ICCJ. Decizia nr. 385/2005. Penal. Art. 208, 209 c.p. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 385/2005
Dosar nr. 4699/2004
Şedinţa publică din 19 ianuarie 2005
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 106/2004, Tribunalul Sibiu a dispus condamnarea, printre alţii, a inculpaţilor:
- C.T., prin schimbarea încadrării juridice a faptei din infracţiunea continuată de complicitate la infracţiunea de furt, prevăzută de art. 26, raportat la art. 208 alin. (1), combinat cu art. 209 alin. (1) lit. a), g) şi i) alin. (2) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2), în infracţiunea de tăinuire, prevăzută de art. 221 alin. (1), cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), la 6 luni închisoare;
- F.V.D. la:
- 4 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni.
În baza art. 334 C. proc. pen., s-a schimbat încadrarea juridică a faptei de furt calificat, în cea prevăzută de art. 208 alin. (1), coroborat cu art. 209 alin. (1) lit. a), g) şi i), cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 37 lit. a) C. pen., şi l-a condamnat pe acelaşi inculpat la 4 ani închisoare.
S-au contopit pedepsele în pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare sporită cu 2 luni, urmând ca acest inculpat să execute 4 ani şi 2 luni închisoare.
Potrivit art. 83 C. pen., s-a revocat suspendarea executării pedepsei de 3 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 1356/2001 a Judecătoriei Sibiu, definitivă, şi a dispus executarea acesteia alături de pedeapsa de 4 ani şi 2 luni închisoare, în total având de executat 7 ani şi 2 luni închisoare.
S-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului timpul arestării preventive.
S-au admis cererile de despăgubiri ale părţilor civile, după cum urmează:
- 2 milioane lei către Biserica Ortodoxă T., fiind obligaţi în solidar, inculpatul F.V.D. cu condamnaţii F.V.D. şi C.D.;
- 6200 E către Biserica Evanghelică A.S., inculpatul F.V.D. şi condamnatul Şt.S. şi 50 milioane acelaşi inculpat către Biserica Ortodoxă M.S.;
- 116 milioane lei către Biserica Romano C.M. inculpatul C.T. şi condamnatul Şt.S. şi O.F.;
- 2600 E către Biserica Evanghelică M., inculpatul F.V.D. cu condamnaţii C.D., V.D. şi C.D.;
- 4.500.000 lei inculpatul F.V.D. către Biserica Ortodoxă B. şi condamnaţii V.D. şi Şt.S. şi la 200 milioane către Biserica Ortodoxă M. în solidar cu condamnaţii M.I. şi C.D.;
- 27 milioane lei către Biserica Romano Catolică C.T., inculpatul F.V.D. şi condamnaţii V.D., M.I., C.D. şi C.D.
Au fost respinse despăgubirile civile solicitate de Biserica Evanghelică C., Biserica Ortodoxă V., Biserica Ortodoxă O.S. I şi II, Biserica Evanghelică M., Biserica Ortodoxă C., Biserica Evanghelică A., Biserica Evanghelică A., Biserica Evanghelică B., Biserica Evanghelică M., Biserica Evanghelică T. şi Biserica Ortodoxă B.
S-a mai constatat că Biserica Greco Catolică D.R., Protopopiatul S. şi Biserica Romano Catolică S., au recuperat prejudiciul.
S-au menţinut măsurile asiguratorii până la recuperarea prejudiciilor produse şi au fost obligaţi inculpaţii la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că:
La începutul anului 2001, inculpaţii M.I. senior, Şt.S., F.V.D., C.D.V., V.D. s-au asociat pentru a fura obiecte de cult din bisericile situate în judeţul Sibiu ori cele limitrofe (Alba, Cluj, Braşov, Vâlcea) pentru a le valorifica şi obţine foloase materiale. Bunurile furate au fost vândute inculpaţilor C.T. şi C.D. După câteva luni, la gruparea constituită a aderat şi inculpatul O.F., cunoscut al inculpatului M.I. senior, cu a cărui fată a întreţinut raporturi de concubinaj în perioada 1988 – 1990. Demnă de reţinut este declaraţia lui O.F., prin care menţionează discuţia surprinsă între inculpatul M.I. senior şi D.T. pe parcursul căreia, D.T. îşi exprima dorinţa de a cumpăra nişte icoane pictate pe lemn, iar inculpatul M.I. îi relata că „nu mai ştie unde să meargă să le procure pentru că practic în judeţul Sibiu au cam fost biserici şi că pe aproape toate le-au spart". Tot C.T. i-a sugerat lui M.I. „să meargă în părţile Moldovei sau Olteniei şi să fure icoane din bisericile de acolo".
