ICCJ. Decizia nr. 6252/2004. Penal. Plângere. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 6252/2004
Dosar nr. 5397/2004
Şedinţa publică din 24 noiembrie 2004
Asupra recursului în anulare de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 515 din 19 iulie 1963 a Tribunalului Popular al Raionului Muscel, rămasă definitivă prin nerecurare, a fost condamnat inculpatul P.G. la un an închisoare corecţională pentru infracţiunea de deţinere ilegală de metale preţioase, prevăzută de art. 1, art. 2 lit. a), art. 4 lit. a), art. 9 lit. a) şi b) şi art. 38 din Decretul nr. 210/1960, raportat la art. 26828 lit. a) alin. (1) C. pen. anterior şi, în baza art. 65 din acelaşi cod, s-a dispus suspendarea executării pedepsei.
Totodată, în conformitate cu dispoziţiile art. 80 din acelaşi cod, s-a dispus confiscarea în favoarea statului, a unui număr de 44 monede din aur şi anume: 5 bucăţi monede aur lire turceşti, 3 bucăţi monede aur a 20 franci francezi, 2 bucăţi monede aur a 50 lei româneşti, 2 bucăţi monede aur a 12,50 lei româneşti, o bucată monedă aur a 20 franci elveţieni, 14 bucăţi monede aur austrieci mari şi 17 bucăţi monede aur austrieci mici.
S-a reţinut că, până la 4 aprilie 1963, inculpatul a deţinut în mod ilegal, 44 monede din aur, pe care îi ţinea într-o cutie de tablă, ascunsă în zidul casei unui cumnat al său, unde caza muncitorii de la atelierul de croitorie.
S-a reţinut că, din cele 44 monede din aur, numai 14 monede erau cedabile.
Împotriva sus-menţionatei sentinţe, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a declarat recurs în anulare, invocând motivul prevăzut de art. 410 alin. (1) partea I, pct. 3 C. proc. pen., inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală.
În dezvoltarea recursului în anulare se arată că potrivit art. 1 şi art. 9 din Decretul nr. 210 din 14 iunie 1960 (aflat în vigoare la data faptei), deţinerea cu orice titlu, a mijloacelor de plată străine şi metalelor preţioase, precum şi operaţiile de orice fel cu acestea, constituiau monopol valutar de stat şi erau interzise, cei care le dobândeau având obligaţia să le predea Băncii de Stat ale R.P.R., iar nerespectarea acestor dispoziţii era considerată infracţiune, potrivit art. 38 din acelaşi decret şi se pedepsea în conformitate cu legea în vigoare la acea dată, respectiv art. 26828 C. pen. anterior, cu închisoare de la unu la 6 ani.
Potrivit art. 80 din acelaşi cod, în caz de condamnare, instanţa putea dispune prin hotărârea pe care o pronunţa, confiscarea lucrurilor deţinute în contra legilor şi regulamentelor.
S-a mai arătat că deşi s-a reţinut că numai 14 monede din cele 44 erau supuse obligaţiei de predare, instanţa a dispus confiscarea tuturor monedelor.
Recursul în anulare este fondat.
Prin art. 15 şi art. 17 din Constituţia României din 1923, repusă în vigoare prin Decretele Regale nr. 1849 din 31 august 1944 şi 1849 din 10 octombrie 1944 se statua că „nici o lege nu poate înfiinţa confiscarea averilor", şi că „proprietatea este garantată şi nimeni nu putea fi expropriat decât pentru cauză de utilitate publică".
De asemenea Constituţia din 1948 statua în art. 8 şi art. 10 că „proprietatea particulară şi dreptul la moştenire sunt recunoscute şi garantate de lege", că „proprietatea particulară agonisită prin muncă şi economisire se bucură de o protecţie specială" şi că „pot fi făcute exproprieri pe baza unei legi şi cu o dreaptă despăgubire stabilită de justiţie".
În art. 12 din Constituţia României din 1952 s-a prevăzut că, „dreptul de proprietate asupra veniturilor şi economiilor provenite din muncă, asupra casei de locuit şi gospodăriei auxiliare de pe lângă casă, asupra obiectelor casnice şi de uz personal cât şi dreptul de moştenire asupra proprietăţii personale a cetăţenilor este ocrotit de lege".
În sfârşit, potrivit art. 17 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, proclamată la 10 decembrie 1948, prin rezoluţia Adunării Generale a O.N.U. „orice persoană are dreptul la proprietate" şi „nimeni nu v-a fi lipsit în mod arbitrar de proprietatea sa".
Se constată astfel că dispoziţiile penale ale Decretului 210/1966, menite să lipsească cetăţeanul român în mod brutal de proprietatea sa, erau contrare atât normelor internaţionale cât şi dispoziţiilor constituţionale aşa cum au evoluat în timp, de la data incriminării nerespectării obligaţiei de cedare a valorilor arătate în art. 1, până la data condamnării inculpatului.
Reţinând că dispoziţiile în baza cărora s-a dispus condamnarea inculpatului sunt neconstituţionale, Curtea va admite recursul în anulare şi conform art. 4141 alin. (1) C. proc. pen., raportat la art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., va casa hotărârile pronunţate şi va dispune achitarea inculpatului conform art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 lit. b) C. proc. pen.
În consecinţă va fi înlăturată şi măsura confiscării dispusă conform art. 80 C. pen. anterior, care de altfel a fost nelegal dispusă şi cu privire la bunuri care nu făceau obiectul obligaţiei de cedare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul în anulare declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie împotriva sentinţei penale nr. 515 din 19 iulie 1963 a Tribunalului Popular al Raionului Muscel, privind pe intimatul inculpat P.G.
Casează hotărârea atacată şi în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. b) C. proc. pen., achită pe inculpat pentru infracţiunea prevăzută de art. 1, art. 2 lit. a), art. 4 lit. a), art. 9 lit. a) şi b) şi art. 38 din Decretul nr. 210/1960 cu referire la art. 26828 lit. a) C. pen. anterior.
Înlătură măsura confiscării speciale a 44 monede din aur.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 24 noiembrie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6249/2004. Penal. Art.211 alin 2 c. pen. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 6258/2004. Penal → |
|---|
