ICCJ. Decizia nr. 5846/2004. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 5846/2004
Dosar nr. 2115/2004
Şedinţa publică din 9 noiembrie 2004
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 2 din 9 ianuarie 2004, Tribunalul Ialomiţa a admis acţiunea civilă formulată de Ministerul Finanţelor prin D.F.P. Prahova şi în temeiul art. 14 C. proc. pen. şi art. 998 – art. 999 C. civ., a obligat pe inculpatul C.M.L. la plata sumei de 7.197.944.200 lei cu majorările aferente, calculate de la data săvârşirii faptei şi până la acoperirea integrală a prejudiciului, cu titlu de despăgubiri civile.
Prin aceeaşi sentinţă, inculpatul a fost obligat să plătească statului suma de 1.000.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.
În fapt, s-au reţinut următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 228/ F din 31 iulie 2002, Tribunalul Ialomiţa, l-a condamnat pe inculpatul C.M.L. la o pedeapsă rezultantă de 3 ani şi 6 luni închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) şi c) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 12 din Legea nr. 87/1994, art. 31 alin. (2) C. pen., raportat la art. 290 alin. (1) C. pen., art. 25 C. pen., raportat la art. 289 alin. (2) C. pen. şi art. 291 C. pen., pentru toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.
A fost menţinută starea de arest a inculpatului şi s-a dedus timpul arestării preventive la zi.
Prin aceeaşi hotărâre s-a stabilit că prin faptele sale inculpatul a cauzat un prejudiciu în sumă de 7.327.944.200 lei, sumă pe care a fost obligat să o plătească Ministerului Lucrărilor Publice, Transportului şi Locuinţei, cu titlu de despăgubiri.
Această hotărârea a fost atacată cu apel de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Ialomiţa şi inculpatul C.M.L.
Apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Ialomiţa a fost admis de către Curtea de Apel Bucureşti, prin Decizia penală nr. 676 din 29 octombrie 2002 care a desfiinţat parţial hotărârea primei instanţe, în sensul că a descontopit pedepsele aplicate inculpatului, după care l-a condamnat la o pedeapsă de 10 ani închisoare şi 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (1), (2) şi (5) C. pen.
Prin aceeaşi decizie, au fost majorate despăgubirile civile la care inculpatul a fost obligat către partea civilă Ministerul Lucrărilor Publice Transportului şi Locuinţei, de la 7.327.944.200 lei la suma de 8.477.944.200 lei şi a fost înlăturată obligarea Rafinăriei A. Ploieşti să restituie părţii civile Ministerul Lucrărilor Publice Transportului şi Locuinţei suma de 1.500.000.000 lei reprezentând taxe M.T.R.
Decizia curţii de apel mai sus-menţionată, a fost atacată cu recurs de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi inculpatul C.M.L.
Curtea Supremă de Justiţie, prin Decizia penală nr. 1635 din 31 martie 2003, a admis recursul declarat de inculpat şi a casat în întregime Decizia instanţei de apel în ce priveşte soluţionarea laturii penale, în sensul că a menţinut, sub acest aspect hotărârea pronunţată de prima instanţă, sentinţa penală nr. 228/ F din 31 iulie 2002, aceasta rămânând definitivă sub acest aspect (latura penală).
În ce priveşte latura civilă a cauzei hotărârea a fost casată numai referitor la întinderea prejudiciului cauzat, motiv pentru care s-a trimis cauza pentru rejudecare la prima instanţă şi anume Tribunalul Ialomiţa.
Prin Decizia menţionată a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.
În esenţă, instanţele au reţinut că inculpatul C.M.L., în calitate de împuternicit al SC A.C. SRL Bucureşti, a schimbat destinaţia cantităţii de 2.770.570 kg motorină fără M.T.R. (taxă de drum, instituită prin Legea nr. 118/1996) în motorină cu M.T.R., motorină pe care, după schimbarea destinaţiei iniţiale, a vândut-o SC I.G. SRL Braşov şi SC J.I. SRL Arad.
Procedând în acest fel, inculpatul s-a sustras de la plata obligaţiilor fiscale, făcându-se vinovat de săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, prevăzută de art. 12 din Legea nr. 87/1994.
S-a mai reţinut că M.T.C.T. a solicitat scoaterea sa din cauză, deoarece, urmare a modificărilor legislative, fondul special de drumuri urmează regimul juridic al creanţelor bugetului de stat şi se exercită de către Ministerul Finanţelor Publice, motiv pentru care în cauză a fost introdus în calitate de parte civilă Ministerul Finanţelor.