În combinaţii diferite, inculpaţii s-au deplasat cu autoturisme aparţinând inculpatului M.I. senior la biserici în care aveau informaţii că există obiecte de cult valoroase, au pătruns prin efracţie în incinta acestora şi au furat bunuri pe care le-au valorificat fie prin intermediul martorilor A.I. şi P.O., fie cele mai multe prin intermediul inculpatului C.D. şi într-o situaţie şi prin intermediul inculpatului C.T. A se vedea în acest sens declaraţiile martorilor H.A., A.I., P.O. (declaraţiile acestui martor date pe parcursul cercetării judecătoreşti, în ambele cicluri procesuale).
Acţionând în baza înţelegerilor lor de a sustrage obiecte de cult din biserici, în baza planurilor stabilite din timp sau ad-hoc, inculpaţii au comis un număr impresionant de fapte, dar numai unele au putut fi dovedite, după cum se va arăta în continuare. Probele indubitabile ale săvârşirii infracţiunii sunt: procesele verbale de ridicare de la unii inculpaţi (M.I. senior, C.D., C.T., C.D.) a obiectelor de cult sustrase, ori de la cei în posesia cărora aceste bunuri au ajuns prin intermediul inculpaţilor (martorii P.A., A.I., M.R., C.F.); procesele verbale de cercetare la faţa locului întocmite de poliţie pentru infracţiunile reţinute în sarcina inculpaţilor, ocazie cu care s-au relevat, fixat şi ridicat prin fotografiere urme ale instrumentelor de forţare, în special pe materialul lemnos al uşilor locaşelor de cult; rapoartele de constatare tehnico-ştiinţifice din care rezultă că urmele existente pe sistemul de închidere de la uşile bisericilor din care s-au sustras bunuri au fost create de levierul folosit de inculpaţi şi găsit şi ridicat de la domiciliul inculpatului M.I. senior raportul de constatare tehnico-ştiinţifică, care atestă că ornamentele din plastic aparţin candelabrului furat din Biserica Ortodoxă C., judeţul Mureş; declaraţiile preoţilor parohi care au arătat împrejurările comiterii faptelor, obiectele de cult furate, valoarea acestora; recunoaşterea după fotografie a unor inculpaţi aflaţi în noaptea furtului în localitatea respectivă şi cu autoturisme aparţinând inculpatului M.I. senior; dovezile de predare a bunurilor de cult sustrase şi restituite părţilor civile; procesele verbale de percheziţie cu bunuri ridicate şi care aparţin părţilor civile; autodenunţurile făcute de inculpaţi pe parcursul procesului penal privind infracţiuni nereţinute în sarcina lor prin actul de trimitere în judecată şi aflate la dosar; procesele verbale de reconstituire a activităţilor desfăşurate de către inculpaţi care au descris modul de operare, în prezenţa unor martori asistenţi şi a căror valoare probantă nu poate fi răsturnată; procesele verbale întocmite cu ocazia recunoaşterii inculpaţilor din grup sau după fotografie de către persoanele care au dobândit de la aceştia bunuri furate din biserici acte de urmărire penală realizate în prezenţa martorilor asistenţi; declaraţiile inculpaţilor şi procesele verbale de confruntare date în faza de urmărire penală şi declaraţiile în faţa instanţei de judecată.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel inculpaţii şi condamnaţii M.I. senior, M.I. junior şi partea civilă Consistoriul Superior al Bisericii Evanghelice C.R.
Inculpaţii în cauză au susţinut că:
Inculpatul F.V.D., nu există fapta de asociere pentru săvârşirea infracţiunilor, nu s-au reţinut circumstanţe atenuante, deşi a făcut un autodenunţ şi greşit s-a revocat pedeapsa de 3 ani închisoare;
Inculpatul C.T. a criticat sentinţa, susţinând că nu e dovedită infracţiunea de tăinuire şi a cerut achitarea în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen.
