ICCJ. Decizia nr. 4163/2005. Penal
Comentarii |
|
Prin sentința penală nr. 60 din 24 ianuarie 2005, Tribunalul București l-a condamnat pe inculpatul E.M.;
- în baza art. 211 alin. (2) lit. d) și e) C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), la trei pedepsei de câte 11 ani închisoare (fapte pct. 4, 7, 8 rechizitor);
- în baza art. 211 alin. (2) lit. a), d) și e) C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), la opt pedepsei de câte 11 ani închisoare (fapte pct. 1, 2, 3, 5, 5, 9, 11 rechizitor).
Conform art. 33 lit. a) și art. 34 C. pen., inculpatul va executa pedeapsa cea mai grea, de 11 ani închisoare, la care adaugă un spor de un an, în total având de executat 12 ani închisoare, cu aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
Au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei principale.
Inculpatul a fost obligat la plata despăgubirilor civile către părțile civile B.D., în sumă de 5.500.000 lei, D.G., în sumă de 75.000.000 lei, P.E., contravaloarea a 2000 dolari S.U.A., C.M., în sumă de 14.800.000 lei și P.M., în sumă de 12.000.000 lei.
S-a luat act că celelalte părți vătămate nu s-au constituit părți civile în cauză, astfel că, în baza art. 118 lit. d) C. pen., a confiscat de la inculpat sumele de 100.000.000 lei și 24.000 dolari S.U.A.
S-a luat act că inculpatul este arestat în altă cauză și s-a dispus obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Instanța a reținut, în fapt, că inculpatul E.M., în perioada 8 martie 2001 - 1 iulie 2001, a sustras bunuri din mai multe autoturisme prin spargerea geamurilor portierelor, profitând de oprirea acestora (conducătorii auto fiind numai femei) la culoarea roșie a semaforului ori aflate în spațiile de parcare, cauzând în total o pagubă evaluată la 225 milioane lei și 4900 dolari S.U.A.
Concret, faptele au fost săvârșite în următoarele împrejurări:
1. La data de 8 martie 2001, aproximativ orele 23,15, în timp ce partea vătămată B.D.V. staționa la culoarea roșie a semaforului pe b-dul Dinicu Golescu cu autoturismul, inculpatul a spart cu un obiect contondent geamul portierei față dreapta al mașinii, sustrăgând de pe banchetă poșeta părții vătămate, după care a fugit.
în poșetă partea vătămată avea buletinul de identitate, cartea de alegător, permisul de conducere, un card Gima, o pereche ochelari, telefonul mobil și cheile de la locuință și birou, suferind o pagubă evaluată la 6.000.000 lei.
Părții vătămate i-a fost restituită perechea de ochelari, ridicați de la martora R.I., prietena inculpatului, care i-a primit de la acesta din urmă.
2. La data de 5 mai 2005, aproximativ orele 23,00, imediat după ce partea vătămată D.G.L. și-a parcat autoturismul pe str. Erou Ion Călin, s-a apropiat de aceasta inculpatul E.M., care, distrăgându-i atenția prin angajarea unei conversații, prin surprindere a spart geamul portierei față dreapta cu un obiect contondent, sustrăgând de pe banchetă poșeta și o geacă, după care a fugit, fiind așteptat de un autoturism în care a urcat.
Partea vătămată avea în poșetă mai multe acte, o pereche ochelari, 280 grame aur, suferind o pagubă evaluată la suma de 90.000.000 lei.
Au fost recuperate o parte dintre bijuterii și acte.
3. La data de 10 mai 2001, aproximativ orele 22,45, în timp de partea vătămată I.A. își parca autoturismul în zona Piața Dorobanți, de mașină s-a apropiat inculpatul E.M., care, cu un obiect contondent a spart geamul portierei față dreapta și a sustras de pe banchetă poșeta, după care, cu autoturism care îl aștepta s-a îndepărtat de locul faptei.
în poșetă, partea vătămată avea 285 dolari S.U.A. și 1.500.000 lei, actele de identitate, telefon mobil, agenda, ochelari, parfum, prejudiciul fiind evaluat la 30.000.000 lei.
De la prietena inculpatului au fost ridicați ochelarii și parfumul, bunuri recunoscute de partea vătămată că îi aparțin.
4. La data de 18 mai 2001, orele 23,00, în timp ce partea vătămată C.G.P. se afla cu autoturismul oprit la semaforul de pe str. Armand Călinescu, de mașină s-a apropiat inculpatul E.M. care, cu un obiect contondent a spart geamul portierei față dreapta și a sustras de pe banchetă poșeta, dispărând apoi de la locul faptei cu autoturismul.
Partea vătămată avea în poșetă actele de identitate, sumele de 2400 dolari S.U.A. și 100.000 lei, cărți de credit și două perechi de ochelari.
5. La data de 27 mai 2001, orele 22,45, după ce partea vătămată A.C. a parcat autoturismul pe str. Dr. L. Pasteur, de mașină s-a apropiat inculpatul E.M. care, cu un obiect contondent a spart geamul portierei dreapta față, sustrăgând de pe banchetă poșeta, părăsind locul faptei cu autoturismul.
