ICCJ. Decizia nr. 6621/2004. Penal. Art.174, 175 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 6621/2004
Dosar nr. 5655/2004
Şedinţa publică din 9 decembrie 2004
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 569 din 27 aprilie 2004, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, conform art. 334 C. proc. pen., s-a schimbat încadrarea juridică a faptei din infracţiunea prevăzută de art. 174 – art. 175 lit. i) – art. 176 lit. d) C. pen. şi art. 211 alin. (2) lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. şi art. 37 lit. a) C. pen., în infracţiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (3) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., texte de lege în baza cărora a fost condamnat inculpatul R.N. la 25 de ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.
Conform art. 61 C. pen., s-a revocat liberarea condiţionată pentru restul neexecutat de 712 zile din pedeapsa de 6 ani închisoare, aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr. 77 din 26 februarie 2003 a Tribunalului Prahova l-a contopit în sancţiunea aplicată prin sentinţa atacată.
Conform art. 71 C. pen., i s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP), din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până la terminarea executării pedepsei.
Tribunalul a menţinut starea de arest a inculpatului şi a dedus din pedeapsă detenţia acestuia începând cu data de 25 iunie 2003 la zi.
În baza art. 118 lit. d) C. pen., s-a confiscat de la inculpat suma de 1.000.000 lei reprezentând contravaloarea telefonului sustras.
Inculpatul a mai fost obligat la plata sumei de 59.459.349 lei despăgubiri civile către partea civilă C.A.S. a municipiului Bucureşti şi la 12.000.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că la data de 24 iunie 2003, în jurul orei 11,00, victima V.I.M. s-a deplasat la Liceul Petru Maior din cartierul bucureştean Drumul Taberei şi a stabilit cu prietena sa S.M., ca la ora 12,00 să se întâlnească la adresa din Bucureşti, B-dul Timişoara unde locuia o colegă a lor Ţ.A.Şt.
Martora S.M. a declarat că a stabilit cu victima ca în momentul în care ajunge în faţa blocului să-i transmită un semnal pe telefonul mobil.
În timp ce se afla la Ţ.A.Şt., motivează prima instanţă, S.M. a primit semnalul de la victimă şi a coborât după circa cinci minute. În momentul în care a ajuns la parter, martora a găsit-o pe V.I. căzută cu capul pe spate în holul de la intrarea în bloc. Aceasta avea sânge, în zona capului şi a gurii, iar buza îi era spartă. Victima a mai avut puterea să o întrebe „Doamne, cu ce am greşit ?", după care, a început să vomite şi şi-a pierdut cunoştinţa.
Instanţa de fond a mai constatat că, în cele aproximativ cinci minute din momentul în care victima i-a transmis semnalul martorei S.M. şi până când aceasta a venit, inculpatul R.N., aflat în stare de ebrietate, i-a aplicat o lovitură puternică cu pumnul în faţă, din cauza căreia V.I.M. s-a prăbuşit, i-a luat telefonul şi a fugit.
Victima a fost transportată cu salvarea la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti, unde a suferit o intervenţie chirurgicală, dar a decedat la data de 2 iulie 2003. Pe perioada în care a fost internată şi s-a mai aflat în viaţă V.I.M. nu a putut fi audiată întrucât s-a aflat în stare de comă profundă.
Deoarece din primele cercetări a rezultat că victimei i-a fost sustras telefonul mobil, au fost contactaţi părinţii acesteia D.L. şi D.N., mama şi tatăl vitreg, care au indicat numărul acestuia, marca Motorola T 190 ce avea cartela I.M.E.I. nr. 350638072747358.
Tribunalul a mai reţinut că s-a solicitat la M. SA (C.) listingul convorbirilor efectuate la data de 24 iunie 2003 de la postul telefonic al victimei şi a rezultat că, în acea zi, imediat după uciderea ei au fost efectuate mai multe convorbiri telefonice, prima fiind efectuată la un interval foarte scurt în raport cu momentul agresării lui V.I.M. Astfel, la ora 12,43, a fost efectuată o convorbire de 142 secunde cu nr. 074.... şi în intervalul cuprins între orele 12,43 şi 13,54 s-au purtat 13 convorbiri telefonice cu acelaşi număr.
