ICCJ. Decizia nr. 5320/2005. Penal. Recurs la încheiere. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 5320/2005
Dosar nr. 5393/2005
Şedinţa publică din 20 septembrie 2005
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea din 2 septembrie 2005, pronunţată în dosarul nr. 8509/2005, Curtea de Apel Galaţi, pe rol aflându-se apelurile declarate de P.N.A. - Serviciul Teritorial Timişoara şi de inculpaţii P.K., W.P. şi C.V., cauza nefiind în stare de judecată, a luat în discuţie legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive a inculpaţilor.
Constatând că în cauză subzistă temeiurile care au stat la baza luării acestei măsuri, s-a menţinut măsura arestării preventive a acestora.
În termen legal, inculpata P.I. a declarat recurs împotriva încheierii menţionate, solicitând prin apărător, casarea încheierii atacate şi judecarea sa în stare de libertate, arătând că la judecata în fond a cauzei a fost achitată pentru una din faptele pentru care a fost trimisă în judecată, iar pedeapsa la care a fost condamnată este de 4 ani, motiv pentru care consideră că nu prezintă pericol pentru ordinea publică. Totodată, apărătorul inculpatei a mai arătat că măsura arestării preventive s-a dispus pe o perioadă de 30 zile.
Recursul declarat de inculpată nu este fondat.
Potrivit art. 136 alin. (1) C. proc. pen., în cauzele privitoare la infracţiuni pedepsite cu închisoare, pentru a se asigura buna desfăşurare a procesului penal, ori pentru a se împiedica sustragerea inculpatei de la judecată, se poate lua faţă de acesta una din măsurile preventive, lit. d) a acestui articol prevăzând arestarea preventivă.
Art. 148 alin. (1) C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 281/2003, prevede că măsura arestării inculpatului poate fi luată dacă sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 143 şi inculpata a săvârşit o infracţiune pentru care legea prevede pedeapsa detenţiunii pe viaţă, alternativ cu pedeapsa închisorii sau pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani şi există probe certe că lăsarea sa în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
Cu referire la motivul de recurs invocat, se reţine că instanţa de apel, la 2 septembrie 2005, a constatat că, faţă de dispoziţiile art. 136 C. proc. pen., având în vedere că, printre alţii inculpata P.K.I. a fost condamnată prin sentinţa penală nr. 507 din 8 iulie 2005 a Tribunalului Timiş la o pedeapsă de 4 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită în formă continuată, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 254 alin. (2) C. pen., raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) din acelaşi cod, temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive a inculpatei nu s-au schimbat şi impun în continuare privarea de libertate a acesteia, apreciind că lăsarea în libertate ar prezenta pericol concret pentru ordinea publică, de natură să aducă atingere desfăşurării procesului penal, în raport de natura, gravitatea şi modalitatea de săvârşire a infracţiunii, precum şi de persoana şi conduita inculpatei, care în realizarea rezoluţiei infracţionale s-a folosit de funcţia şi poziţia sa socială, vătămând grav relaţiile sociale dintre membrii comunităţii.
Cât priveşte susţinerea apărătorului inculpatei, în sensul că menţinerea măsurii arestării preventive s-a dispus de către instanţă prin încheierea atacată pe o durată de 30 zile, se constată că acesta nu este un motiv de nelegalitate, textul de lege indicat arătând că „în cursul judecăţii, instanţa verifică periodic, dar nu mai târziu de 60 zile, legalitatea şi temeinicia arestării preventive. (..) Când instanţa constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, instanţa dispune, prin încheiere motivată menţinerea arestării preventive".
Faţă de cele arătate, rezultă că legiuitorul a fixat un termen ce nu poate fi depăşit în verificarea măsurii, acela de 60 zile, fără a face nici o distincţie cu privire la verificarea măsurii înlăuntrul unei perioade de timp mai mică de 60 zile. Deci, dacă legea nu distinge, nici noi nu distingem cu privire la verificarea şi menţinerea măsurii arestării preventive pe o perioadă de 30 zile.
Ca atare, încheierea pronunţată la 2 septembrie 2005 este legală.
Pentru considerentele expuse, recursul declarat de inculpată nefiind fondat, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va fi respins.
În baza art. 192 C. proc. pen., inculpata recurentă va fi obligată la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpata P.K.I. împotriva încheierii din 2 septembrie 2005 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, în dosarul nr. 8509/2005.
Obligă pe recurentă la plata sumei de 60 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 20 septembrie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5318/2005. Penal. Recurs la încheiere. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 5322/2005. Penal. Recurs la încheiere. Recurs → |
|---|
