ICCJ. Decizia nr. 4721/2005. Penal
| Comentarii |
|
Prin sentința penală nr. 290 din 26 aprilie 2005 a Tribunalului Cluj a fost condamnat inculpatul G.M.F., în temeiul art. 211 alin. (1) și (2) lit. a) și c) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) și art. 39 alin. (4) C. pen., la pedeapsa de 7 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie.
în baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a scăzut din durata pedepsei pronunțate timpul reținerii pe termenul de 24 de ore din 24 iulie 2004, ora 19,00 și al arestării preventive de la 25 iulie 2004 și până la zi.
în temeiul art. 350 alin. (1) C. pen., s-a menținut măsura preventivă a arestării inculpatului.
în baza art. 71 C. pen., s-a interzis inculpatului, de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare și până la terminarea executării pedepsei, exercitarea tuturor drepturilor prevăzute de art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
în baza art. 14 alin. (3) lit. b) și art. 34 alin. (1) C. proc. pen., raportat la art. 998 C. civ., s-a admis acțiunea civilă formulată de partea civilă M.A.V. și, în consecință, inculpatul a fost obligat să-i plătească acestuia suma de 15.000.000 lei despăgubiri civile.
în temeiul art. 189 C. proc. pen., s-a stabilit onorariu pentru apărătorul din oficiu în sumă de 400.000 lei care s-a avansat din fondul Ministerului Justiției, în favoarea Baroului Cluj.
în baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen., inculpatul a fost obligat să plătească în favoarea statului cheltuieli judiciare în sumă de 7.400.000 lei.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că potrivit declarațiilor părții vătămate, la sfârșitul lunii aprilie 2003, a accesat pe internet un canal, intrând în legătură cu un anume C. care susține că este din Arad, și cu care partea vătămată a convenit să se întâlnească. După o întâlnire în oraș, partea vătămată l-a invitat pe numitul C,, la domiciliul său. De asemenea, cei doi urmau să se întâlnească și în data de 3 mai 2003. La data stabilită, în jurul orelor 9,30 dimineața, partea vătămată a fost contactat telefonic de către C. care i-a spus că va veni în circa o jumătate de oră. La ora respectivă, cineva a bătut la ușa părții vătămate, iar când acesta a deschis, numitul C. s-a năpustit asupra părții vătămate strângându-l de gât. în spatele lui C., partea vătămată a observat un bărbat necunoscut care a intrat și el în locuință, închizând ușa în urma lui.
După acest moment, cei doi l-au împins pe partea vătămată în camera de zi, l-au trântit jos, iar tânărul necunoscut l-a imobilizat, urcându-se peste acesta. Partea vătămată a strigat "ajutor" dar în acel moment C. s-a dus în încăpere, de unde, a revenit cu un cuțit și o foarfece, pe care i le-a dat bărbatului care îl imobilizase și care i le-a pus la gât. în timp ce partea vătămată se afla la pământ și a fost lovit de mai multe ori și amenințat cu moartea de tânărul necunoscut, C. a început să scotocească prin toată casa. La un moment dat, a găsit în sertarul biroului din camera mică sumele de 4.400.000 lei și 25 Euro, bani pe care îi ținea în mână, în momentul în care a intrat în camera în care partea vătămată era imobilizată, întrebându-l dacă mai are și alții. Răspunsul negativ al părții vătămate nu l-a convins astfel că C. s-a reîntors să caute alți bani. Deoarece nu a găsit bani a luat un aparat video, un telefon mobil fără cartelă, un aparat foto, un portmoneu ce conținea circa 200.000 lei, un ceas de mână și bijuterii de argint. în tot acest timp, tânărul necunoscut îl amenința cu moartea pe partea vătămată, fiind îndemnat în acest sens și de C..
Cei doi au părăsit locuința părții vătămate, însă nu mai înainte de a tăia cu cuțitul cablul telefonului fix și de a se asigura că pe casa scărilor nu se află nici o persoană.
Cu privire la semnalmentele bărbatului care l-a imobilizat, partea vătămată a arătat că acesta era în vârstă de 23-24 ani, avea o înălțime de circa 1,80 m, corp atletic, păr tuns periuță, și era îmbrăcat cu un tricou fără mâneci, de culoare bej. Partea vătămată a mai arătat că respectiva persoană avea mâna dreaptă bandajată, dar cu toate acestea îl ținea imobilizat pe partea vătămată întrucât avea o constituție mai robustă decât acesta.
După agresiune, partea vătămată s-a deplasat la o familie de prieteni, de unde a anunțat organele de poliție despre cele petrecute.
Ulterior, partea vătămată s-a prezentat la I.M.L., de unde i s-a eliberat certificat medico-legal, care a constatat că partea vătămată prezenta leziuni corporale traumatice care s-au putut produce prin lovirea cu și de corpuri dure și comprimare cu mâna, leziunile necesitând 3-4 zile îngrijiri medicale.
Partea vătămată l-a recunoscut pe tânărul care l-a imobilizat la 3 mai 2003, ca fiind inculpatul, recunoaștere realizată după albumul judiciar foto. Această poziție fermă a fost menținută de către partea vătămată și cu ocazia audierii sale în fața instanței, recunoscându-l pe inculpatul din boxă, ca fiind persoana care l-a imobilizat, la data de 3 mai 2003.
în baza cercetărilor efectuate de către organele de cercetare penală, celălalt făptuitor a fost identificat în persoana învinuitului C.G.J.