Partea civilă a criticat sentinţa pe latură civilă, cerând obligarea inculpatului la plata sumei de 85.764 Euro.
Prin Decizia penală nr. 244/ A din 15 iulie 2004, Curtea de Apel Alba Iulia examinând hotărârea prin prisma motivelor de apel, precum şi din oficiu, a constatat că hotărârea primei instanţe este temeinică şi legală şi pe cale de consecinţă a respins apelurile, ca nefondate.
Împotriva acestei hotărâri pronunţate de instanţa de control judiciar au declarat recurs inculpaţii:
Inculpatul F.V.D. a cerut casarea hotărârii atacate şi, în rejudecare, admiterea recursului, invocând dispoziţiile art. 3859 pct. 14, greşita individualizare a pedepsei prin neaplicarea circumstanţei atenuante în raport de atitudinea sinceră, cooperarea şi acoperirea prejudiciilor; nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de asociere (nu a existat un plan, nu s-a constituit o grupare cu caracter organizat, nu s-a făcut o repartizare a sarcinilor) în sfârşit pentru greşita aplicare a legii pentru o serie de fapte la care inculpatul nu a participat.
Inculpatul C.T. a cerut casarea hotărârii, susţinând nevinovăţia, impunându-se ca atare achitarea sa, iar în subsidiar, suspendarea executării pedepsei sau executarea acesteia la un loc de muncă.
Recursurile sunt nefondate.
Analizând lucrările şi actele dosarului, Curtea constată că, instanţele au reţinut corect situaţia de fapt, dând încadrarea juridică legală faptelor.
Susţinerea că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de asociere este neîntemeiată şi va fi înlăturată ca atare.
Din expunerea pe larg a situaţiei de fapt rezultă că inculpaţii au urmărit jefuirea unor biserici indiferent de cult. În acest scop inculpaţii au procedat la o strictă organizare care a necesitat timp pentru procurarea levierelor, pentru spart uşi şi ferestre, procurarea unui autoturism necesar deplasărilor, programarea spargerilor „la pont" sau la întâmplare „în aceeaşi formaţie, dar în diverse combinări", operarea în judeţ sau judeţe limitrofe, pentru obiecte de artă ce puteau fi uşor valorificate, depozitarea obiectelor la inculpat acasă sau la condamnatul M.I. ori direct la cumpărătorii de bună credinţă.
Sub aspectul individualizării pedepsei se constată că au fost respectate criteriile de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), încât, faţă de multitudinea actelor materiale, starea de recidivă postcondamnatorie, obligativitatea revocării suspendării condiţionate a pedepsei de 3 ani, o reducere a pedepsei nu se justifică.
Referitor la apărarea formulată de inculpatul C.T. care a primit şi a valorificat bunurile aduse la domiciliu, având cunoştinţă că acestea provin din furt, în sensul că nu se face vinovat de infracţiunea de tăinuire, este neîntemeiată şi va fi înlăturată pentru motivele arătate.
Nici apărarea privind individualizarea pedepsei nu poate fi primită în raport de aceeaşi situaţie expusă, pedeapsa aplicată fiind necesară prevenirii şi reinserţiei inculpatului în societate.
Pentru considerentele arătate, Curtea în temeiul prevederilor art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţi.
Se va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului F.V.D. arestarea şi reţinerea preventivă.
Văzând şi prevederile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii F.V.D. şi C.T. împotriva deciziei penale nr. 244/ A din 15 iulie 2004 a Curţii de Apel Alba Iulia.
Deduce din pedeapsa aplicată reţinerea din data de 14 februarie 2001 şi arestarea preventivă de la 24 ianuarie 2002 la zi pentru inculpatul F.V.D.
Obligă pe recurenţii inculpaţi să plătească statului, câte 1.200.000 lei cheltuieli judiciare.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 19 ianuarie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3847/2005. Penal. Recurs la încheiere. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3854/2005. Penal. Art. 211 Cod Penal. Recurs → |
|---|
