ICCJ. Decizia nr. 4719/2005. Penal

Tribunalul Argeș, secția penală, prin sentința penală nr. 602 din 18 noiembrie 2004, a condamnat pe inculpatul D.A. la pedepsele de 8 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii calificate de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (21) lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. și respectiv, 18 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii calificate de tâlhărie care a avut ca urmare moartea victimei, prevăzută de art. 211 alin. (21) lit. c) și alin. (3) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. (prin schimbarea încadrării juridice în baza art. 334 C. proc. pen., din infracțiunile prevăzute de art. 211 alin. (21) lit. c) și alin. (3) C. pen. și art. 192 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) și art. 33 lit. a) C. pen., prin contopire în baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) și art. 35 C. pen., dispunându-se ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 18 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen.

în temeiul art. 83 C. pen., a fost revocată suspendarea condiționată pentru condamnarea anterioară la pedeapsa de 3 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 390 din 17 octombrie 2001 a Judecătoriei Câmpulung, urmând a fi executată în cumul aritmetic cu pedeapsa rezultantă la care a fost condamnat în prezenta cauză, în final inculpatul având de executat pedeapsa rezultantă principală de 21 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen. (pedeapsă complementară).

S-a făcut aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)

A fost menținută arestarea preventivă în cauză a inculpatului, computându-se din pedeapsa închisorii aplicată acestuia, perioada reținerii și arestării preventive de la 3 decembrie 2003 la 5 aprilie 2004 și de la 23 iunie 2004 la zi.

Pe latură civilă a fost obligat inculpatul la despăgubiri civile în sumă de 15.000.000 lei, reprezentând cheltuieli de înmormântare către partea civilă G.S. (fiica victimei S.I.), luându-se act că partea vătămată B.N. nu s-a constituit parte civilă pentru suma sustrasă prin violență, de 130.000 lei și în consecință, în baza art. 118 lit. d) C. pen., a fost obligat inculpatul către stat, cu titlu de confiscare specială, la suma arătată.

A fost obligat inculpatul și la 10.400.000 lei cheltuieli judiciare statului.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut în fapt, că inculpatul D.A., în calitate de comerciant ambulant particular se deplasa pe raza municipiului Câmpulung Muscel și a comunelor limitrofe unde valorifica produse textile, în general la persoanele de sex feminin în vârstă înaintată.

în dimineața zilei de 2 decembrie 2003, inculpatul, având asupra sa o sacoșă în care avea 12 perechi pantaloni tricotați de culoare neagră și 6 cuverturi, s-a deplasat în comuna Godeni, județul Argeș, unde a vândut parțial produsele textile amintite, în continuare, folosind o cursă muncitorească, a coborât la pasarela Schitu Golești, iar apoi, apelând la o mașină de ocazie, a ajuns, în jurul orelor 13,00, în fața Liceului Dinicu Golescu din municipiul Câmpulung Muscel.

De aici, inculpatul a mers pe jos pe strada Mr. Giurăscu, la domiciliul victimei S.I., văduvă în vârstă de 86 ani, pe care o cunoștea întrucât cu un an în urmă îi adusese acesteia lemne de foc.

Inculpatul a strigat la poartă, victima a ieșit în stradă, a avut mai multe discuții cu inculpatul și în cele din urmă acesta a convins-o să cumpere o pereche de pantaloni tricotați. Victima a mers să ia banii, inculpatul a intrat în curtea locuinței și s-a oprit pe treptele casei a luat banii și apoi a plecat, toate acestea având loc, între orele 14,30 - 15,00, potrivit celor relatate de martora C.M.

în pauza școlară între orele 14,50 - 15,00, martora C.M., elevă în clasa a IX-a care stătea în gazdă la victimă, a venit să-și ia de acasă un caiet, având discuții cu victima care mătura holul locuinței.

în jurul orelor 15,20 - 15,30, inculpatul a fost reținut pe strada Negru Vodă din municipiul Câmpulung Muscel și condus la postul de poliție din comuna Lerești, fiind învinuit de săvârșirea unei tentative de furt pe raza acestei localități, de către agentul șef M.G. (raport către Inspector șef al I.P.J. Argeș). La postul de poliție Lerești inculpatul a fost prezentat pentru confruntare cu a multor persoane din localitate, până în jurul orelor 16,30, după care a fost "lăsat la ieșirea din comuna Lerești, respectiv în punctul "Garia" la intrarea în municipiul Câmpulung Muscel - Argeș" (raport agent șef adj. S.A.).

De aici, inculpatul a mers spre celălalt capăt al orașului spre sud, intenționând să se îndrepte spre casă, dar s-a abătut, fiind în drumul său, pe strada Mr. Giurăscu.

A. în jurul orelor 16,30 - 17,00, inculpatul a pătruns fără drept în curtea imobilului situat pe strada amintită în care locuiesc partea vătămată B.N., văduvă în vârstă de 90 ani, împreună cu martorii A.I. și E., pensionari.

La insistențele celor trei locatari inculpatul a refuzat să părăsească curtea imobilului.

în final, partea vătămată a acceptat să cumpere două perechi de pantaloni tricotați cu prețul de 45.000 lei bucata, a mers în casă să ia banii, moment în care inculpatul a pătruns și el în locuința acesteia.

Partea vătămată s-a speriat, și a motivat că merge la vecinii săi să ceară bani cu împrumut, întrucât nu are suficienți, moment în care inculpatul i-a smuls din mână suma de 130.000 lei și a părăsit precipitat domiciliul acesteia.

