ICCJ. Decizia nr. 5944/2004. Penal. Revizuire. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 5944/2004
Dosar nr. 5474/2004
Şedinţa publică din 11 noiembrie 2004
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 257 din 14 mai 2004, Tribunalul Galaţi a respins, ca nefondată, cererea de revizuire a sentinţei penale nr. 227 din 28 mai 2001 a Tribunalului Galaţi, formulată de condamnatul C.V.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut că motivul invocat de condamnat şi anume reducerea pedepsei de 11 ani închisoare, nu poate constitui motiv de revizuire, conform art. 394 C. proc. pen., iar celelalte susţineri ale acestuia, referitoare la împrejurările săvârşirii faptei, au fost cunoscute şi analizate de instanţe, astfel că nu sunt întrunite prevederile art. 394 lit. c) C. proc. pen.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel condamnatul, reiterând aceleaşi motive ca la instanţa de fond.
Curtea de Apel Galaţi, prin Decizia penală nr. 441/ A din 24 august 2004, a respins, ca nefondat, apelul condamnatului, obligându-l la 1.500.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 400.000 lei, reprezentând onorariu pentru avocatul din oficiu, se va avansa din fondurile Ministerului Justiţiei.
Nemulţumit şi de această decizie, condamnatul C.V., a declarat recurs, în motivarea scrisă, reluând motivele invocate în apel, privitoare la reindividualizarea pedepsei aplicate, în sensul că este prea severă.
Recursul este nefondat.
După cum corect au reţinut instanţele de fond şi de apel, o hotărâre de condamnare nu poate fi supusă revizuirii decât în cazurile expres prevăzute de art. 394 C. proc. pen.
Or, condamnatul nu a invocat sau dovedit nici unul din cazurile de revizuire reglementate de dispoziţia legală amintită.
Pe de altă parte, pedeapsa aplicată condamnatului revizuient a fost stabilită cu autoritate de lucru judecat şi nu poate fi modificată pe calea extraordinară de atac a revizuirii.
În consecinţă, urmează a se respinge recursul revizuientului şi a fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, inclusiv a onorariului pentru apărarea din oficiu, care se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul C.V. împotriva deciziei penale nr. 441/ A din 24 august 2004 a Curţii de Apel Galaţi.
Obligă pe recurent să plătească statului suma de 800.000 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 200.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 11 noiembrie 2004.
← ICCJ. Decizia nr. 5940/2004. Penal. înterupere executare... | ICCJ. Decizia nr. 5963/2004. Penal. Art.174 c.pen. Recurs → |
---|