ICCJ. Decizia nr. 6893/2004. Penal. întreruperea executării pedepsei. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 6893/2004
Dosar nr. 5280/2004
Şedinţa publică din 17 decembrie 2004
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La 16 februarie 2004, A.M.G. a solicitat instanţei de executare întreruperea executării pedepsei de 14 ani închisoare, aplicată inculpatului A.E.A., soţul acesteia, aflat în detenţie în Penitenciarul Rahova.
În motivarea cererii aceasta a arătat că, prin sentinţa penală nr. 339 din 23 decembrie 1979 a Tribunalului Constanţa, numitul A.E.A. a fost condamnat la o pedeapsă rezultantă de 14 ani închisoare, pentru săvârşirea a două infracţiuni prevăzute de art. 26, raportat la art. 211 alin. (2) lit. a), b) şi c) C. pen.
Inculpatul a fost arestat la data de 1 mai 1997.
La data de 6 noiembrie 2003, petenta s-a căsătorit cu condamnatul A.E.A.
Continuarea executării pedepsei ar avea consecinţe grave pentru familie, în sensul că aceasta s-ar putea destrăma. Astfel, soţul petentei doreşte ca aceasta să locuiască cu mama sa în Constanţa, între altele, determinat şi de faptul că A.M.G. nu are o sursă proprie de venituri şi locuieşte într-un imobil plătind suma de 3.500.000 lei chirie. În acelaşi timp, mama condamnatului refuză primirea petentei în locuinţa sa, nefiind convinsă că este căsătorită cu fiul său. Totodată, soţul petentei crede că soţia sa refuză acordarea ajutorului de care mama condamnatului ar avea nevoie. Drept urmare se susţine că această situaţie ar putea fi rezolvată, numai dacă condamnatului i s-ar admite o întrerupere a executării pedepsei închisorii în condiţiile art. 453 lit. c) C. proc. pen.
În probaţiune, s-a depus, în copie, certificatul de căsătorie seria CD nr. 200401 din 11 noiembrie 2003, pentru a dovedi încheierea căsătoriei la 6 noiembrie 2003 şi după hotărârile pronunţate în cauza penală având ca obiect judecarea infracţiunilor săvârşite de inculpatul A.E.A.. De asemeni, în cursul cercetării judecătoreşti, s-au depus în circumstanţiere înscrisuri prin care s-a tins a se dovedi conduita bună a condamnatului, ulterioară angajării răspunderii penale.
În cauză a fost efectuată o anchetă socială de către Primăria municipiului Constanţa.
Prin sentinţa nr. 858 din 24 iunie 2003, Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, a respins cererea de întrerupere a executării pedepsei.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de executare a reţinut că, deşi petentul condamnat are o situaţie familială mai deosebită, aceasta nu se înscrie în noţiunea de „împrejurări speciale". Totodată, instanţa a apreciat că situaţia menţionată, cu referire la apartamentul proprietate personală a petentului, poate fi rezolvată fără prezenţa condamnatului. În fine, nici starea sănătăţii soţiei petentului nu se circumscrie sintagmei „împrejurări speciale" prevăzute de legea procesual penală.
Drept urmare, nu se poate aprecia că prin executarea imediată a pedepsei s-ar produce consecinţe grave pentru condamnat sau pentru familia acestuia.
Ca atare, nu este îndeplinită condiţia de admisibilitate a cererii de întrerupere a executării pedepsei închisorii.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, prin Decizia penală nr. 623 din 26 august 2004, a respins, ca nefondat, apelul declarat de condamnat împotriva hotărârii instanţei de executare, reţinând că în lipsa invocării şi probării unor împrejurări speciale, în mod judicios s-a reţinut prin sentinţa atacată că nu este îndeplinită condiţia de admisibilitate a cererii de întrerupere a executării pedepsei închisorii, întemeiată pe cazul prevăzut în art. 453 lit. c) C. proc. pen.
Împotriva acestei din urmă hotărâri condamnatul a declarat recurs, reiterând motivele cererii.
Recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Examinând cauza prin prisma criticilor formulate, se constată că instanţele au stabilit corect cu privire la neîndeplinirea condiţiilor art. 455, cu referire la art. 453 lit. c) C. proc. pen.
Astfel, pentru asigurarea, concomitent, a scopului procesului penal şi a scopului pedepsei aplicate, punerea de îndată în executare a hotărârii definitive de condamnare şi executarea pedepsei apare ca fiind o condiţie obligatorie.
Ca atare, întreruperea executării pedepsei închisorii poate fi acordată exclusiv în situaţia în care instanţa investită cu cererea de întrerupere a executării pedepsei închisorii constată incidenţa unuia din cazurile limitativ prevăzute de legea procesual penală şi îndeplinirea condiţiilor prevăzute de lege pentru cazul invocat.
Or, situaţiile invocate de condamnat, confirmate de ancheta socială, nu corespund exigenţelor art. 453 lit. c) C. proc. pen., privind caracterul vremelnic şi posibilitatea înlăturării consecinţelor grave ale acestora, acestora lipsindu-le, în condiţiile continuării executării pedepsei, atât legătura de cauzalitate cât şi posibilitatea înlăturării acestora, în special cu referire la faptul că unele situaţii au caracter de anterioritate în raport cu aplicarea pedepsei în a cărei executare recurentul condamnat se află, iar celelalte nu constituie temei legal prevăzut pentru admiterea cererii.
Drept urmare, hotărârile pronunţate sunt temeinice şi legale, criticile formulate nu sunt susceptibile a fi încadrate în nici unul din cazurile prevăzute în art. 3859 C. proc. pen.
În fine, examinând cauza în raport de dispoziţiile art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., nici alte motive de casare susceptibile a fi puse în discuţie din oficiu nu se constată.
În consecinţă, pentru considerentele ce preced, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Curtea va respinge recursul declarat de condamnat, ca nefondat.
Totodată, în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul va fi obligat, potrivit dispozitivului, la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul A.E.A. împotriva deciziei penale nr. 623 din 26 august 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Obligă recurentul condamnat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 800.000 lei, din care onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 200.000 lei, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 17 decembrie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6879/2004. Penal | ICCJ. Decizia nr. 6897/2004. Penal. Plîngere. Recurs → |
|---|
