ICCJ. Decizia nr. 5847/2004. Penal. Art.215 alin.3 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 5847/2004
Dosar nr. 4716/2003
Şedinţa publică din 11 decembrie 2003
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 59 din 2 octombrie 2003, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, a condamnat pe inculpatul O.M.V. la 3 ani închisoare, pentru infracţiunea prevăzută de art. 215 alin. (1), (2) şi (3) C. pen. şi la 3 luni închisoare, pentru infracţiunea prevăzută de art. 292 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 326 NCP), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), urmând ca, în baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare cu aplicarea art. 71 – art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
Totodată, s-a luat act că prejudiciul cauzat părţii civile SC O. SA a fost acoperit integral.
S-au reţinut, în esenţă, următoarele:
În cursul anului 2001, după ce inculpatul a vândut autoturismul proprietate personală martorului N.M., a formulat o plângere la organele de poliţie, prin care a reclamat furtul autoturismului său. Ulterior, primind o adeverinţă din care rezultă că autoturismul a fost reclamat ca fiind furat şi nu a fost găsit, inculpatul a solicitat şi a obţinut, în mod nelegal de la SC O. SA despăgubiri în valoare de 39.320.646 lei.
Prin recursul declarat, inculpatul a solicitat schimbarea încadrării juridice din infracţiunea prevăzută de art. 215 alin. (1), (2) şi (3) C. pen., în infracţiunea prevăzută de art. 215 alin. (1) C. pen., reindividualizarea pedepsei ca urmare a aplicării art. 74 – art. 76 C. pen. şi aplicarea dispoziţiilor art. 861 C. pen.
Recursul inculpatului este, în parte, fondat.
Din examinarea lucrărilor dosarului, rezultă că instanţa a reţinut, în mod corect, faptele şi vinovăţia inculpatului şi le-a dat o încadrare juridică corespunzătoare dispoziţiilor legale.
Fapta inculpatului de a induce în eroare societatea de asigurare, prin folosirea unei adeverinţe prin care se atestă în mod nereal furtul autoturismului, cu prilejul executării contractului de asigurare şi în scopul obţinerii unui folos material injust întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzută de art. 215 alin. (1), (2) şi (3) C. pen., astfel că nu se impune schimbarea încadrării juridice a faptei reţinute în sarcina inculpatului.
În raport de gradul ridicat de pericol social al faptelor săvârşite, reflectat de modul în care inculpatul a conceput şi realizat infracţiunile, precum şi de datele ce caracterizează persoana inculpatului (conduită sinceră, fără antecedente penale) rezultă că instanţa a făcut o justă individualizare a pedepsei aplicate, în conformitate cu criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)
Recursul inculpatului este fondat, însă, cu privire la modalitatea de executare a pedepsei aplicate.
În operaţiunea de individualizare judiciară a pedepsei, instanţele nu au acordat semnificaţia cuvenită unor date şi elemente privitoare la persoana condamnatului, activitatea şi comportamentul acestuia anterior şi posterior comiterii faptei.
Astfel, instanţele nu trebuiau să omită, pe lângă împrejurările concrete în care inculpatul a ajuns să săvârşească infracţiunile, datele ce caracterizează persoana acestuia (fost lector la Centrul de Studii postuniversitare din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor, cu o bună activitate şi comportare înainte de săvârşirea faptelor, fără antecedente penale, cu o atitudine sinceră şi de regret referitor la faptele săvârşite, căsătorit, având un copil minor, soţia recent operată la coloana vertebrală.
Toate aceste date şi elemente reprezentau suficiente temeiuri pentru ca instanţa să aprecieze că sunt îndeplinite cerinţele prevăzute de art. 861 C. pen. şi, în consecinţă, să dispună suspendarea executării pedepsei sub supraveghere.
Pentru aceste considerente, urmează ca recursul inculpatului să fie admis sub acest aspect, să fie casată sentinţa atacată privitor la modalitatea de executare a pedepsei aplicate şi, în baza art. 861 C. pen., să se dispună suspendarea executării sub supraveghere a pedepsei, pe un termen de încercare de 5 ani, urmând ca inculpatul să se supună, pe durata acestui termen de încercare, măsurilor de supraveghere şi obligaţiilor prevăzute de art. 863 din acelaşi cod.
Se vor menţine restul dispoziţiilor sentinţei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de inculpatul O.M.V. împotriva sentinţei penale nr. 59 din 2 octombrie 2003 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
Casează sentinţa atacată, numai privitor la modalitatea de executare a pedepsei aplicate.
În baza art. 861 C. pen., dispune suspendarea executării sub supraveghere a pedepsei, pe un termen de încercare de 5 ani.
Stabileşte în sarcina inculpatului obligaţiile prevăzute de art. 863 C. pen.
Pune în vedere inculpatului dispoziţiile art. 864 C. pen.
Menţine restul dispoziţiilor.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 11 decembrie 2003.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5846/2004. Penal | ICCJ. Decizia nr. 5781/2004. Penal. Revizuire. Recurs → |
|---|