Partea vătămată avea în poșetă acte de identitate, un telefon mobil, sumele de 1.300.000 lei și 110 dolari S.U.A. și alte bunuri, toate evaluate la suma de 7.000.000 lei.
Inculpatul a fost identificat de către partea vătămată în cadrul procedurii judiciare a recunoașterii din grup.
6. La data de 6 iunie 2001, orele 22,00, după ce partea vătămată P.E.T. și-a parcat autoturismul pe b-dul Iancu de Hunedoara, de mașină s-a apropiat inculpatul E.M. care, ca și în cazurile precedente a spart geamul portierei față dreapta și a sustras de pe banchetă poșeta, în care se aflau mai multe bijuterii, acte și bani.
Prejudiciul total a fost evaluat la suma de 2500 dolari S.U.A., din care, în limitele sumei de 500 dolari S.U.A. a fost recuperat prin restituirea unora dintre bijuterii, ridicate de la martora R.I.
7. La data de 12 iunie 2001, orele 0,30, în timp ce partea vătămată D.E. încerca să parcheze autoturismul pe str. Delea Veche, inculpatul E.M. a spart geamul portierei dreapta față, sustrăgând de pe banchetă poșeta în care se aflau acte, bijuterii, ochelari și suma de 2.000.000 lei, prejudiciul fiind evaluat la 15.000.000 lei, ulterior recuperat.
8. La data de 20 iunie 2001, orele 23,00, în timp ce partea vătămată C.M. se afla cu autoturismul oprit la semaforul de la intersecția Calea Moșilor cu str. Hristo-Botev, inculpatul E.M. a spart geamul portierei dreapta față a autoturismului, sustrăgând de pe banchetă poșeta în care se aflau acte de identitate, suma de 800.000 lei, un săculeț cu bijuterii în greutate de 150 grame și diverse alte bunuri, toate evaluate la suma de 16.000.000 lei.
O parte dintre bijuterii au fost ridicate de la martora R.I., fiind restituite părții vătămate.
9. La data de 22 iunie 2001, orele 24,00, după ce partea vătămată M.D.E. a parcat autoturismul în fața imobilului în care locuia, inculpatul a spart cu capul geamul portierei față dreapta, în timp ce partea vătămată se afla în mașină, sustrăgând poșeta de pe banchetă, după care a fugit cu un autoturism.
Partea vătămată avea în poșetă acte, telefon mobil, două inele și alte bunuri, toate evaluate la suma de 9.000.000 lei.
10. La data de 29 iunie 2001, orele 22,30, după ce partea vătămată P.M. a parcat autoturismul pe str. Tolstoi, inculpatul E.M. a spart geamul portierei față dreapta, sustrăgând de pe banchetă poșeta în care partea vătămată avea acte, telefon mobil, sumele de 1.000.000 lei, 200 mărci germane și 50 dolari S.U.A. și alte bunuri, toate evaluate la 12.000.000 lei.
11. în noaptea de 30 iunie 2001, după ce partea vătămată C.M.L.E. a parcat autoturismul în dreptul imobilului în care locuia de pe str. M. Eminescu, inculpatul a spart geamul portierei față dreapta, sustrăgând poșeta în care se aflau acte, suma de 500.000 lei și alte bunuri, toate evaluate la suma de 10.000.000 lei.
Partea vătămată a precizat că, după ce a parcat, a observat în oglinda retrovizoare că în spate a oprit un autoturism din care a coborât o persoană care s-a apropiat de autoturismul său, astfel că a evitat să coboare.
Acel individ i-a spart geamul portierei și i-a sustras poșeta, fugind la autoturismul cu care venise și îndepărtându-se apoi de locul faptei.
Verificând autoturismul, s-a constatat că numărul de înmatriculare aparține unui autoturism marca Daewo Cielo și nu unui autoturism Dacia.
Inculpatul a fost identificat de către partea vătămată în cadrul procedurii judiciare a recunoașterii din grup.
împotriva acestei hotărâri inculpatul E.M. a declarat apel, criticând-o pentru greșita încadrare juridică a faptelor în infracțiunile de tâlhărie, susținând că acestea realizează conținutul infracțiunilor de furt calificat, precum și pentru greșita individualizare a pedepselor, solicitând reținerea circumstanțelor atenuante prevăzute de art. 74 C. pen.
Prin decizia penală nr. 300 din 13 aprilie 2005, Curtea de Apel București a respins, ca nefondat, apelul inculpatului.