Posesoarea acestui număr de telefon I.M.M. a declarat că a fost sunată de R.N., cu care avusese o relaţie de concubinaj în 1998, perioadă în care observase că îşi asigură existenţa prin săvârşirea de furturi şi tâlhării, motiv pentru care s-au despărţit, pentru a relua convieţuirea.
La data de 25 iunie 2003, inculpatul R.N. a fost depistat şi audiat recunoscând că fiind sub influenţa băuturilor alcoolice a agresat-o pe V.I.M. pentru a-i sustrage telefonul mobil.
În ceea ce priveşte încadrarea juridică, prima instanţă a constatat că fapta inculpatului de a sustrage un bun şi de a aplica o lovitură cu pumnul în zona feţei victimei, urmată de căderea acesteia şi lovirea de un corp dur care a dus la producerea unui traumatism cranio-cerebral ce a condus la decesul ei, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de tâlhărie urmată de moartea victimei, prevăzută de art. 211 alin. (3) C. proc. pen.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, prin Decizia penală nr. 674 din 14 septembrie 2004, a admis apelul declarat de parchet împotriva sentinţei pe care a desfiinţat-o în parte şi în baza art. 174, art. 175 lit. i) şi art. 176 lit. d), cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., l-a condamnat pe inculpatul R.N. la 25 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.
În baza art. 61 C. pen., a fost revocată liberarea condiţionată pentru restul de 717 zile din pedeapsa de 6 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 77 din 26 februarie 2003 a Tribunalului Prahova, definitivă prin neapelare, pe care l-a contopit cu pedeapsa aplicată prin Decizia atacată urmând ca inculpatul să execute 25 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.
Prin aceeaşi decizie, inculpatul a mai fost condamnat, în baza art. 211 alin. (2) lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., la 15 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.
Conform art. 61 C. pen., s-a revocat liberarea condiţionată pentru restul de 717 zile din sancţiunea de 6 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 77 din 26 februarie 2003 a Tribunalului Prahova care a fost contopit cu pedeapsa aplicată prin Decizia recurată, dispunând ca inculpatul să execute 15 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.
În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) şi art. 35 C. pen., i s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 25 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.
Curtea a menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei şi a respins ca nefondat apelul declarat de inculpat.
Instanţa de apel a reţinut că inculpatul a lovit puternic victima cu pumnul în faţă pentru a-i sustrage telefonul mobil şi această lovitură a provocat multiple leziuni traumatice ce au dus în final la deces, încadrarea juridică corectă a faptei fiind cea din rechizitoriu, acesta urmând a fi condamnat pentru infracţiunile de omor deosebit de grav şi tâlhărie.
Inculpatul a declarat recurs susţinând că nu a intenţionat să ucidă victima, că a lovit-o pentru a-i lua telefonul, dar aceasta a căzut şi a suferit un traumatism cranio-cerebral care a condus la deces, astfel că urmarea imediată (moartea victimei) a fost mai gravă decât cea prevăzută de el, motiv pentru care trebuia să se reţină ca formă de vinovăţie praeterintenţia.
În subsidiar, inculpatul a solicitat reducerea pedepsei aplicate având în vedere circumstanţele sale personale.
Criticile vor fi examinate în raport de cazurile de casare prevăzute de art. 3859 alin. (1) pct. 14 şi 17 C. proc. pen., urmând să se constate că recursul este nefondat.
Curtea de apel a reţinut o reală situaţie de fapt, în concordanţă cu probele administrate în cursul urmăririi penale şi al cercetării judecătoreşti, iar încadrarea juridică din apel, este legală.
Corect, instanţa de apel a constatat că inculpatul care a aplicat victimei o lovitură de mare intensitate, zona feţei, provocându-i un traumatism cranio-cerebral cu fractură craniană, în urma căruia a decedat şi în timp ce aceasta se afla în stare de inconştienţă i-a sustras telefonul mobil, a săvârşit infracţiunea de omor deosebit de grav în condiţiile agravantei, prevăzută de art. 176 lit. d) C. pen., în concurs cu infracţiunea de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. c) C. pen. şi nu o singură infracţiune de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (3) C. pen., cum în mod greşit a reţinut prima instanţă.
Diferenţa între infracţiunea de tâlhărie prin care s-a cauzat moartea unei persoane [(art. 211 alin. (3) C. pen.)] şi infracţiunea de omor deosebit de grav săvârşit în condiţiile agravantei prevăzută de art. 176 lit. d) C. pen., se stabileşte în raport de împrejurările concrete în care a fost săvârşită fapta.
