ICCJ. Decizia nr. 6079/2004. Penal
| Comentarii |
|
Prin sentința penală nr. 610 din 6 mai 2004 a Tribunalului București a fost respinsă, ca nefondată, contestația la executare formulată de condamnatul D.I., împotriva sentinței penale nr. 459/1998 pronunțată de Tribunalul București.
Pentru a hotărî astfel, instanța a avut în vedere pericolul social sporit al faptei comise de inculpat, cuantumul mare al prejudiciului, circa 185 milioane lei, nerecuperat, starea de recidivă în care condamnatul a săvârșit faptele, precum și dificultățile de adaptare la regimul de detenție, puse în evidență de rapoartele succesive de pedepsire.
împotriva acestei sentințe, condamnatul D.I. a declarat apel, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie cu motivarea că sunt îndeplinite condițiile pentru aplicarea unei legi mai favorabile, pedeapsa ce i s-a aplicat și în executarea căreia se află fiind mult prea mare, în raport de circumstanțele reale ale săvârșirii faptelor.
Prin decizia penală nr. 444 din 11 iunie 2004, Curtea de Apel București a respins, ca nefondat, apelul declarat de condamnat, reținând că în mod corect s-a respins contestația având în vedere că infracțiunea a prezentat un grad ridicat de pericol social, prejudiciul produs nu a fost recuperat, faptele fiind comise în stare de recidivă.
în termen legal, împotriva acestor hotărâri a declarat recurs condamnatul care a reiterat considerentele pentru care apreciază că i se poate aplica legea mai favorabilă, prin admiterea contestației la executare.
Critica formulată va fi examinată în raport de cazul de casare înscris în art. 3859alin. (1) pct. 171 C. proc. pen., constatându-se însă, că recursul este nefondat.
Astfel, potrivit art. 15 C. pen., în cazul pedepsei definitive, aplicarea legii mai favorabile apărută are caracter facultativ, constituind o posibilitate și nu o obligație pentru instanța care soluționează contestația la executare.
Examinând actele dosarului prin prisma condițiilor impuse de art. 15 C. pen., se constată că recurentul a comis fapta în stare de recidivă, a executat o fracțiune minimă din pedeapsă, iar pe perioada executării a avut mai multe rapoarte de pedepsire.
în acest context, în mod corect s-a respins contestația la executare, după cum și apelul declarat de condamnat.
Pentru aceleași motive, potrivit art. 38515 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., recursul declarat se va respinge, ca nefondat.
S-au văzut și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6822/2004. Penal | ICCJ. Decizia nr. 6502/2004. Penal → |
|---|