S-a constatat de către instanța de control judiciar că în ceea ce privește încadrarea juridică, acțiunea violentă a inculpatului, de spargere a geamului portierei, deși este îndreptată împotriva bunului, are aptitudinea de a paraliza reacția părții vătămate, de a produce surpriză și temere acesteia, punând-o în imposibilitate de a riposta pentru apărarea și păstrarea bunului obiect al sustragerii, astfel că încadrarea juridică reținută de instanța de fond este legală, după cum și individualizarea pedepselor este în concordanță cu criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)
Decizia penală sus-menționată a fost atacată cu recurs de către inculpat, invocând, ca și în precedenta cale de atac, greșita încadrare juridică în prevederile care sancționează infracțiunea de tâlhărie, în locul celor care sancționează infracțiunea de furt recurentul susținând că violențele concretizate în spargerea geamurilor portierelor nu realizează acțiunea adiacentă din conținutul infracțiunii pentru care a fost condamnat iar, în subsidiar, a solicitat reținerea unor împrejurări ca circumstanțe atenuante și reducerea pedepsei.
Verificând hotărârea criticată pe baza materialului de la dosar, Curtea constată că recursul, motivat și susținut pe cazurile de casare prevăzute de art. 3859alin. (1) pct. 17 și 14 C. proc. pen., nu este fondat.
Existența faptelor, identitatea făptuitorului și vinovăția acestuia sunt temeinic dovedite prin mijloacele de probă administrate în cauză.
Inculpatul E.M. a recunoscut, punct cu punct, cu ocazia audierii sale de instanță, săvârșirea infracțiunilor reținute prin actul de trimitere în judecată.
Declarațiile acestuia se coroborează cu cele ale părților vătămate, cu procesele verbale de cercetare la fața locului și planșele foto, cu procesele verbale de percheziție corporală și, respectiv, la domiciliul martorei R.I.M., cu declarațiile acesteia și ale martorilor, cu procesele verbale de recunoaștere a inculpatului de către părțile vătămate în cadrul procedurii judiciare a identificării din grup și cu cele de consemnare a recunoașterii, de către părțile vătămate, a bijuteriilor ce le aparțin.
Sub aceste aspecte, hotărârile pronunțate în cauză nu au fost criticate de către inculpat și nici nu se constată la examinarea lor din oficiu, motive de casare.
Critica formulată în scris și susținută oral de inculpat cu privire la încadrarea juridică reținută pentru faptele imputate, este nefondată.
Din materialitatea faptelor rezultă incontestabil că inculpatul, selectând victimele numai din rândul femeilor, prin modul în care a conceput și realizat furturile în planul acțiunii adiacente a luat în considerare caracterul amenințător al faptelor de spargere a geamurilor portierelor, cu efectul alarmării persoanelor vătămate, cărora le-a inspirat temerea unui pericol iminent.
Amenințarea, ca mijloc de realizare a acțiunii adiacente din elementul material complex al infracțiunii de tâlhărie, trebuie să producă victimei temerea unui pericol iminent și aceasta rezultă, chiar dacă uneori amenințarea are caracter echivoc, din împrejurările de fapt existente.
Ori, în împrejurările de fapt existente în fiecare caz în parte imputat inculpatului, acesta, folosind violența împotriva bunului, prin spargerea geamurilor portierelor, a contat pe efectul amenințător al acestor acțiuni, care a inspirat victimelor temerea unui pericol pentru viața lor și de urmare, le-a anihilat libertatea de voință.
în fapt, actul de spargere a geamurilor portierelor este, prin natura și executarea lui, un act de violență, însă, prin efectul lui, o amenințare pentru victimele prezente, subordonat săvârșirii furturilor din autoturisme, întregind astfel conținutul complex al infracțiunii de tâlhărie.
în considerarea celor ce preced, se apreciază că încadrarea juridică reținută de instanțe în dispozițiile art. 211 C. pen., cu formele de agravare, după caz, este legală și temeinică.
Nici critica privind greșita individualizare a pedepsei nu este fondată.
La stabilirea pedepselor pentru fiecare infracțiune în parte și a celei rezultante s-a ținut seama de toate criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)
Niciuna dintre împrejurările de fapt existente în cauză nu poate fi considerată circumstanță atenuantă.
împrejurările relative la persoana inculpatului, tânăr, fără antecedente penale, și conduita acestuia în cursul procesului penal, caracterizată prin sinceritate, au fost valorificate corect de instanțe la individualizarea în concret a pedepselor, între limitele legale speciale.
Față de gradul ridicat de pericol social al infracțiunilor săvârșite, rezultând atât din natura faptelor cât și a modului de comitere, precum și în raport de multitudinea acestora, pedeapsa rezultantă de 12 ani închisoare, în care se reflectă și sporul întemeiat pe dispozițiile legale referitoare la pedeapsa principală în caz de concurs de infracțiuni, este legală și justificată, astfel încât solicitarea inculpatului de reducere a acesteia nu poate fi primită.
Nefiind întemeiat niciunul din motivele de casare invocate și neconstatând nici existența vreunuia dintre motivele de casare care, potrivit art. 3859alin. (3) C. proc. pen., se iau în considerare din oficiu, recursul inculpatului va fi respins ca nefondat.
S-a constatat că inculpatul a fost arestat în altă cauză.
← ICCJ. Decizia nr. 4175/2005. Penal | ICCJ. Decizia nr. 4164/2005. Penal → |
---|