ICCJ. Decizia nr. 3854/2005. Penal. Art. 211 Cod Penal. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3854/2005
Dosar nr. 3138/2005
Şedinţa publică din 22 iunie 2005
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 433 din 22 martie 2005 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală, au fost condamnaţi inculpaţii:
- D.N. la pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) şi c) şi alin. (21) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 99 şi urm. C. pen.
S-a făcut aplicarea art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen., s-a menţinut starea de arest a inculpatului, iar în baza art. 88 alin. (1) C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată durata reţinerii şi arestării preventive de la 1 septembrie 2004, la zi.
- S.N. la pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) şi c) şi alin. (21) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 99 şi urm. C. pen.
În baza art. 26, raportat la art. 211 alin. (2) lit. b) şi c) şi alin. (21) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 99 şi urm. C. pen., inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare, pentru săvârşirea complicităţii la infracţiunea de tâlhărie.
S-a constatat că faptele deduse judecăţii în prezenta cauză sunt concurente cu infracţiunea pentru care inculpatul a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 206 din 9 februarie 2004 a Judecătoriei sectorului 2 Bucureşti, definitivă la 2 septembrie 2004 prin nerecurarea deciziei penale nr. 895 din 20 august 2004 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală.
Pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare, aplicată prin această sentinţă penală a fost descompusă în pedepsele componente care au fost repuse în individualitatea lor, astfel:
- 2 ani închisoare, aplicată pentru infracţiunea prevăzută de art. 208 alin. (1) – art. 209 alin. (1) lit. a), g) şi i) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 99 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 113 NCP);
- un an şi 6 luni închisoare ca urmare a anulării suspendării condiţionate a executării pedepsei, aplicate prin sentinţa penală nr. 1441 din 29 octombrie 2003 a Judecătoriei sectorului 2 Bucureşti.
În baza art. 36 alin. (1), art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., s-a dispus contopirea celor două pedepse de 3 ani şi 6 luni închisoare, aplicate în prezenta cauză cu pedepsele de 2 ani închisoare şi un an şi 6 luni închisoare, inculpatul urmând să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani şi 6 luni închisoare, sporită cu 3 luni, în final 3 ani şi 9 luni închisoare.
S-a făcut aplicarea art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen., s-a menţinut starea de arest a inculpatului.
În baza art. 36 alin. (3) şi art. 88 alin. (1) C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată perioada reţinerii şi arestării preventive de la 15 mai 2003 la 11 iulie 2003 şi prevenţia în prezenta cauză de la 1 septembrie 2004, la zi.
S-a dispus anularea mandatului de executare a pedepsei închisorii anterior şi s-a dispus emiterea unui nou mandat.
În temeiul dispoziţiilor art. 14 şi art. 346 C. proc. pen., raportat la art. 998 – art. 999 C. civ., s-au admis acţiunile civile formulate de părţile civile I.M. şi I.E., inculpaţii D.N. şi S.N. fiind obligaţi în solidar şi cu părţile responsabile civilmente la plata despăgubirilor civile în sumă de 15.000.000 lei către I.M., iar inculpatul S.N. şi N.F.G. (acesta din urmă şi el condamnat prin aceeaşi hotărâre judecătorească, pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie), în solidar şi cu părţile responsabile civilmente la plata sumei de 20.000.000 lei către I.E.
În baza art. 191 alin. (2) şi (3) C. proc. pen., inculpaţii, fiecare în solidar şi cu părţile responsabile civilmente, au fost obligaţi la câte 2.500.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această sentinţă penală, instanţa de fond a reţinut, în fapt, următoarele:
În seara zilei de 4 august 2004, în jurul orei 23,00, inculpaţii D.N. şi S.N., împreună cu I.R.C., au deposedat-o prin violenţă pe partea vătămată I.M. de un lanţ de aur şi de geantă.
La data de 24 august 2004, în jurul orei 22,50, la propunerea inculpatului S.N. care a asigurat paza, N.F.G. a smuls de la gâtul părţii vătămate I.E. trei lanţuri de aur.
Situaţia de fapt şi vinovăţia inculpaţilor au fost stabilite pe baza materialului probator administrat în cauză: plângerile şi declaraţiile părţilor vătămate, proces-verbal de cercetare la faţa locului, procese-verbale de recunoaştere din grup şi după planşe fotografice, proces-verbal de conducere în teren, declaraţiile martorilor, proces-verbal de confruntare, declaraţiile inculpaţilor.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi familie, a respins, ca nefondate, apelurile inculpaţilor D.N. şi S.N., menţinând starea de arest a acestora şi deducând prevenţia la zi.
Inculpaţii au fost obligaţi la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de câte 1.200.000 lei, onorariile apărătorilor din oficiu de câte 400.000 lei fiind avansate din fondul Ministerului Justiţiei.
