ICCJ. Decizia nr. 3571/2005. Penal
| Comentarii |
|
Prin sentința penală nr. 484/ S din 10 septembrie 2004 a Tribunalului Brașov, s-a dispus, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., achitarea inculpaților:
- L.M., pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită, prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen., raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000.
- B.G., pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită în formă continuată, prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) - art. 42 C. pen., raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000.
Prin rechizitoriul P.N.A., secția de combatere a corupției din data de 22 aprilie 2003, s-a reținut că, în cursul anului 2001, inculpatul L.M., în calitate de director al D.S.P. Vrancea, a pretins martorului denunțător D.V., administrator al SC W.C.I. SRL Focșani un comision de 16 % din valoarea lucrărilor executate la Spitalul Teritorial Dumbrăveni, primind efectiv suma de 500 mărci germane și o cameră video în valoare de 1000 mărci germane, pentru a-i asigura lucrările și fondurile necesare.
De asemenea, inculpatul B.G., în calitate de director general al C.A.S. Vrancea, a pretins și primit de la același martor denunțător, suma de 100 dolari S.U.A. și 10.000.000 lei pentru a-i aproba fondurile necesare pentru lucrările executate la Spitalul Teritorial Dumbrăveni.
Instanța de fond a constatat că, față de conținutul contradictoriu al majorității declarațiilor date de martori, de lipsa unor probe directe în sensul dovedirii elementului material al infracțiunii de luare de mită, în cauză nu a fost răsturnată prezumția de nevinovăție, fiind creat un dubiu sub aspectul comiterii de către inculpați a infracțiunilor reținute în sarcina lor prin actul de sesizare, dubiu care le profită.
Ministerul Public a criticat soluția dispusă de instanța de fond pentru nelegalitate și netemeinicie.
S-a susținut că, în mod greșit, s-a dispus achitarea inculpaților, atâta timp cât din probele administrate în cursul urmăririi penale și care sunt mai aproape de adevăr pentru că sunt situate cronologic mai aproape de momentul în care s-au săvârșit faptele, rezultă vinovăția acestora în legătură cu pretinderea și primirea unor sume de bani în legătură cu îndeplinirea atribuțiilor lor de serviciu.
S-a mai susținut că, chiar și în situația achitării, instanța de judecată trebuia să pună în discuție corecta încadrare juridică a faptelor reținute prin rechizitoriu în sarcina celor doi inculpați, cea corectă fiind prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, raportat la art. 254 alin. (2) C. pen., inculpații având atribuții de control în calitatea lor de directori ai D.S.P. Vrancea, respectiv ai C.A.S. Vrancea.
Curtea de Apel Brașov, prin decizia penală nr. 413/ AP din 22 decembrie 2004, a respins, ca nefondat, apelul declarat de P.N.A. - Serviciul Anticorupție Brașov.
împotriva acestei decizii penale a declarat recurs P.N.A. - Serviciul Teritorial Anticorupție - Brașov, reiterând motivele invocate în apel și solicitând admiterea acestuia, casarea hotărârilor pronunțate și condamnarea inculpaților L.M. și B.G. pentru săvârșirea infracțiunilor de luare de mită în formă agravantă.
Temeiul juridic al recursului îl constituie dispozițiile art. 3859pct. 17, 171 C. proc. pen.
Examinând recursul, înalta Curte de Casație și Justiție constată că acesta nu este fondat.
Din analiza actelor și lucrărilor dosarului, Curtea constată că instanțele de judecată au stabilit în mod corect și complet situația de fapt, au interpretat în mod judicios materialul probator administrat în cauză, reținând că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de luare de mită pentru care inculpații L.M. și B.G. au fost trimiși în judecată.
Curtea constată că în cauză nu s-a dovedit că atribuirea lucrărilor de reparații de clădirile unor secții din cadrul Spitalului Județean Focșani și Spitalului Teritorial Dumbrăveni, unități sanitare aflate în subordinea D.S.P. Vrancea și finanțate în virtutea contractelor încheiate cu C.A.S. Vrancea, societății comerciale W.C.I. SRL Focșani administrată de denunțătorul D.V. s-a făcut pe baza primirii unor sume de bani și foloase materiale de către inculpații L.M. și B.G., directorii celor două instituții publice.
Declarațiile denunțătorului D.V. privind pretinderea de către inculpatul L.M. a unui comision reprezentând 16 % din valoarea lucrărilor efectuate la Spitalul Dumbrăveni, precum și primirea de către acest inculpat a sumei de 500 mărci germane și a unui aparat video în valoare de 1000 mărci germane, ca și afirmațiile potrivit cărora inculpatul B.G. i-ar fi pretins și primit suma de 100 dolari S.U.A. și 10.000.000 lei nu sunt susținute de alte probe administrative în cauză, nefiind suficientă să conducă la răsturnarea prezumției de nevinovăție.
De altfel, chiar în cuprinsul declarațiilor denunțătorului, deși sunt date la intervale scurte de timp, 23 octombrie 2002, 24 octombrie 2002, 5 noiembrie 2002, 14 martie 2003, se remarcă existența a numeroase contradicții privind cuantumul sumelor de bani oferite celor doi inculpați, cu cele ce conferă necredibilitate, mai ales pe fondul neconfirmării afirmațiilor sale privind valorile remise drept mită de către chiar persoanele cele mai apropriate sieși și invocate ca martori de însuși mituitorul: soția sa D.C., tatăl său, D.T., ruda sa, martorul D.D., cel de la care a fost cumpărată o cameră video a cărei destinație nu i-a fost însă precizată.
încredințarea lucrării de reparații firmei administrate de D.V. s-a făcut, în urma unei selecții de oferte la care societatea sa comercială a avut cele mai bune prețuri ofertate, aspect niciodată contestat, corespunzând pe deplin realității.
în aceste condiții și având în vedere întregul material probator, minuțios analizat de instanțele de judecată, Curtea reține că inculpații nu au uzat de atribuțiile lor de serviciu pentru a-i asigura denunțătorului D.V. atribuirea contractului de execuție.
Cei doi inculpați nu puteau decide sau influența nici asupra modului în care spitalul efectua plățile, deoarece acestea erau stabilite de conducerea spitalului în funcție de vechimea datoriilor, aspecte confirmate de martorii P.V., B.I. și N.C., dar și în acord cu dispozițiile Legii nr. 146/1999, care prevăd că spitalele, în calitate de ordonator terțiar de credite, sunt cele care decid plata fiecărui furnizor de servicii medicale, ele funcționând pe principiul autonomiei financiare.
Pentru aceste considerente, Curtea constată că soluția de achitare a inculpaților L.M. și B.G. este legală și temeinică, împrejurare în care nu se mai impunea nici schimbarea încadrării juridice în formă agravată a infracțiunii de luare de mită, atâta vreme cât fapta în sine, de pretindere și primire a unor sume de bani și foloase materiale nu poate fi reținută nici în forma ei simplă.
Așa fiind, și constatând din oficiu că nu există alte motive de casare, Curtea urmează să respingă, ca nefondat, recursul declarat de P.N.A.
S-au văzut dispozițiile art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., art. 193 alin 3 C. proc. pen.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3550/2005. Penal | ICCJ. Decizia nr. 3565/2005. Penal → |
|---|
