ICCJ. Decizia nr. 6249/2004. Penal. Art.211 alin 2 c. pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 6249/2004
Dosar nr. 3716/2004
Şedinţa publică din 24 noiembrie 2004
Examinând recursurile de faţă constată:
Prin sentinţa penală nr. 61 din 24 martie 2004, pronunţată de Tribunalul Olt au fost condamnaţi inculpaţii P.S.G. şi I.C. la câte un an şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. c) şi alin. (21) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 74 şi art. 76 C. pen., prin schimbarea încadrării juridice conform art. 334 C. proc. pen., din art. 211 alin. (2) lit. c) şi alin. (3) lit. a) C. pen.
S-a făcut aplicarea art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus din durata pedepsei perioada arestării preventive de la 23 iunie 2003 la 3 iulie 2003 pentru fiecare inculpat.
Inculpaţii au fost obligaţi în solidar la 2.627.394 lei şi la plata dobânzilor legale de la rămânerea definitivă a sentinţei cu titlu de despăgubiri către partea civilă C.A.S. Olt şi la 10.000.000 lei daune morale către partea civilă F.G.
Fiecare inculpat a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către partea civilă F.G. şi către stat.
În fapt s-a reţinut că la data de 19 iunie 2003, în timp ce călătoreau cu trenul pe ruta Caracal - Corabia, inculpatul P.S.G. a luat papucii părţii vătămate F.I. şi când aceasta i-a solicitat să-i restituie, inculpatul I.C. i-a aplicat o lovitură în zona feţei, provocându-i leziuni care au necesitat 7-8 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare.
Curtea de Apel Craiova, prin Decizia penală nr. 275 din 1 iunie 2004 a respins, ca nefondate, apelurile declarate de inculpaţi şi i-a obligat pe apelanţi la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Instanţa de apel a reţinut că încadrarea juridică a faptei este corectă, fiind neîntemeiate susţinerile inculpaţilor în sensul că fapta comisă de inculpatul P.S.G. constituie infracţiunea de furt iar cea comisă de inculpatul I.C., infracţiunea de lovire.
S-a mai reţinut că este neîntemeiată critica referitoare la greşita individualizare a pedepselor.
Inculpaţii au declarat recurs susţinând că sentinţa cuprinde considerente contradictorii şi că pedepsele au fost greşit individualizate.
În recursul declarat de inculpatul P.S.G. s-a mai susţinut că faptei îi lipseşte unul din elementele constitutive întrucât papucii au fost luaţi conform înţelegerii cu partea vătămată care a fost de acord să schimbe încălţămintea.
S-a mai susţinut că fapta nu prezintă pericolul social al unei infracţiuni.
În recursul declarat de inculpatul I.C. s-a susţinut de asemenea că s-a dat faptei o greşită încadrare juridică şi s-a solicitat schimbarea acesteia în infracţiunea prevăzută de art. 180 alin. (2) C. proc. pen.
Recursurile au fost întemeiate pe dispoziţiile art. 3859 alin. (1) pct. 9, 12, 14 şi 17 C. proc. pen., dar nu sunt fondate.
Cazul de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 9 C. proc. pen., există atunci când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, ori motivarea soluţiei contrazice dispozitivul hotărârii sau acesta nu se înţelege.
Se constată astfel că existenţa unor considerente contradictorii nu constituie motiv de casare, aşa încât susţinerea inculpaţilor cu privire la faptul că sentinţa conţine considerente contradictorii nu poate face obiectul examinării în cadrul recursurilor declarate.
Din probele administrate rezultă că la insistenţele inculpatului P.S.G., partea vătămată F.I., în vârstă de 13 ani, i-a dat papucii să-i probeze, după care inculpaţii au vrut să coboare şi când partea vătămată s-a luat după ei şi a cerut restituirea papucilor, a fost lovită de inculpatul I.C.
În raport de cele menţionate se constată că faptele inculpaţilor întrunesc toate elementele constitutive ale infracţiunii de tâlhărie, infracţiune complexă în conţinutul căreia intră ca acţiune principală furtul şi ca acţiune adiacentă lovirea, care a fost comisă în scopul păstrării bunului sustras.
Se constată astfel că atât situaţia de fapt cât şi încadrarea juridică au fost corect stabilite.
Curtea apreciază că este neîntemeiată susţinerea inculpatului P.S.G. că fapta comisă nu prezintă pericolul social al unei infracţiuni, fiind evident că sustragerea bunurilor, chiar de valoare modică, în tren, urmată de lovirea părţii vătămate în vârstă de numai 13 ani, nu poate fi considerată ca fiind în mod vădit lipsită de importanţă.
Se apreciază de asemenea că sunt nefondate criticile vizând greşita individualizare a pedepselor, la stabilirea cărora s-a făcut o justă evaluare a criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)
Reţinând că din examinarea cauzei nu rezultă nici existenţa vreunui motiv de casare care să poată fi luat în considerare din oficiu, Curtea va respinge recursurile, conform art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., fiecare recurent va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii I.C. şi P.S.G., împotriva deciziei penale nr. 275 din 1 iunie 2004 a Curţii de Apel Craiova.
Obligă recurenţii inculpaţi la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de câte 1.000.000 lei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 24 noiembrie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 585/2004. Penal. încheiere. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 6252/2004. Penal. Plângere. Recurs → |
|---|