Martorii C.N.L. și respectiv, B.A. au confirmat că la sfârșitul lunii aprilie - începutul lunii mai 2003, inculpatul se afla în Cluj, în prezența unei persoane care s-a prezentat ca fiind C. lui B.A. și pe nume de G., lui C.N.L. De asemenea, cei doi martori îl descriu pe inculpat că la datele la care l-au întâlnit era îmbrăcat aproximativ în aceeași ținută în care l-a descris și partea vătămată.
Deși, în faza de urmărire penală, martorul C.N.L. a susținut că, în seara zilei de 4 mai 2003, l-a întâlnit pe inculpat pe peronul gării Cluj-Napoca și a observat că avea o giacă de blugi nouă, iar inculpatul a afirmat că are 700.000 lei și că pleacă cu trenul în Brașov, în fața instanței de judecată martorul a revenit, fără nici o justificare, arătând că a observat că inculpatul avea pe el o jachetă, fără să știe dacă era nouă sau nu și nu cunoștea nimic despre sumele de bani deținute de către inculpat. De asemenea, ambii martori au precizat că inculpatul era bandajat la mâna dreaptă.
Inculpatul s-a apărat susținând că ulterior primei declarații, partea vătămată a revenit arătând că n u mai știe exact, din cauza sacoului, la ce mână era bandajat inculpatul. Această situație este reală, însă nu este semnificativă sub aspect juridic, putând ca, într-adevăr, partea vătămată să nu-și fi amintit precis la ce mână era bandajat inculpatul, datorită faptului că percepția i-a fost alterată din cauza sentimentului de frică trăit. Important este, însă, că partea vătămată a evidențiat că inculpatul era bandajat la o mână, aspect necontestat de către inculpat și relevat, încă odată în plus, de cei doi martori.
La cererea inculpatului, instanța a verificat susținerea acestuia că din cauza plăgii pe care o avea la mâna dreaptă, nu s-a încumetat să comită o faptă de violență, solicitând lămuriri de la Spitalul Clinic județean de Urgență Arad, unde inculpatul a susținut că s-a prezentat în vederea unui tratament.
Din registrul de consultații al acestei unități, rezultă că, la data de 21 aprilie 2004, inculpatul s-a prezentat la Serviciul de Urgență al Spitalului amintit, constatându-se că acesta prezintă diagnosticul "plagă tăiată hipotenară mâna dreaptă. Agitație psihomotorie. Stare de ebrietate". S-a efectuat toaleta plăgii, s-a aplicat pansament, iar inculpatului i s-a administrat perfuzie cu ser fiziologic 2000 ml și glucoză 2000 ml, fiind trimis la psihiatrie.
Prin urmare, apărarea inculpatului este infirmată rezultând că plaga suferită era una minoră, sens în care, a săvârșit infracțiunea.
Apelul declarat de inculpat împotriva acestei sentințe, a fost respins, ca nefondat, de către Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori, prin decizia penală nr. 146/ A din 16 iunie 2005.
împotriva acestei din urmă decizii, în termen legal, a declarat recurs inculpatul G.M.F., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, în principal pentru că nu este el autorul faptei și trebuia achitat și, în subsidiar, că i s-a aplicat o pedeapsă prea grea.
Recursul este nefondat.
Probele administrate în cauză, demonstrează că inculpatul a comis infracțiunea imputată.
Instanța de fond, în baza documentelor de la dosar, a stabilit starea de fapt corectă, inculpatul făcându-se vinovat de fapta ce a constituit obiectul trimiterii în judecată.
Considerentele pentru care s-a stabilit vinovăția inculpatului, au fost în detaliu tratate în hotărârea primei instanțe, menținută de instanța de apel, indicându-se, pe larg, probele avute în vedere la formarea convingerii instanței asupra comiterii faptei de către inculpat și a vinovăției acestuia.
Sunt semnificative sub acest aspect referirile la faptul că partea vătămată a recunoscut în persoana inculpatului, pe cel care l-a imobilizat, la 3 mai 2003 și că martorii C.L. și B.A., au arătat că la sfârșitul lunii aprilie - începutul lunii mai 2003, inculpatul se afla în municipiul Cluj-Napoca, fiind întâlnit îmbrăcat într-o ținută aproximativ egală cu cea în care l-a descris partea vătămată.
Tot o împrejurare care confirmă că persoana care l-a imobilizat pe partea vătămată este inculpatul, îl constituie și faptul că la data săvârșirii infracțiunii acesta era bandajat la o mână, aspect observat și reținut de către victimă și confirmat de înregistrarea existentă la Spitalul Clinic județean de Urgență Arad.
în raport cu cele arătate, urmează a se vedea că motivul de recurs, prin care inculpatul cere achitarea, este nefondat, neputând fi astfel, primit.
De altfel, neîntemeiat este și motivul inculpatului, formulat în subsidiar, prin care critică cuantumul pedepsei aplicate.
în speță, s-a realizat o justă individualizare, pedeapsa aplicată explicându-se prin faptul că inculpatul este recidivist post-executoriu ca urmare a condamnării, prin sentința penală nr. 375 din 2 februarie 2000 a Tribunalului Timișoara, la o pedeapsă de 3 ani și 6 luni închisoare.
Față de cele arătate, recursul inculpatului dovedindu-se ca fiind nefondat va trebui respins, ca atare, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., menținându-se, astfel, hotărârea atacată.
Conform art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), se va deduce din pedeapsă, perioada arestării preventive, la zi.
S-a văzut și reglementarea plății cheltuielilor judiciare către stat și al onorariului de avocat, pentru apărarea din oficiu.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4725/2005. Penal | ICCJ. Decizia nr. 4713/2005. Penal → |
|---|