B. în continuare, inculpatul s-a deplasat la domiciliul victimei S.I. și a pătruns pe poarta neasigurată în curtea locuinței, iar apoi în interior unde a sustras dintr-o geantă suma de 500.000 lei după care i-a aplicat victimei mai multe lovituri cu pumnul în zona feței, după care a părăsit locul faptei, îndreptându-se spre domiciliul său unde a ajuns în jurul orelor 21,00.

Loviturile aplicate victimei i-au cauzat leziuni traumatice cranio-faciale în urma cărora a intervenit decesul acesteia prin asfixie mecanică cu aspirat sanguin în căile respiratorii potrivit concluziilor raportului de constatare medico-legală 257/B/2003.

Victima a fost găsită decedată în locuința acesteia, în seara aceleiași zile, în jurul orelor 19 - 19,20, după terminarea cursurilor școlare de către martora C.M., care a anunțat de cele întâmplate pe martora vecină C.M., care a sesizat imediat organele de cercetare penală.

Prin mijloace specifice inculpatul a fost depistat și reținut în ziua următoare 3 decembrie 2003, orele 15,30, în incinta Autogării Sud din municipiul Pitești, constatându-se că prezenta echimoze și excoriații la mâna dreaptă care "puteau fi produse în cadrul agresiunii victimei, poziția agresor-victimă fiind de față în față".

Inculpatul a negat săvârșirea infracțiunilor susținând în mod constant că, după ce a părăsit sediul postului de poliție din comuna Lerești, s-a deplasat direct la domiciliul acestuia din satul Bughea de Sus, unde a ajuns în jurul orelor 17,00.

Curtea de Apel Pitești, secția penală, prin decizia penală nr. 57/ A din 22 februarie 2005, a respins, ca nefondat, apelul inculpatului, menținând arestarea preventivă, și obligând pe acesta la 700.000 lei cheltuieli judiciare statului.

împotriva ambelor hotărâri a declarat recurs inculpatul, reiterând critica din apel privind trimiterea cauzei la prima instanță pentru completarea cercetării judecătorești cu motivarea că prin probele administrate nu au fost lămurite aspecte esențiale pentru stabilirea vinovăției sale, corespunzător cazului de casare prevăzut de art. 3859alin. (1) pct. 171 C. proc. pen.

Recursul este întemeiat.

într-adevăr instanțele de judecată nu și-au îndeplinit, în mod corespunzător, obligațiile prevăzute de art. 4 și art. 62 C. proc. pen., de a avea rol activ în desfășurarea procesului și de a lămuri cauza sub toate aspectele, pe bază de probe, în vederea aflării adevărului, cu toate că vinovăția inculpatului nu a fost stabilită cu certitudine prin probele administrate.

Astfel, declarațiile părții vătămate B.N. și ale martorilor, precum și celelalte mijloace de probă administrate în cauză nu pot forma convingerea că exprimă adevărul, față de caracterul incomplet și contradictoriu al acestora în raport cu apărările concrete, invocate în mod constant de inculpat pe tot parcursul procesului penal privind nevinovăția sa.

Versiunea inculpatului privind deplasarea directă la domiciliul acestuia după ce a părăsit sediul postului de poliție nu a fost înlăturată pe bază de suficiente probe în acest sens avându-se în vedere următoarele:

- nu s-a verificat timpul care îi era necesar inculpatului pentru a ajunge de la intrarea în Câmpulung Muscel, unic a fost lăsat și lucrătorul de poliție, în jurul orelor 16,30, locul infracțiunilor a căror săvârșire este plasată la aceiași oră cu primul eveniment (16,30 - 17,00).

- partea vătămată B.N. a declarat, în acord cu martorii A.I. și E., că a cumpărat de la inculpat, între orele 16,30 - 17,00, două perechi de pantaloni tricotați (ori potrivit raportului agent șef adj. Ș.A. care l-a percheziționat pe inculpat în postul de poliție, acesta nu mai avea asupra sa în plasă la momentul respectiv decât o singură pereche de pantaloni tricotați de culoare neagră); în plus în cercetarea judecătorească martorii amintiți revin și plasează actul de cumpărare, și implicit săvârșirea primei infracțiuni de tâlhărie, la orele 13,00 - 14,00, confirmă astfel apărarea inculpatului.

- nu s-a verificat timpul necesar ajungerii inculpatului la domiciliu său, în raport de momentul săvârșirii infracțiunilor indicat prin rechizitoriu, avându-se în vedere că acest eveniment este confirmat cu martorii P.I., C.M. ca având loc în jurul orelor 18,30.

- la percheziția corporală efectuată asupra inculpatului în postul de poliție s-a găsit asupra sa suma de 1.350.000 lei neputându-se astfel justifica sustragerea sumelor de la partea vătămată și victimă.

- apărarea inculpatului privind producerea echimozelor de la mâna dreaptă nu a fost verificată în nici-un mod.

- există numeroase contradicții cu privire la momentul la care au avut loc evenimente constatate de martori, la urmărirea penală în raport cu cercetarea judecătorească.

în raport cu toate aceste elemente se impune să se stabilească cu certitudine, pe bază de probe suficiente și necesare, dacă infracțiunile deduse judecății au fost comise de către inculpat sau de alte persoane.

în consecință, s-a avut în vedere că cercetarea judecătorească nu este completă, recursul a fost admis, hotărârile au fost casate, iar cauza a fost retrimisă spre rejudecare la prima instanță.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 4719/2005. Penal