Instanţa de control judiciar a considerat critica formulată de inculpaţi cu privire la modul de individualizare a pedepselor ca fiind neîntemeiată, întrucât stabilirea acestora s-a făcut în conformitate cu dispoziţiile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)
Împotriva acestei decizii penale au declarat recurs inculpaţii D.N. şi S.N., reiterând motivele invocate şi care se întemeiază pe dispoziţiile art. 3859 pct. 14 C. proc. pen.
Examinând recursurile declarate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că acestea sunt fondate pentru motivele ce se vor arăta în continuare:
Atât instanţa de fond, cât şi instanţa de apel au judecat cauza în şedinţă nepublică.
Or, potrivit dispoziţiilor legale în materia publicităţii şedinţei de judecată, cauza trebuia judecată în şedinţă publică.
Astfel, potrivit dispoziţiilor din titlul IV al Codului penal, capitolul II privind procedura în cauzele cu infractori minori, inculpatul care a săvârşit infracţiunea în timpul când era minor este judecat potrivit procedurii obişnuite, dacă la data sesizării instanţei împlinise vârsta de 18 ani [(art. 483 alin. (3) C. proc. pen.)].
Or, la data de 27 octombrie 2004, data sesizării instanţei de fond, inculpatul S.N. (născut la 8 octombrie 1986) împlinise vârsta de 18 ani.
În această situaţie, instanţa de fond a fost sesizată cu o cauză în care un inculpat, D.N., era minor şi nu împlinise încă vârsta de 18 ani, fiindu-i aplicabile prevederile art. 485 C. proc. pen., care stabilesc că în această situaţie şedinţa de judecată nu este publică, iar cel de-al doilea inculpat, S.N., minor la data săvârşirii faptei, împlinise vârsta de 18 ani la data sesizării instanţei, fiindu-i aplicabilă procedura obişnuită, adică aceea a publicităţii şedinţei de judecată.
Rezolvarea procedurală a acestei situaţii este dată de art. 486 C. proc. pen., care o prevede în mod special.
Potrivit textului de lege invocat, când în aceeaşi cauză sunt mai mulţi inculpaţi, dintre care unii minori şi alţii majori, şi nu este posibilă disjungerea, instanţa judecă în compunerea prevăzută în art. 483 şi după procedura obişnuită, aplicând însă cu privire la inculpaţii minori dispoziţiile cuprinse în acest capitol.
Aceasta înseamnă că în cazul dat, şedinţa de judecată este publică, potrivit procedurii obişnuite, inculpatului minor fiindu-i aplicabile dispoziţiile referitoare la obligativitatea anchetei sociale, compunerea instanţei, persoanele chemate la judecarea minorilor, desfăşurarea judecăţii, executarea măsurilor dispuse faţă de minori.
În mod evident, atât din succesiunea textelor în cuprinsul capitolului dedicat procedurii în cauzele cu infractori minori, cât şi din denumirea marginală a textului şi conţinutul acestuia, art. 486 C. proc. pen., soluţionează această situaţie într-o manieră specială, derogatorie de la nepublicitatea şedinţei de judecată în cauzele cu inculpaţi minori, stabilind excepţia judecării publice a inculpaţilor minori cu majori.
Aşa fiind, Curtea constată că în cauză au fost încălcate dispoziţiile legale sus-arătate, precum şi dispoziţiile art. 197 alin. (2) C. proc. pen., care stabilesc, sub sancţiunea nulităţii absolute nerespectarea dispoziţiilor referitoare la publicitatea şedinţei de judecată.
În consecinţă, Curtea constată existenţa motivului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 4 C. proc. pen. şi urmează să admită recursul inculpaţilor D.N. şi S.N.
În conformitate cu dispoziţiile art. 38515 pct. 2 lit. c) C. proc. pen., Curtea, casând hotărârile judecătoreşti pronunţate, va dispune trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de fond, Tribunalul Bucureşti.
Măsura arestării preventive a inculpaţilor D.N. şi S.N. va fi menţinută.
Onorariul apărătorului din oficiu se plăteşte din fondul Ministerului Justiţiei, potrivit dispoziţiilor art. 192 alin. (3) şi art. 189 C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de inculpaţii D.N. şi S.N. împotriva deciziei penale nr. 332 din 25 aprilie 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi familie.
Casează Decizia penală atacată şi sentinţa penală nr. 433 din 22 martie 2005 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, şi trimite cauza pentru rejudecare la Tribunalul Bucureşti.
Menţine starea de arest a inculpaţilor D.N. şi S.N.
Onorariile cuvenite apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de câte 400.000 lei, se vor plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 22 iunie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 385/2005. Penal. Art. 208, 209 c.p. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 386/2005. Penal. Art.254 c.pen. Recurs → |
|---|