Pentru a se reţine omorul şi nu infracţiunea praeterintenţională de tâlhărie trebuie să fie scoase în evidenţă acele date care relevă atât voinţa făptuitorului de a sustrage bunuri prin violenţă, cât şi voinţa acestuia de a ucide, urmărind producerea rezultatului contând în moartea victimei sau acceptând posibilitatea producerii unui asemenea rezultat.
Caracterizarea poziţiei subiective a celui care ucide pentru a săvârşi sau a ascunde săvârşirea unei tâlhării se obţine din acţiunea comisă şi din modul de comportare a inculpatului.
În cauză singurele probe directe, concludente, sunt pe de o parte declaraţiile inculpatului în care acesta a susţinut că a lovit-o pe V.I.M. o singură dată cu pumnul în faţă, iar victima a căzut pe spate şi s-a lovit, iar pe de altă parte concluziile din raportul de autopsie.
În raportul medico-legal A.3/1011/03 din 6 octombrie 2003 efectuat de I.N.M.L. Mina Minovici Bucureşti se precizează că moartea victimei V.I.M. a fost violentă şi s-a datorat hemoragiei şi dilacerării meningo-cerebrale consecutive unui traumatism cranio-cerebral cu fractură craniană. Leziunile s-au putut produce prin lovire cu corp dur, în legătură de cauzalitate directă necondiţionată cu decesul.
Comisia de Avizare şi Control de pe lângă I.N.M.L. Bucureşti, întrunită în şedinţa din 14 ianuarie 2004 a aprobat concluziile raportului medico-legal privind pe V.I.M. cu precizarea că leziunile care au dus la moartea victimei au fost produse prin lovire activă cu corp dur, în legătură de cauzalitate directă şi necondiţionată cu moartea victimei.
Din aceste probe rezultă, în mod neechivoc că inculpatul lovind victima, în vârstă de 17 ani, care avea o constituţie fragedă, cu mare intensitate, cu pumnul într-o zonă vitală, i-a produs un traumatism cranio-cerebral, aceasta decedând ca urmare a loviturii primite şi nu a faptului că s-a lovit, în cădere, de o suprafaţă plană. Aşadar, poziţia subiectivă a inculpatului în momentul săvârşirii faptei se caracterizează prin intenţie sub forma acceptării posibilităţii producerii rezultatului celui mai grav şi nu prin intenţie depăşită cum greşit s-a reţinut cu ocazia judecăţii în fond a cauzei.
Ca atare, în mod just curtea de apel a decis că inculpatul a comis infracţiunea de omor deosebit de grav, prevăzută de art. 174, art. 175 lit. i) şi art. 176 lit. d) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., în concurs cu infracţiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.
Referitor la pedepsele aplicate pentru fiecare infracţiune se constată că instanţa de apel a făcut o justă individualizare a acestora în raport de criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)
Comiterea faptelor în condiţiile şi împrejurările arătate, precum şi consecinţa iremediabilă a acestora, moartea victimei, impuneau aplicarea unor sancţiuni corespunzătoare.
În ceea ce priveşte profilul moral al inculpatului, acesta este recidivist, fiind condamnat anterior pentru săvârşirea unor infracţiuni asemănătoare, se liberase de puţin timp din penitenciar şi nu era încadrat în muncă.
În raport de aceste elemente de circumstanţiere ale faptei şi făptuitorului, pedepsele aplicate au fost bine individualizate, iar sancţiunea rezultată este de natură a asigura, conform art. 52 C. pen., atât constrângerea şi reeducarea inculpatului, cât şi prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni.
În consecinţă, Înalta Curte constatând că nu sunt îndeplinite cerinţele motivelor de casare, invocate în baza art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpat.
Conform art. 82 C. pen., se va deduce din pedeapsa aplicată recurentului inculpat perioada arestării preventive începând cu data de 25 iunie 2003 la 9 decembrie 2004.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul R.N. împotriva deciziei penale nr. 674/ A din 14 septembrie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
Deduce din pedeapsă timpul arestării preventive a inculpatului de la 25 iunie 2003 la 9 decembrie 2004.
Obligă pe recurent la plata sumei de 1.600.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 400.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 9 decembrie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6620/2004. Penal. Art.174, 176 c.pen. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 6622/2004. Penal. Art.174 c.pen. Recurs → |
|---|
