ICCJ. Decizia nr. 657/2005. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.657/2005
Dosar nr. 6137/2004
Şedinţa publică din 27 ianuarie 2005
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Tribunalul Bucureşti, secţia penală, a condamnat pe inculpatul V.F., la 10 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) şi c) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.
A revocat beneficiul liberării condiţionate, pentru restul de pedeapsă de 694 zile din pedeapsa de 6 ani închisoare şi a contopit acest rest cu pedeapsa de 10 ani închisoare.
A condamnat pe acelaşi inculpat la 5 ani închisoare, pentru infracţiunea prevăzută de art. 197 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.
A revocat beneficiul liberării condiţionate, pentru restul de pedeapsă de 694 zile din pedeapsa de 6 ani închisoare şi a contopit acest rest cu pedeapsa de 5 ani închisoare.
În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., i-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 10 ani închisoare şi 4 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.
Inculpatul a fost obligat să plătească 20 milioane lei părţii civile C.L. şi 10.150.000 lei părţii civile F.I., cu titlu de daune materiale.
În fapt s-au reţinut următoarele:
La data de 9 iulie 2003, partea civilă C.L. a contactat telefonic SC M. SRL, în scopul efectuării unor lucrări de renovare a imobilului proprietate personală.
Ca urmare, la 9 iulie 2003, la domiciliul acesteia s-a prezentat numitul F.F., asociat la firma sus-menţionată, împreună cu care partea civilă a stabilit lucrările ce urmau a fi efectuate.
În ziua de 10 iulie 2003, asociatul firmei s-a prezentat la locuinţa părţii civile, însoţit de inculpatul V.F., pe care l-a prezentat ca fiind persoana ce urmează să efectueze activităţile de construcţii.
Apoi, la data de 11 şi 12 iulie 2003 inculpatul s-a prezentat din nou la domiciliul părţii civile, pentru a continua lucrările, ocazie cu care între cei doi s-a declanşat un conflict verbal, generat de nemulţumirea părţii civile faţă de modul în care se execută lucrările.
Imediat, după izbucnirea acestui conflict, inculpatul a luat de pe masa din bucătărie un cuţit cu care a ameninţat-o pe partea civilă, determinând-o astfel să nu strige după ajutor şi, totodată, să se deplaseze în dormitor; aici inculpatul a legat-o pe partea civilă cu un cablu în jurul pieptului, după care i-a solicitat să îi remită toate bunurile de valoare, pe care le avea; datorită stării de teamă, partea civilă a remis inculpatului trei inele din aur, o verighetă şi suma de 5 milioane lei.
Ulterior, inculpatul, după ce a legat mâinile părţii civile cu un cablu, i-a solicitat acesteia să întreţină cu el raport sexual anal, întrucât partea civilă a refuzat, inculpatul, prin lovire şi ameninţare, a întreţinut cu acesta raport sexual oral.
În momentul în care a părăsit apartamentul, inculpatul a sustras şi un telefon mobil aflat pe o maşină de spălat, situată pe holul imobilului.
După ce inculpatul a părăsit locuinţa, partea civilă a reuşit să se dezlege şi, apoi, să iasă pe holul blocului, pentru a cere ajutor. În aceste condiţii partea civilă s-a deplasat la vecinii cărora le-a relatat cele întâmplate şi le-a cerut să îl contacteze telefonic pe soţul său, totodată, la rugămintea părţii vătămate, aceştia au anunţat şi organele de poliţie.
În aceeaşi zi, la domiciliul părţii civile, la solicitarea acesteia, a venit F.I., asociatul SC M. SRL, care i-a dat acesteia suma de 10.150.000 lei, reprezentând o garanţie pentru bunurile sustrase de inculpat.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia penală, prin Decizia penală nr. 735 din 13 octombrie 2004, în apelul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, a desfiinţat sentinţa, în sensul că a dispus restituirea către partea civilă a bunurilor ridicate de la aceasta şi depuse la Camera de Corpuri Delicte a secţiei 17 poliţie; totodată, a respins ca nefondat apelul declarat de inculpat.
În ce priveşte apelul inculpatului, s-a reţinut că, probele administrate confirmă vinovăţia acestuia, iar încadrarea juridică a faptelor este cea legală; totodată, că pedepsele au fost stabilite şi aplicate în limitele prevăzute de lege.
Împotriva deciziei a declarat recurs inculpatul, dar fără a formula motive scrise de casare, iar oral a solicitat, prin avocat, achitarea pentru infracţiunea de viol şi schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de tâlhărie în infracţiunea de furt.
Examinând hotărârea atacată, în raport de criticile formulate, precum şi prin prisma dispoziţiilor art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., se constată că recursul este nefondat.
Astfel, situaţia de fapt, reţinută de prima instanţă şi instanţa de apel, este în concordanţă cu probele administrate în cauză, respectiv declaraţiile constante, necombătute, ale părţii civile C.L., care se coroborează cu declaraţiile martorilor M.C.M., M.G., S.I. şi S.G., precum şi cu constatările medico-legale.
De altfel, şi inculpatul, prin declaraţiile date la urmărirea penală, în prezenţa apărătorului, a recunoscut faptele, detaliind modul în care a procedat atât în ce priveşte infracţiunea de viol, cât şi infracţiunea de tâlhărie.
Este adevărat că, în faţa primei instanţe inculpatul a negat săvârşirea faptelor, dar fără a justifica în mod convingător revenirea asupra propriei recunoaşteri, făcută la urmărirea penală, în prezenţa apărătorului său.
De asemenea, se constată că încadrarea juridică a faptelor este cea legală, atât în ce priveşte infracţiunea de viol, cât şi infracţiunea de tâlhărie.
Referitor la raportul sexual oral, întreţinut de inculpat, prin constrângerea părţii civile, s-a reţinut în mod corect, că întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii, prevăzute de art. 197 alin. (1) C. pen., întrucât potrivit acestui text, actul sexual, de orice natură, cu o persoană de sex diferit sau de acelaşi sex, prin constrângere constituie infracţiunea de viol.
În ce priveşte deposedarea părţii civile de bunurile sus-menţionate, se constată că inculpatul a realizat această activitate, prin punerea victimei în neputinţă de a se apăra; aceasta fiind legată cu un cablu în jurul pieptului, astfel că, fapta constituie infracţiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (21) lit. b) şi c) C. pen., nu furt cum se pretinde.
În fine, se constată că pedeapsa a fost stabilită, pentru fiecare infracţiune şi, apoi, aplicată cu respectarea criteriilor generale de individualizare, prevăzută de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), astfel că, corespunde scopului acesteia, reglementat de art. 52 C. pen.
În consecinţă, soluţia adoptată este legală şi temeinică, iar recursul nefondat, urmând să fie respins, cu obligarea inculpatului la plata cheltuielilor judiciare cuvenite statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de inculpatul V.F. împotriva deciziei penale nr. 735 din 13 octombrie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, ca nefondat.
Compută detenţia preventivă de la 28 august 2003 la 27 ianuarie 2005.
Obligă recurentul să plătească statului suma de 1.600.000 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 400.000 lei, reprezentând onorariu avocat oficiu se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 27 ianuarie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 654/2005. Penal. Art329alin 2 c. pen. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 661/2005. Penal. încheiere. Recurs → |
|---|
