ICCJ. Decizia nr. 4725/2005. Penal
| Comentarii |
|
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Mehedinți nr. 712/P/2004 din 22 noiembrie 2004, s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de arest a inculpatului D.P., pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 20, raportat la art. 211 alin. (2) lit. b) și c) C. pen., art. 208 și art. 209 lit. a), c), e), g) și i) C. pen., art. 208 și art. 209 lit. a), e), g) și i) C. pen., art. 208 și art. 209 lit. a), g) și i) C. pen., art. 208 și art. 209 lit. a), g) și i) C. pen., art. 208 și art. 209 lit. a), g) și i) C. pen., art. 208 și art. 209 lit. a), g) și i) C. pen., art. 208 și art. 209 lit. a), g) și i) C. pen. și a inculpatului P.Șt., pentru comiterea infracțiunilor prevăzute de art. 208 și art. 209 lit. a), e), g) și i), art. 26 raportat la art. 208 și art. 209 lit. a), e), g) și i) C. pen., art. 26 raportat la art. 208 și art. 209 lit. a), e), g) și i) C. pen. și art. 26 raportat la art. 208 și art. 209 lit. a), e), g) și i) C. pen., precum și art. 20 raportat la art. 208 și art. 209 lit. a), e), f) și i) C. pen., toate cu aplicarea art. 33 și art. 34 C. pen.
în fapt, s-a reținut în sarcina celor doi inculpați că în lunile aprilie, septembrie, octombrie, noiembrie 2004 au săvârșit mai multe infracțiuni de furt calificat având ca obiect bunuri din autoturisme, cât și de la societăți comerciale, aceștia fiind surprinși la data de 28 octombrie 2004 de partea vătămată Ț.D., în autoturismul său, încercând să sustragă bunuri.
Inculpatul D.P. a încercat să fugă de la locul faptei și pentru a-și asigura scăparea i-a aplicat părții vătămate un pumn, reținându-se în sarcina acestuia și săvârșirea infracțiunii de tâlhărie.
Prin sentința penală nr. 119 din 30 martie 2005 a Tribunalului Dolj, inculpatul D.P. a fost condamnat, la pedeapsa rezultantă de 3 ani și 2 luni închisoare, pentru săvârșirea unei infracțiuni de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. a) și c) C. pen., a 11 infracțiuni de furt calificat, prevăzute de art. 208 și art. 209 lit. a), g) și i) C. pen. și art. 209 lit. a), e), g) și i) C. pen., iar inculpatul P.Șt. a fost condamnat tot, la o pedeapsă de 3 ani și 2 luni închisoare, pentru săvârșirea a 5 infracțiuni de furt calificat, prevăzute de art. 208 și art. 209 lit. a), e), g) și c) C. pen., din care o infracțiune în fază de tentativă și două infracțiuni în stare de complicitate cu coinculpatul D.P., cei doi inculpați fiind obligați în solidar la suma de 1.000.000 lei despăgubiri civile către partea vătămată S.D., iar inculpatul D.P. la plata sumei de 1.548.000 lei despăgubiri civile către SC A. SA Drobeta Turnu Severin, 3.000.000 lei către partea civilă D.C. și 1.000.000 lei către partea vătămată D.D.
Curtea de Apel Craiova, prin decizia penală nr. 222 din 21 iunie 2005, a respins, ca nefondate, atât apelul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj cât și apelurile celor doi inculpați.
împotriva acestei decizii, dar și a sentinței penale nr. 119 din 30 martie 2005 a Tribunalului Dolj, în termen legal, a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, invocând motivul de casare prevăzut de art. 3859pct. 14 C. proc. pen. și susținând că pedepsele aplicate inculpaților sunt greșit individualizate, fiind prea blânde.
în dezvoltarea motivului de recurs, Parchetul a arătat că potrivit art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), text care stabilește criteriile generale de individualizare a pedepselor, se învederează că, la stabilirea și aplicarea acestora se are în vedere, printre altele, gradul de pericol social al faptei săvârșite, pedeapsa fixată în partea specială, cât și persoana infractorilor.
