penale nr. 5/ PI din 9 martie 2004 a Curţii de Apel Oradea.
Obligă pe recurent la plata sumei de 800.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 9 noiembrie 2004.
← ICCJ. Decizia nr. 5837/2004. Penal. Art.211 alin 2 c. pen. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 5844/2004. Penal. Plângere. Recurs → |
---|