ICCJ. Decizia nr. 6437/2004. Penal
Comentarii |
|
Prin sentința penală nr. 535 din 21 aprilie 2004, pronunțată de Tribunalul București, s-a respins, ca neîntemeiată, cererea de întrerupere a executării pedepsei formulată de condamnatul B.L.L.
Pentru a pronunța astfel, s-a reținut că nu există împrejurări speciale din cauza cărora executarea pedepsei ar avea consecințe grave pentru condamnat sau familia acestuia.
împotriva acestei sentințe a declarat apel condamnatul, solicitând întreruperea executării pedepsei întrucât apreciază că starea materială a familiei impune aceasta.
Apelul a fost respins prin decizia nr. 392/ A din 26 mai 2004, reținându-se că, în raport de dispozițiile art. 453 lit. c) C. proc. pen., nu se justifică întreruperea pedepsei.
împotriva acestei decizii a formulat recurs inculpatul, motivând că executarea imediată a pedepsei ar avea consecințe grave pentru familia sa.
Recursul este nefondat.
Din ancheta socială efectuată în cauză rezultă că familia condamnatului are venituri modeste, împrejurare în raport de care însă, Curtea apreciază că nu se justifică întreruperea executării pedepsei, aspectele reținute în ancheta socială neconstituind împrejurări speciale în înțelesul art. 453 lit. c) C. proc. pen.
în consecință, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge recursul declarat de condamnat, ca nefondat.
S-au văzut și dispozițiile art. 192 C. proc. pen.;
← ICCJ. Decizia nr. 6314/2004. Penal | ICCJ. Decizia nr. 6500/2004. Penal → |
---|