În legătură cu motivul pentru care s-a dispus casarea hotărârilor sub aspectul laturii civile, instanţa de rejudecare a arătat că în cursul desfăşurării procesului expertul a intrat în posesia actelor justificative şi că pe baza acestora s-a concluzionat că SC J. SRL şi SC I.G. SRL nu aveau obligaţia să colecteze şi să verse taxa M.T.R., dar că, chiar în lipsa acestei obligaţii, SC J. SRL Arad, a virat în contul Ministerul Transportului Publice şi Locuinţei suma de 130.000.ooo lei cu titlu de taxe M.T.R.
A mai arătat instanţa, că pe baza suplimentului de expertiză dispus s-a stabilit că atât SC I.G. SRL, cât şi SC J. SRL au păstrat structura de preţ şi destinaţie a motorinei aşa cum acestea rezultau din actele prezentate de inculpat ca parvenind de la SC A. SRL, acte care au fost înregistrate în mod corespunzător în contabilitate, cu adaosul comercial corespunzător.
Aceste constatări ale expertizei, dovedeşte că susţinerea inculpatului, potrivit căreia taxa M.T.R. datorată bugetului statului prin schimbarea destinaţiei motorinei se regăseşte în clemenţele de preţ stabilite de către cele două societăţi, nu este reală.
S-a concluzionat că prejudiciul cauzat de inculpat, în sumă de 8.477.944.200 lei nu se regăseşte disimulat în nici o contabilitate a vreuneia din societăţile comerciale cu care acesta a avut relaţii contractuale, deoarece expertizele efectuate, atât în cursul urmăririi penale, cât şi al judecăţii, au constatat că singurele ilegalităţi au fost săvârşite de inculpat, în timp ce societăţile comerciale şi-au desfăşurat activitatea cu respectarea dispoziţiilor legale, acestea neavând obligaţia de a evidenţia sau vărsa taxa M.T.R.
Din contră, a arătat prima instanţă, la dosar există probe care dovedesc că SC J. SRL a virat în contul SC R.A. SA, cu titlu de taxă M.T.R. suma de 1.150.000.000 lei, iar în contul Ministerul Transportului Locuinţei şi Publice suma de 130.000.000 lei, cu acelaşi titlu, fără însă a avea vreo obligaţie legală în acest sens.
Cu privire la suma plătită către Rafinăria A. SA de către SC J. SRL, din probele de la dosar, rezultă că între rafinărie ca furnizor iniţial şi SC J. SRL Arad nu au existat relaţii comerciale, în sensul că rafinăria nu a livrat motorină, iar SC J. SRL nu avea nici o obligaţie de plată, dar chiar şi în lipsa unei asemenea obligaţii, SC J. SRL a înţeles să achite cea mai mare parte a motorinei către SC A. SA (14.273.528.779 lei), plată acceptată de rafinărie.
O asemenea plată, arată prima instanţă, SC J. SRL putea să o facă numai cu acordul expres SC A. SRL, pe care însă nu l-a primit.
În aceste condiţii, menţionează prima instanţă, partea din sumă plătită rafinăriei cu titlu de taxă M.T.R. urmează a fi scăzută din valoarea totală a prejudiciului, pentru că SC A. SA nu era îndreptăţită să încaseze această sumă şi să o includă în preţul datorat de SC S.P.M. SRL Ploieşti.
S-a concluzionat că din prejudiciul total cauzat de inculpat prin fapta sa urmează să se scadă suma de 130.000.000 lei plătită de SC J. SRL direct Ministerul Transportului Locuinţei şi Publice, astfel că acesta urmează să plătească Ministerului Finanţelor prin D.F.P. Prahova, cu titlu de despăgubiri, suma de 7.197.944.200 lei.
Împotriva acestei hotărâri, sentinţa penală nr. 2/ F din 9 ianuarie 2004 a Tribunalului Ialomiţa, a declarat apel inculpatul C.M.L., pe care a criticat-o cu privire la faptul că în mod eronat s-a reţinut că prejudiciul cauzat părţii civile este de 7 miliarde lei cu majorări şi care reprezintă taxe M.T.R., în realitate prejudiciul real fiind de numai 6 miliarde lei.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, prin Decizia penală nr. 223/ A din 25 martie 2004, a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpat, pe care l-a obligat la plata sumei de 400.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
În motivarea acestei decizii, instanţa de apel a arătat că „verificând actele şi lucrările dosarului, constată că prima instanţă a analizat în mod juridios ansamblul probator administrat în cauză, astfel că a fost aprofundat probatoriul şi în legătură cu evidenţele contabile ale SC I.G. SRL şi SC J. SRL, activităţi contabile care au condus şi sprijinit efectuarea expertizelor contabile şi care au concluzionat problema principală a cauzei şi anume, că aceste două firme nu aveau obligaţia să colecteze şi să vireze taxe M.T.R.
