ICCJ. Decizia nr. 6605/2004. Penal. întreruperea executării pedepsei. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 6605/2004

Dosar nr. 6106/2004

Şedinţa publică din 9 decembrie 2004

Asupra recursului de faţă,

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 1068 din 7 septembrie 2004, Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, a respins, ca nefondată, cererea formulată de condamnatul D.A., prin care a solicitat întreruperea executării pedepsei de 15 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 1002 din 22 octombrie 2002 a aceluiaşi tribunal, definitivă prin Decizia penală nr. 2527 din 28 mai 2003 a Curţii Supreme de Justiţie.

S-a reţinut, din referatul de anchetă socială efectuată în cauză, că motivele invocate de condamnat, părinţii săi au decedat şi trebuie să deschidă succesiunea asupra casei, nu se confirmă, în cauză nefiind dovedite acele împrejurări speciale, de natură să genereze consecinţe grave pentru condamnat sau familia sa.

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, prin Decizia penală nr. 717/ A din 29 septembrie 2004, a respins apelul condamnatului.

Petentul a declarat recurs.

Din examinarea lucrărilor dosarului, rezultă, într-adevăr că, în cauză, nu sunt întrunite condiţiile expres şi limitativ, prevăzute de art. 455, raportat la art. 453 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., care să impună întreruperea executării pedepsei aplicate condamnatului.

Pentru aceste considerente, urmează ca recursul petentului D.A. să fie respins, ca nefondat, cu obligarea lui la cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de condamnatul D.A. împotriva deciziei penale nr. 717/ A din 29 septembrie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, ca nefondat.

Obligă pe recurent să plătească statului 800.000 lei cheltuieli judiciare, în care se include şi onorariul apărătorului din oficiu în sumă de 200.000 lei ce va fi avansat din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 9 decembrie 2004.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 6605/2004. Penal. întreruperea executării pedepsei. Recurs