ICCJ. Decizia nr. 654/2005. Penal. Art329alin 2 c. pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.654/2005
Dosar nr. 4047/2004
Şedinţa publică din 27 ianuarie 2005
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Tribunalul Arad, prin sentinţa penală nr. 117 din 6 mai 2004, a condamnat pe inculpaţii:
- H.I. la 2 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 329 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., prin schimbarea încadrării juridice din art. 329 alin. (2) C. pen., raportat la art. 2 alin. (1) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 37 lit. a) şi art. 41 C. pen.;
- B.V. la 2 ani închisoare, cu suspendarea condiţionată a executării, pentru săvârşirea infracţiunii, prevăzută de art. 329 alin. (1) C. pen., prin schimbarea încadrării juridice din art. 329 alin. (2) C. pen., raportat la art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001.
În fapt s-au reţinut următoarele:
Inculpatul H.I., după ce s-a eliberat din executarea unei pedepse de 3 ani şi 6 luni, aplicată pentru proxenetism, în luna noiembrie 2002 a fost contactat de M.P., care îi cunoştea activitatea; prin acesta a fost pus în legătură cu M.C. şi S.I., persoane interesate să plece în străinătate, pentru a se prostitua.
La data de 7 noiembrie 2002, cei trei au plecat din gara Arad, pentru a se întâlni cu persoana de legătură indicată de inculpatul H.I., care urma să se ocupe de deplasarea în străinătate; au coborât în gara Cluj-Napoca, unde au fost aşteptaţi de inculpatul B.V., care s-a oferit să le ajute pe cele două femei să ajungă în străinătate, pentru a se prostitua.
Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, prin Decizia penală nr. 233 din 30 iunie 2004, în apelul Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad, a desfiinţat sentinţa, a rejudecat cauza, în sensul că a schimbat încadrarea juridică a faptelor inculpaţilor în infracţiunea, prevăzută de art. 329 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi în baza acestui text i-a condamnat pe inculpatul H.I. la 4 ani închisoare, iar pe inculpatul B.V. la 3 ani închisoare.
În privinţa inculpatului H.I. a menţinut revocarea liberării condiţionate a restului de 425 zile închisoare, a contopit acest rest cu pedeapsa de 4 ani închisoare şi prin adăugarea unui spor de un an închisoare a dispus să se execute pedeapsa de 5 ani închisoare.
Referitor la inculpatul B.V. au fost înlăturate dispoziţiile art. 81 C. pen., privind suspendarea condiţionată a executării pedepsei.
A interzis inculpaţilor exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) şi c) C. pen., pe timp de 2 ani.
A menţinut în continuare, pe timp de 60 de zile, arestul inculpatului H.I. şi a dedus arestul preventiv de la 6 mai 2004.
Totodată, au fost respinse apelurile inculpaţilor.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel a reţinut că, din declaraţiile martorei M.C., precum şi din depoziţiile martorilor anonimi audiaţi la urmărirea penală, investigator sub acoperire şi colaboratorul acestuia, rezultă că cele două femei au fost recrutate de inculpaţi în scopul practicării prostituţiei într-un hotel din oraşul Zurich din Elveţia; că depoziţiile martorilor se coroborează cu conţinutul înregistrărilor audio pe suport magnetic al convorbirilor, purtate şi redate în formă scrisă de procurorul anchetator.
S-a conchis că, inculpaţii au recrutat cele două femei în vederea practicării prostituţiei, iar fapta lor constituie infracţiunea prevăzută de art. 329 alin. (2) C. pen., nu cum greşit a reţinut instanţa de fond.
Pentru motivele mai sus arătate au fost respinse apelurile inculpaţilor, prin care s-a solicitat achitarea.
Împotriva deciziei au declarat recurs inculpaţii H.I. şi B.V.
Formulând în scris motive de casare, inculpatul B.V., susţine: în primul rând, că nu a săvârşit fapta, pentru care a fost condamnat, astfel că se impune achitarea sa în baza art. 11 pct. 2 lit. a), combinat cu art. 10 lit. c) C. proc. pen.; în acest sens se pretinde că probele din dosar nu confirmă activitatea sa de participare la recrutarea celor două femei în vederea practicării prostituţiei; în al doilea rând, se susţine că, oricum, se impune schimbarea încadrării juridice din infracţiunea prevăzută de art. 329 alin. (2) C. pen., în infracţiunea prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 329 alin. (1) C. pen., sau în infracţiunea prevăzută de art. 329 alin. (1) C. pen.; în al treilea rând se susţine că s-a făcut în mod greşit aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP); în al patrulea rând, se solicită redozarea pedepsei şi suspendarea executării acesteia.