A mai arătat instanţa de apel că „s-a făcut dovada prin aceleaşi mijloace de probă, în special rapoartele de expertiză contabilă că singurele ilegalităţi în comercializarea motorinei le-a comis numai inculpatul, iar valoarea reală şi certă a prejudiciului este de 7.197.944.200 lei şi nu de 6.000.000.000 miliarde lei cum susţine acesta".
Împotriva deciziei pronunţată de curtea de apel a declarat recurs inculpatul C.M.L. pe care a criticat-o referitor la:
- greşita reţinere a faptului că prejudiciul la care a fost obligat să-l plătească părţii civile Ministerul Finanţelor, este de 7 miliarde lei şi nu de 6.000.964.054 lei, cum s-a stabilit prin expertizele efectuate în cauză;
- omisiunea instanţei de a se pronunţa cu privire la critica sa potrivit căreia, suma de bani la care a fost obligat să o plătească cu titlu de prejudiciu se regăseşte în patrimoniul celor două societăţi cu care a avut relaţii comerciale şi anume SC J. SRL şi SC I.G. SRL Braşov, situaţie în care obligaţia sa de plată nu mai era justificată, deoarece cele două societăţi trebuiau să returneze sumele de bani datorate cu titlu de M.T.S. pe care, de altfel, le-au încasat.
Recursul declarat de inculpatul C.M.L. este nefondat.
Analizând criticile aduse deciziei atacată, prin prisma celor două motive de casare, cât şi din oficiu, se constată că nu sunt fondate.
1. Cu privire la prima critică, în sensul că în mod eronat s-a reţinut că prejudiciul cauzat statului prin neplata M.T.S. este 7.197.944.200 lei şi nu de 6.000.964.054 lei cum ar rezulta din expertizele efectuate în cauză este de arătat că această cifră nu rezultă din cuantumul menţionatelor expertize. Dimpotrivă, acestea, inclusiv suplimentul efectuat cu prilejul rejudecării, în urma verificărilor actelor contabile existente şi la cele două societăţi comerciale cu care inculpatul a avut relaţii contractuale, relevă faptul că, referitor la întreaga cantitate de motorină livrată suma de bani ce se datora cu titlu de taxe M.T.R., este de 8.477.944.200 lei, dar având în vedere faptul că din acestea SC J. SRL a virat în contul SC Rafinăria A. SA, cu titlu de taxă M.T.R. sumele de 1.150.000.000 lei, şi respectiv de 130.000.000 lei acestea urmează a fi scăzute din prejudiciul total, rămânând de plată doar suma de 7.197.944.200 lei şi nu de 6.000.964.054 lei, cum susţine inculpatul şi cu privire la care nu arată în ce modalitate a ajuns.
Prin urmare, neexistând dubii cu privire la întinderea prejudiciului rămas de achitat, urmează a se constata că susţinerea inculpatului nu este justificată, acesta neproducând dovezi prin care să contrazică actele de la dosar, care au stat la baza atât a expertizei cât şi a suplimentului de expertiză întocmit în cauză.
2. Nu este întemeiată nici cea de a doua critică potrivit căreia instanţa de apel nu a răspuns obiecţiunilor sobre constând în aceea că suma de bani la care a fost obligat să plătească cu titlu de despăgubiri s-ar regăsi în patrimoniul celor două societăţi comerciale şi anume SC J. SRL şi SC I.G. SRL cărora le-a vândut motorina în discuţie, deoarece se constată că suplimentul de expertiză efectuat cu ocazia rejudecării în fond a laturii civile a cauzei, a avut ca obiectiv tocmai acest aspect, şi anume, să se constate dacă din actele contabile aflate la cele două societăţi comerciale rezultă că acestea şi-au însuşit şi sumele de bani care reprezentau taxe M.T.R.
Că, instanţele au verificat acest aspect o dovedeşte însuşi faptul că din prejudiciul iniţial constatat s-a scăzut cele două sume restituite de SC J. SRL şi care reprezentau taxe M.T.R., fără însă a se stabili că în contabilitatea acestora s-ar mai regăsi şi alte asemenea sume şi care ar trebui scăzute din prejudiciu ori care să ducă la exonerarea inculpatului de plată a prejudiciului.
În consecinţă, întrucât instanţele de fond şi apel au pronunţat sub aspectele analizate hotărâri care sunt în acord cu probele de la dosar şi în special cu raportul de expertiză şi suplimentul la acesta, urmează a se constata că recursul declarat de inculpatul C.M.L. este nefondat şi a fi respins, ca atare, urmând a se dispune potrivit dispozitivului prezentei decizii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.M.L. împotriva deciziei penale nr. 223/ A din 25 martie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
Obligă pe recurent la plata sumei de 1.200.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 9 noiembrie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5844/2004. Penal. Plângere. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 5847/2004. Penal. Art.215 alin.3 c.pen. Recurs → |
|---|
