ICCJ. Decizia nr. 6150/2004. Penal
| Comentarii |
|
Prin sentința penală nr. 14 din 29 aprilie 2004 a Curții de Apel Alba Iulia plângerea petiționarului D.V. a fost respinsă, deoarece rezoluția nr. 38/P/2003 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia prin care, în temeiul art. 228 alin. (4), combinat cu art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., s-a dispus neînceperea urmăririi penale a procurorului U.M., pentru săvârșirea infracțiunii, prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), este legală și temeinică.
Pentru a pronunța această soluție, s-a reținut că în urma plângerii penale formulată de petiționarul D.V. împotriva intimatului U.M., pentru săvârșirea infracțiunii, prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), au fost efectuate acte premergătoare urmăririi penale și s-a constatat că acesta în calitate de procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia, fiindu-i repartizat un dosar spre soluționare, acesta, în opinia petentului, a emis o rezoluție nelegală, care i-a cauzat prejudicii.
Cu ocazia soluționării plângerii petiționarului D.V., efectuându-se actele premergătoare urmăririi penale s-a stabilit că faptele procurorului nu întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de abuz în serviciu atât sub aspectul laturii obiective cât și celei subiective.
împotriva acestei soluții petiționarul a declarat recurs, susținând că sentința pronunțată de către Curtea de Apel Alba Iulia nu este legală și temeinică.
A solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii, infirmarea rezoluției de neîncepere a urmăririi penale, continuarea cercetărilor și trimiterea în judecată a procurorului U.M. care prin comiterea infracțiunii de abuz în serviciu a favorizat un inculpat.
Recursul nu este fondat.
Examinând sentința atacată, în raport cu critica formulată se constată că hotărârea este legală și temeinică.
Astfel, este stabilit că procurorului U.M. i s-a repartizat pentru rezolvare un dosar penal.
Acesta, în urma anchetei întreprinse, prin Ordonanța nr. 2090/P/1999, în temeiul art. 2491raportat la art. 10 alin. (1) lit. b1) C. proc. pen. și art. 181C. pen., a dispus scoaterea de sub urmărire penală a persoanei cercetate și aplicarea unei sancțiuni cu caracter administrativ deoarece în condițiile concrete în care fapta a fost comisă nu prezintă pericolul social al unei infracțiuni.
Din analiza actelor premergătoare urmării penale întreprinse în cazul procurorului U.M. reiese că rezolvarea cauzei respective nu a fost făcută cu rea credință, iar soluția a fost adoptată cu respectarea legii, fiind argumentată juridic și s-a bazat pe circumstanțele reale și personale ale făptuitorului. A fost reținută vinovăția învinuitului dar s-a apreciat că fapta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni.
Ca atare soluția pronunțată de procurorul U.M. intră în sfera legalității și nu a abuzului de drept, astfel încât faptei reclamate de petiționarul D.V. îi lipsesc elementele constitutive ale infracțiunii prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) și anume latura obiectivă și latura subiectivă.
Mai mult decât atât se constată că petiționarul nu a respectat dispozițiile art. 278 și art. 2781C. proc. pen., întrucât s-a adresat direct instanței de judecată fără a face plângere la procurorul ierarhic superior.
în consecință recursul urmează să fie respins.
Cheltuielile efectuate de stat cu ocazia soluționării cauzei au fost restituite de către recurent.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6810/2004. Penal | ICCJ. Decizia nr. 6287/2004. Penal → |
|---|