în raport de dispozițiile acestui text, cele două instanțe au omis să ia în considerare faptul că într-o perioadă relativ scurtă de timp, respectiv 5 luni, inculpatul D.P. a comis un număr de 11 infracțiuni de furt calificat dintre care una de tentativă de tâlhărie al căror prejudiciu însumează 20 milioane lei, reprezentând furturi din autoturisme și 6 butelii de aragaz, iar împreună cu inculpatul P.Șt. a produs un prejudiciu de 22.800.000 lei, activitatea infracțională a acestuia fiind stopată prin prinderea de către partea vătămată Ț.D., în timp ce încerca să sustragă bunuri din autoturism, împrejurare în care inculpatul a ripostat, lovindu-l cu pumnul în față, pentru a-și asigura scăparea.
Orientându-se spre minimul pedepsei de numai 3 ani și 2 luni închisoare, în timp ce pedeapsa prevăzută de lege se situează între 3 și 15 ani închisoare, cele două instanțe au pronunțat o hotărâre greșită.
Cu privire la inculpatul P.Șt. este de reținut că acesta a participat la cele 5 infracțiuni comise împreună cu inculpatul D.P., acestea fiind comise pe timp de noapte, prin efracție, la intervale scurte de timp, toate aflându-se în concurs.
în raport de numărul infracțiunilor la care au participat cei doi inculpați se impunea ca instanțele să aplice un tratament sancționatoriu diferențiat, având în vedere că inculpatul D.P. a comis un număr de 11 infracțiuni, în timp ce inculpatul P.Șt., numai un număr de 5 infracțiuni.
în raport de cele arătate, Parchetul a solicitat admiterea recursului, casarea celor două hotărâri și majorarea pedepselor aplicate inculpaților.
Recursul este fondat.
Analiza modului de realizare a individualizării pedepselor, relevă că, raportate la activitatea de individualizare a pedepsei pentru fiecare infracțiune comisă de inculpați, în parte, aceasta este bună, chiar judicioasă, ținând seama de criteriile de individualizare, prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)
într-adevăr, modul de comitere a fiecărei infracțiuni în parte, împrejurările în care au fost comise și prejudiciile relativ mici cauzate, nu impuneau stabilirea unor alte pedepse, mai mari decât cele la care s-au oprit instanțele, ce corespund pericolului social al fiecărei fapte în parte.
Dar, dacă instanța de fond a stabilit corect pedepsele, pentru fiecare faptă în parte, ea a greșit, la sancționarea concursului de infracțiuni, omițând să stabilească anumite sporuri de pedeapsă, cu prilejul aplicării pedepselor fiecărui inculpat, ceea ce a făcut ca inculpații să primească pedepse relativ egale, deși au comis numere diferite de infracțiuni.
Este evident că săvârșirea de către inculpatul D.P. a unui număr dublu de infracțiuni (11) în raport de numărul de infracțiuni comis de P.Șt. (5) ar fi trebuit să ducă la pedepse aplicate diferențiat, care să aibă în vedere, pe de o parte, numărul de infracțiuni ce compun fiecare concurs, iar pe de altă parte proporția diferită dintre cele două concursuri sancționabile.
în raport cu cele arătate, Curtea va trebui să constate, sub aspectul învederat, recursul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova ca întemeiat și să-l admită, ca atare, în baza art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., casând decizia atacată și sentința nr. 119 din 30 martie 2005 a Tribunalului Mehedinți numai cu privire la cuantumurile pedepselor rezultate.
Se vor stabili noi cuantumuri diferențiate, ale pedepselor prin aplicarea unor sporuri diferite de pedeapsă, stabilite în raport de numărul de infracțiuni comis de fiecare inculpat, în parte, astfel ca pedepsele finale aplicate să corespundă gradului de pericol social al ansamblurilor faptelor comise și al persoanelor inculpaților, al condițiilor și împrejurărilor în care aceștia au lucrat, în comiterea faptelor.
Conform art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), se va deduce din pedepsele aplicate, perioadele reținerii și arestării preventive, pentru ambii inculpați.
S-a văzut și reglementarea care a privit plata onorariului de avocat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4728/2005. Penal | ICCJ. Decizia nr. 4721/2005. Penal → |
|---|
