ICCJ. Decizia nr. 5899/2004. Penal. într.exec.ped. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 5899/2004

Dosar nr. 3527/2004

Şedinţa publică din 10 noiembrie 2004

Asupra recursului de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 511 din 13 aprilie 2004, Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, a respins, ca nefondată, cererea de întrerupere a executării pedepsei formulată de către petiţionara condamnată A.S.T. aflată în executarea unei pedepse de 11 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 363/2000 de către Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, pe motive familiale.

Împotriva sentinţei a declarat apel condamnata, în conformitate cu prevederile art. 362 lit. b) C. proc. pen., pe motiv că este nelegală şi netemeinică şi că în mod greşit i s-a respins cererea, deşi la dosar sunt probe din conţinutul cărora, rezultă în mod ireversibil, că mama sa este grav bolnavă şi că prezenţa sa este absolut necesară pentru a se evita unele consecinţe grave pentru aceasta.

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, a examinat apelul declarat de condamnată, iar în raport de criticile invocate, de lucrările de la dosar, cum şi din oficiu, potrivit art. 371 C. proc. pen. şi prin Decizia penală nr. 417/ A din 3 iunie 2004, a respins apelul ca nefondat.

În temeiul art. 3853 C. proc. pen., condamnata a declarat recurs, arătând aceleaşi critici ca şi în apel, referitoare la faptul că întreruperea executării pedepsei pe o durată de 3 luni, ar avea consecinţe grave asupra familiei sale.

Examinând recursul declarat, faţă de lucrările de la dosar, de motivele arătate care au constituit şi critici în apel, de sentinţă şi Decizia pronunţate în cauză, de cazurile de casare înscrise la art. 3859 C. proc. pen., se constată că, recursul de faţă este nefondat.

Potrivit art. 455, raportat la art. 453 lit. c) C. proc. pen., întreruperea executării pedepsei poate fi dispusă, când din cauza unor împrejurări speciale executarea în continuare a pedepsei ar avea consecinţe grave pentru condamnat sau familie, situaţie în care se poate întrerupe cel mult 3 luni, şi numai o singură dată.

Din conţinutul anchetei sociale efectuată de către primăria sectorului 5 Bucureşti la domiciliul recurentei, rezultă că mama acesteia este în vârstă de 67 ani, pensionară şi cu o pensie lunară de 2.200.000 lei, că este bolnavă şi afecţiunile pe care le prezintă nu sunt grave ci specifice vârstei, iar aceasta mai are un copil, care este major şi plecat din ţară.

Anterior condamnării recurenta a vândut locuinţa familiei, tatăl său fiind decedat, astfel că, mama este nevoită să locuiască cu chirie.

Faţă de conţinutul anchetei sociale şi de dispoziţiile imperative ale art. 453 lit. c) C. proc. pen., se constată că mama recurentei nu se află într-o împrejurare specială ca cea prevăzută în text şi că, chiar dacă se confruntă cu anumite greutăţi materiale, acestea nu se pot rezolva într-o perioadă scurtă de numai 3 luni şi o singură dată.

Prin urmare, se constată că în mod just instanţele au apreciat că în cauză, nu sunt incidente prevederile art. 453 lit. c), raportat la art. 455 C. proc. pen. şi în consecinţă au respins, ca nefondată, cererea recurentei.

Recursul declarat se va respinge, ca nefondat, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., motivele invocate neconstituind caz de casare prevăzut de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen.

Văzând şi dispoziţiile art. 189 şi urm. C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpata A.S.T. împotriva deciziei penale nr. 417/ A din 3 iunie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.

Obligă recurenta să plătească statului suma de 800.000 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 200.000 lei, reprezentând onorariu avocat oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 10 noiembrie 2004.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 5899/2004. Penal. într.exec.ped. Recurs