ICCJ. Decizia nr. 2264/2005. Penal. Contestaţie la executare. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2264/2005
Dosar nr. 5888/2004
Şedinţa publică din 4 aprilie 2005
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Pe data de 11 iulie 2003, contestatorul condamnat A.G.C., s-a adresat Judecătoriei sectorului 4 Bucureşti şi a formulat o contestaţie la executare privind sentinţa penală nr. 205 din 18 octombrie 2002 a Tribunalului Buzău, solicitând instanţei că prin hotărârea ce se va pronunţa să se constate că pentru pedeapsa de 10 ani închisoare la care a fost condamnat, Penitenciarul Bucureşti nu are nici un document legal în baza căruia să-l deţină, în sensul că mandatul de arestare a fost emis ilegal de procuror care, potrivit art. 5 al C.E.D.O. nu are dreptul să aresteze.
A mai arătat contestatorul-condamnat că mandatul de arestare nu a mai fost prelungit din 30 în 30 de zile şi că sentinţa nedefinitivă a Tribunalului Buzău este dată, cu rea-credinţă, pe baza unor probe false.
Prin sentinţa penală nr. 2772 din 10 noiembrie 2003, Judecătoria sector 4 Bucureşti a respins, ca nefondată, contestaţia la executare formulată de contestatorul-condamnat, cu motivarea că, până la acea dată nu s-a emis mandat de executare a pedepsei închisorii, întrucât sentinţa prin care a fost condamnat nu era definitivă.
Împotriva acestei hotărâri contestatorul a declarat apel, care, prin Decizia penală nr. 201/ A din 11 februarie 2004, a fost admis, şi s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa competentă, respectiv, Tribunalul Bucureşti.
Prin sentinţa penală nr. 988 din 10 august 2004, Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, a respins, ca inadmisibilă, contestaţia la executare formulată de contestatorul A.G.C., întrucât nu se încadrează în nici unul din cazurile prevăzute de art. 461 C. proc. pen.
Nemulţumit de hotărârea instanţei de fond, contestatorul-condamnat a declarat apel, susţinând că este arestat nelegal, deoarece în cauză nu există mandate de arestare emise de procuror sau de către instanţa de judecată.
Motivând că sentinţa penală nr. 205/2002 a Tribunalului Buzău nu este definitivă şi că potrivit art. 461 C. proc. pen., o contestaţie la executare se poate formula numai împotriva unei hotărâri de condamnare definitivă, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, prin Decizia penală nr. 710/ A din 28 septembrie 2004, a respins, ca nefondat, apelul declarat de contestator.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs contestatorul-condamnat, reiterând motivele de nelegalitate şi netemeinicie.
Verificând hotărârile atacate în raport de criticile invocate cât şi din oficiu, în limitele prevăzute de art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul este fondat pentru motivele ce vor fi arătate mai jos.
Potrivit art. 371 alin. (2) C. proc. pen., şi cererile formulate de apelant, să examineze cauza sub toate aspectele de fapt şi de drept.
În virtutea efectului devolutiv al apelului Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, trebuia să verifice dacă sentinţa penală nr. 205 din 18 octombrie 2002 a Tribunalului Buzău nu a rămas definitivă între timp şi dacă acest lucru s-a întâmplat, trebuia să soluţioneze fondul cauzei.
Aşa cum rezultă din adresa nr. 695 din 30 martie 2005 a Tribunalului Buzău, sentinţa penală nr. 205 din 18 octombrie 2002 a rămas definitivă prin Decizia penală nr. 4416 din 8 septembrie 2004, a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pronunţată în dosarul nr. 2409/2003, deci înainte de data de 28 septembrie 2004 când curtea de apel a soluţionat apelul.
Drept urmare, se va admite recursul contestatorului-condamnat şi în temeiul art. 38515 pct. 2 lit. c), se va casa Decizia penală atacată şi se va dispune trimiterea cauzei spre rejudecare la Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, pentru a rezolva fondul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de contestatorul-condamnat A.C.G. împotriva deciziei penale nr. 710 din 28 septembrie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
Casează Decizia penală atacată şi dispune trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
Suma de 200.000 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul contestator, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 4 aprilie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2247/2005. Penal. Recurs la încheiere. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2305/2005. Penal. Recurs la încheiere. Recurs → |
|---|