La rândul său, inculpatul H.I. susţine: în primul rând, că, în cauză probatoriul nu a fost administrat în condiţiile prevăzute de lege, astfel încât pe acest probator, la care instanţele au făcut referire, nu se poate pune temei; în al doilea rând că, încadrarea juridică a faptei pretins a fi fost săvârşită este greşită; în al treilea rând că, se impune redozarea pedepsei.
Examinând hotărârea atacată, în raport de criticile formulate, precum şi prin prisma dispoziţiilor art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., se constată că recursurile sunt nefondate.
Din probatoriul administrat în cauză, la care instanţa de apel a făcut referire, respectiv declaraţiile martorei M.C., date atât în faţa procurorului, cât şi în faza de cercetare judecătorească, precum şi din declaraţiile martorilor anonimi audiaţi exclusiv de organele de urmărire penală, investigatorul sub acoperire şi colaboratorul acestuia, rezultă, neîndoielnic, că cele două femei au fost recrutate de inculpaţi în scopul practicării prostituţiei într-un hotel din oraşul Zurich din Elveţia.
În acest sens, este de observat conţinutul înregistrărilor efectuate pe suport magnetic a convorbirilor telefonice purtate între persoanele implicate, redate în formă scrisă de procurorul anchetator precum şi listingurile cu posturile telefonice apelate de inculpatul H.I., privind contactul telefonic ţinut permanent, în perioada 30 octombrie 2002 – 7 noiembrie 2002, între cei doi inculpaţi.
Probele sus menţionate, pe care şi-a întemeiat soluţia, instanţa de apel, au fost legal administrate, iar inculpaţii, în afară de faptul că s-au retranşat în spate propriei nerecunoaşteri, nu fac referire la probe din care să rezulte o altă situaţie de fapt decât cea reţinută de instanţă.
Referitor la încadrarea juridică a faptei, din aceleaşi probe rezultă că, cei doi inculpaţi au desfăşurat, pe o perioadă mai lungă de timp, o intensă activitate de atragere a celor două femei în scopul practicării prostituţiei într-un hotel din oraşul Zurich din Elveţia, scop pe care acestea l-au cunoscut şi acceptat, astfel că fapta lor constituie, în adevăr, infracţiunea de recrutarea unei persoane pentru prostituţie ori traficul de persoane în acest scop, prevăzută de art. 329 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
În ce privesc pedepsele, au fost respectate criteriile generale de individualizare, prevăzute de art. 72 alin. (1) C. pen., în sensul că la stabilirea şi aplicarea lor s-a ţinut seama de dispoziţiile părţii generale a acestui cod, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârşite, de persoana infractorilor şi de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
Astfel, privitor la inculpatul H.I. s-a ţinut seama şi de starea sa de recidivist, întrucât s-a eliberat condiţionat din penitenciar, în luna mai 2002, din executarea unei pedepse de 3 ani şi 6 luni închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 240/2002 a Tribunalului Arad, pentru proxenetism, iar din această pedeapsă a rămas de executat un rest de 425 zile închisoare.
Apoi, s-a ţinut seama şi de informaţiile furnizate de B.I.R., privind profilul criminogen al inculpatului B.V., care a fost anchetat pentru furt şi emigraţie clandestină în 1998, de Poliţia Milano, sechestrare de persoane şi exploatarea prostituţiei, care au determinat expulzarea de pe teritoriul statului italian.
În raport de date sus menţionate, pedepsele aplicate corespund scopului acestora, prevăzut de art. 52 C. pen.
În consecinţă, soluţia adoptată în cauză, criticată de inculpaţi, este legală şi temeinică, iar recursurile nefondate, urmând să fie respinse, cu obligarea celor doi la plata cheltuielilor judiciare cuvenite statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile declarate de inculpaţii B.V. şi H.I., împotriva deciziei penale nr. 233/ A din 30 iunie 2004 a Curţii de Apel Timişoara, ca nefondate.
Compută detenţia preventivă de la 8 noiembrie 2002 la 27 ianuarie 2005, pentru inculpatul H.I.
Obligă recurentul B.V. să plătească statului suma de 1.200.000 lei cheltuieli judiciare, iar pe recurentul H.I. să plătească statului suma de 1.600.000 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 400.000 lei, reprezentând onorariul apărătorului din oficiu se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 27 ianuarie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 640/2005. Penal. Conflict de competenţă.... | ICCJ. Decizia nr. 657/2005. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs → |
|---|
