ICCJ. Decizia nr. 3813/2005. Penal. Recurs la încheiere. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3813/2005
Dosar nr. 3717/2005
Şedinţa publică din 20 iunie 2005
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele:
Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, având pe rol soluţionarea apelurilor declarate de inculpaţii V.I. şi V.Z. împotriva sentinţei penale nr. 124/ P din 14 aprilie 2005 a Tribunalului Bihor, la termenul din 7 iunie 2005 a pus în discuţia părţilor legalitatea luării măsurii arestării preventive faţă de ambii inculpaţi.
Prin încheierea nr. 31/I/A din aceeaşi dată, pronunţată în dosarul nr. 2492/P/2005, instanţa admiţând cererea de amânare formulată de apărătorul apelantului inculpat V.I. a fixat un nou termen pentru judecarea apelului la 28 iunie 2005. De asemenea, în baza art. 3002 raportat la art. 160b C. proc. pen., s-a constatat că temeiurile de fapt şi de drept care au determinat arestarea inculpaţilor subzistă şi în prezent, impunându-se în continuare privarea de libertate a acestora şi pe cale de consecinţă a dispus menţinerea măsurii arestării preventive faţă de ambii inculpaţi.
Fiind nemulţumit de soluţia pronunţată, inculpatul V.I., în termen legal a formulat recurs solicitând casarea încheierii atacate şi, pe fond, punerea sa de îndată în libertate întrucât în mod constant a susţinut că nu este vinovat de săvârşirea faptei ce i se impută.
Verificând încheierea atacată potrivit dispoziţiilor art. 38514 C. proc. pen., pe baza lucrărilor şi materialului din dosarul cauzei, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.
Aşa cum rezultă din actele dosarului, prin sentinţa penală nr. 124/ P din 14 aprilie 2005, Tribunalul Bihor l-a condamnat pe inculpatul V.I., în baza art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP), raportat la art. 211 alin. (1) şi (2) lit. b) alin. (21) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), la o pedeapsă de 7 ani şi 6 luni închisoare, cu aplicarea dispoziţiilor art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP), deducându-i, în baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), perioada reţinerii şi arestului preventiv de la 9 octombrie 2004 la zi.
În speţă, sunt îndeplinite condiţiile impuse de art. 148 lit. h) C. proc. pen., inclusiv condiţia pericolului concret pentru ordinea publică, fiind evident că lăsarea în libertate a inculpatului în condiţiile faptei ce i se impută, a persoanei acestuia (recidivist postexecutoriu), a naturii şi gravităţii infracţiunii săvârşite de acesta (pe timpul nopţii şi prin ameninţarea cu o sticlă spartă intenţionat pentru a fi mai convingător), ar putea trezi opiniei publice un puternic sentiment de insecuritate socială.
Toate susţinerile potrivit cărora inculpatul este nevinovat nu pot fi valorificate decât la momentul cercetării judecătoreşti şi numai în contextul administrării unui material probator concludent care să confirme aspectele invocate.
În raport cu cele arătate, Curtea, în baza art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge recursul declarat de inculpat, ca nefondat, menţinând ca legală şi temeinică încheierea atacată.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie urmează a-l obliga pe recurentul inculpat şi la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul V.I. împotriva încheierii nr. 31/I/ A din 7 iunie 2005, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. 2492/P/2005.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 800.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care, suma de 200.000 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 20 iunie 2005.
← ICCJ. Decizia nr. 3757/2005. Penal. Recurs la încheiere. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3819/2005. Penal. Legea 143/2000. Recurs → |
---|