ICCJ. Decizia nr. 4181/2005. Penal

Prin plângerea înregistrată la Curtea de Apel Alba Iulia, petiționarul B.N.A. a solicitat desființarea rezoluției nr. 200/P/2004 a parchetului de pe lângă această Curte și trimiterea dosarului aceleiași instituții pentru începerea urmăririi penale împotriva procurorului Ș.D.

Motivându-și plângerea, petiționarul relevă, în esență, că intimatul, în calitate de procuror de anchetă, a săvârșit infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, constând în neadministrarea întregii probațiuni, ceea ce a condus la pronunțarea unei soluții defavorabile.

Curtea de Apel Alba Iulia, prin decizia penală nr. 18 din 17 martie 2005, a respins, ca nefondată, plângerea petiționarului, motivând că intimatul, în calitate de procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Hunedoara, a acționat în limitele legii și a atribuțiilor conferite de statutul său.

împotriva acestei hotărâri a declarat recurs petiționarul, susținând că i-au fost administrate probele solicitate, procurorul comportându-se abuziv din acest punct de vedere.

Recursul este nefondat.

Pe lângă faptul că în dosarul în care petiționarul a fost trimis în judecată s-a administrat un amplu material probator, acesta are posibilitatea administrării unor probe și în cursul judecării cauzei, ceea ce exclude orice suspiciune cu privire la modul în care s-a desfășurat urmărirea penală.

Cum hotărârea pronunțată este legală și temeinică, recursul petiționarului va fi respins ca nefondat.

S-au văzut și dispozițiile art. 192 C. proc. pen.;

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 4181/2005. Penal