ICCJ. Decizia nr. 1353/2005. Penal. Recurs la încheiere. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr.1353/2005

Dosar nr. 1032/2005

Şedinţa publică din 23 februarie 2005

Asupra recursului de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea din 1 februarie 2005, adoptată în dosarul nr. 375/M/2005, Curtea de Apel Bucureşti, investită cu judecarea apelurilor declarate de inculpaţii A.D.C., T.I.L. şi C.F., a dispus menţinerea stării de arest a inculpatului A.D.C.

Împotriva dispoziţiei de menţinere a stării de arest inculpatul A.D.C. a declarat recurs, motivând cererea prin susţinerea că nu se mai menţin temeiurile avute în vedere la luarea măsurii.

Verificând actele şi lucrările de la dosar, Curtea constată că recursul nu este fondat.

Prin sentinţa penală nr. 1550 din 7 decembrie 2004, Tribunalul Bucureşti l-a condamnat pe inculpatul recurent A.D.C. la 17 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat, instanţa menţinând şi măsura arestării preventive luată faţă de inculpat.

Ori, aşa cum rezultă din dosarul cauzei, nu s-au schimbat temeiurile care au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive.

Dimpotrivă, prin sentinţa penală sus-menţionată inculpatul a fost condamnat la pedeapsa închisorii cu executare în regim privativ de libertate, fiind menţinută şi măsura preventivă.

Aşa fiind şi văzând că nu sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 160b alin. (2) C. proc. pen., recursul inculpatului va fi respins, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul A.D.C., împotriva încheierii din 1 februarie 2005, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în dosarul nr. 375/M/2005.

Obligă recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 800.000 lei, din care onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 200.000 lei, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 23 februarie 2005.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1353/2005. Penal. Recurs la încheiere. Recurs