ICCJ. Decizia nr. 3834/2005. Penal. Conflict de competenţă. Stabilirea competenţei

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 3834/2005

Dosar nr. 3098/2005

Şedinţa publică din 21 iunie 2005

Asupra recursului de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 127 din 22 martie 2005, Judecătoria Vălenii de Munte a dispus, în baza art. 281 pct. 1 lit. b) şi art. 42 C. proc. pen., declinarea competenţei de soluţionare a cauzei privind plângerea formulată conform art. 2781 C. proc. pen., de petentul M.R.I.M. şi intimaţii M.A. şi H.D., în favoarea Curţii de Apel Ploieşti.

Pentru a pronunţa această sentinţă, judecătoria a reţinut că petentul a formulat plângere împotriva rezoluţiei nr. 2560/P/2001 a Parchetului de pe lângă Judecătoria sector 1, plângere în care solicita cercetarea numitei V.M., pentru infracţiunile prevăzute de art. 289, art. 291 şi art. 293 C. pen. Totodată, a formulat plângere împotriva rezoluţiei nr. 2559/II-1/2002 a Parchetului de pe lângă Judecătoria sector 1, prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de numitul M.A., pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP)

De asemenea, petentul a formulat plângere împotriva rezoluţiei nr. 10165/P/2002 a Parchetului de pe lângă Judecătoria sectorului 1, prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de făptuitorul H.D., pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 184 alin. (1) şi (3) C. pen.

Împotriva acestor rezoluţii, petentul s-a adresat procurorului ierarhic superior, iar ulterior a formulat în baza art. 2781 C. proc. pen., mai multe plângeri ce au fost înaintate Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti, fiind înregistrate sub nr. 5985/2004.

Prin încheierea nr. 6294 din 25 noiembrie 2004, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a strămutat judecarea cauzei de la Judecătoria sectorului 1 Bucureşti la Judecătoria Vălenii de Munte, menţinând actele îndeplinite.

Judecătoria Vălenii de Munte a apreciat că nu este competentă să soluţioneze cauza, întrucât competenţa materială revine în primă instanţă Curţii de Apel Ploieşti, fiind determinată de faptul că unul dintre intimaţi şi anume M.A. este judecător la Judecătoria Mizil din anul 1993, astfel încât în temeiul art. 281 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., competenţa de judecată în primă instanţă revine curţii de apel.

În faţa acestei instanţe, petentul a invocat neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 2781 alin. (1) C. proc. pen., iar instanţa, prin sentinţa penală nr. 34 din 9 mai 2005, pronunţată în dosarul nr. 3404/2005, a respins cererea cu motivarea că, anterior, Curtea Constituţională s-a pronunţat prin Decizia nr. 540 din 7 decembrie 2004, publicată în (M. Of. nr. 15/5.01.2005) în sensul respingerii unei excepţii care a avut obiect identic.

Curtea de Apel Ploieşti a considerat că această decizie este definitivă şi general obligatorie astfel că, aşa cum s-a arătat, a respins cererea petentului de sesizare a Curţii Constituţionale privind constatarea neconstituţionalităţii prevederilor art. 2781 C. proc. pen.

Cu privire la competenţa Curţii de Apel Ploieşti, instanţa a constatat că faptele sesizate datează din perioada 1968 - 1969, iar faţă de M.A. din 1991 când acesta îndeplinea funcţia de secretar al Primăriei Mizil.

Prima instanţă, respectiv Judecătoria Vălenii de Munte, a motivat că, în cauză, competenţa de soluţionare, în raport de calitatea persoanei, revine Curţii de Apel Ploieşti pentru că unul dintre intimaţi, respectiv M.A. a devenit judecător la Judecătoria Mizil.

Instanţa superioară în favoarea căreia s-a declinat competenţa, la rândul ei se consideră necompetentă să soluţioneze cauza.

Curte de Apel Ploieşti constată că intimatul M.A. a dobândit această calitate după ce pretinsele fapte pentru care petentul a formulat plângere s-ar fi săvârşit, astfel că în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 40 alin. (2) C. proc. pen.

Din acest motiv, în baza art. 43 alin. (1) şi (3) C. proc. pen., a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru soluţionarea conflictului negativ de competenţă.

Împotriva sentinţei, M.R.I.M. a declarat recurs.

Curtea constată că recursul este tardiv.

Art. 23 din Legea nr. 47/1992 modificată prin Legea nr. 232/2002 prevede în mod expres că în această situaţie, când cererea a fost respinsă, petentul poate face recurs în termen de 48 de ore de la pronunţare.

Or, el a declarat recurs la data de 13 mai 2005 (data expedierii conform ştampilei de pe plic), iar sentinţa Curţii de Apel Ploieşti a fost pronunţată pe 9 mai 2005.

Cu privire la competenţa de soluţionare a plângerii, Curtea constată că în cauză Judecătoria Vălenii de Munte este instanţa competentă.

Potrivit art. 40 alin. (2) C. proc. pen., dobândirea calităţii după săvârşirea infracţiunii nu determină schimbarea competenţei, cu excepţia infracţiunilor săvârşite de anumite categorii de persoane, prevăzute în mod expres la art. 29 pct. 1 C. proc. pen., între care însă nu figurează funcţia de judecător.

În aceste condiţii, având în vedere că intimatul M.A., nu avea calitatea de judecător la data pretinselor fapte reclamate de petiţionar, iar la data acestora competenţa ar fi revenit judecătoriei, Curtea constată că în speţă competentă în soluţionarea cauzei este Judecătoria Vălenii de Munte, instanţă căreia i se va trimite dosarul cauzei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca tardiv, recursul declarat de petiţionarul M.R.I.M. împotriva sentinţei nr. 34 din 9 mai 2005 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală.

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe petiţionarul M.R.I.M. în favoarea Judecătoriei Vălenii de Munte, căreia i se va trimite dosarul.

Obligă pe recurentul petiţionar la plata sumei de 600.000 lei cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 21 iunie 2005.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 3834/2005. Penal. Conflict de competenţă. Stabilirea competenţei