ICCJ. Decizia nr. 371/2005. Penal. Revizuire. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 371/2005
Dosar nr. 6583/2004
Şedinţa publică din 18 ianuarie 2005
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, prin sentinţa penală nr. 1085 din 9 septembrie 2004, a respins, ca inadmisibilă, cererea formulată de condamnatul C.C., prin care a solicitat revizuirea sentinţei penale nr. 156 din 22 septembrie 1997, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, în dosarul nr. 2550/1997.
În motivarea cererii revizuientul a arătat că solicită probe noi prin care să dovedească că pedeapsa aplicată este prea aspră, în raport de circumstanţele reale ale faptei şi de circumstanţele sale personale, solicitând şi schimbarea încadrării juridice a faptei comise.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 394 lit. a) C. proc. pen.
Hotărând astfel, prima instanţă a reţinut că prin sentinţa penală nr. 156 din 22 septembrie 1997, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 2211 din 8 septembrie 1991 a Curţii Supreme de Justiţie, inculpatul C.C. a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 20 de ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunilor de violare de domiciliu, prevăzută de art. 192 alin. (2) C. pen. şi de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. ultim. din acelaşi cod, reţinându-se în fapt, că în data de 4 noiembrie 1996, în jurul orelor 22,00, a pătruns în locuinţa părţii vătămate B.M., unde prin violenţă a deposedat-o de un televizor, partea vătămată decedând în urma acestor violenţe.
Analizând actele şi lucrările de la dosar, tribunalul a constatat că, pe calea extraordinară a revizuirii nu este posibilă reevaluarea probatoriilor, astfel încât să se stabilească o situaţie de natură a atenua răspunderea penală a acestuia prin schimbarea calificării faptei, probe care au fost avute în vedere de către instanţe, de fond şi de control judiciar şi a respins cererea, ca inadmisibilă.
Împotriva sentinţei penale a declarat apel condamnatul, apreciind că, sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 394 lit. a) C. proc. pen., putând să dovedească prin probele noi pe care le-ar aduce în instanţă, că pedeapsa ce i-a fost aplicată este prea mare şi a solicitat admiterea cererii de revizuire.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, prin Decizia penală nr. 779/ A din 20 octombrie 2004, a respins, ca nefondat, apelul condamnatului, cu motivarea că:
„Revizuirea este o cale extraordinară de atac care se promovează pentru înlăturarea unor grave erori de fapt, regăsite în hotărâri penale definitive. Prin urmare, pe această cale nu se poate ajunge la modificarea unor hotărâri definitive prin prelungirea probaţiunii asupra unor fapte sau împrejurări ce au format deja obiectul analizei cu ocazia judecării fondului cauzei, atât în primă instanţă, cât şi în căile ordinare de atac, după cum este, de asemenea, inadmisibil ca prin promovarea revizuirii să se ajungă la modificări de pedeapsă sau schimbări de încadrare juridică.
În consecinţă, întrucât solicitarea condamnatului nu se încadrează nici măcar formal în cazurile prevăzute de lege în care se poate promova revizuirea unei hotărâri penale definitive, în mod corect prima instanţă a respins cererea condamnatului ca inadmisibilă, sens în care şi apelul său este nefondat".
Nemulţumit şi de această din urmă hotărâre, în termenul legal, condamnatul C.C. a declarat recurs, pe care nu l-a motivat în scris, iar în şedinţa publică de judecată prin concluziile apărătorului său desemnat din oficiu, a lăsat la aprecierea Curţii admiterea recursului, în raport de dispoziţiile art. 394 C. proc. pen.
Recursul declarat de condamnatul revizuient nu este fondat.
În conformitate cu prevederile art. 394 C. proc. pen., revizuirea poate fi cerută când este îndeplinit vreunul dintre motivele înscrise expres în acest text de lege.
În speţă, condamnatul revizuient nu a făcut dovada existenţei vreunuia dintre motivele enumerate de textul de lege indicat, astfel că, în mod corect instanţele, de fond şi de apel, au respins cererea de revizuire prin care acesta a solicitat ca, prin reaprecierea probatoriilor existente şi prin administrarea altora noi, să se dispună schimbarea încadrării juridice a faptei şi aplicarea unei pedepse mai uşoare, atâta vreme cât susţinerile sale sunt apărări ce au fost deja analizate de instanţa fondului şi în căile de atac exercitate de acesta.
În consecinţă, în cauză neexistând motive care să ducă la casarea hotărârilor pronunţate, secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 38515 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., va respinge recursul de faţă, ca nefondat.
Văzând şi reglementarea plăţii cheltuielilor judiciare către stat, inclusiv a suportării onorariului apărătorului desemnat din oficiu, urmează a se dispune potrivit dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul revizuient C.C. împotriva deciziei penale nr. 779/ A din 20 octombrie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
Obligă pe recurent la plata sumei de 800.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care, suma de 200.000 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 18 ianuarie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 37/2005. Penal. Legea nr.678/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3755/2005. Penal. Recurs la încheiere. Recurs → |
|---|
