ICCJ. Decizia nr. 592/2005. Penal. Legea nr.143/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 592/2005
Dosar nr. 6856/2004
Şedinţa publică din 26 ianuarie 2005
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 1001 din 12 august 2004, Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, în baza art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., a condamnat pe inculpatul M.S. la pedeapsa de 10 ani închisoare, cu aplicarea art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP) şi 5 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 65, raportat la art. 64 lit. a) şi b) C. pen.
În baza art. 4 din Legea nr. 143/2000 a mai fost condamnat acelaşi inculpat la 4 ani închisoare, cu aplicarea art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP), art. 33 C. pen. şi a art. 37 lit. a) C. pen.
Conform art. 61 C. pen., a fost revocat restul rămas neexecutat de 614 zile închisoare din sentinţa penală nr. 69 din 31 noiembrie 2001 a Tribunalului Bucureşti, care a fost contopit cu fiecare din pedepsele aplicate conform art. 33 şi art. 34 C. pen.
S-a făcut aplicarea art. 33 şi art. 34 C. pen., dispunându-se ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 10 ani închisoare, cu aplicarea art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP), şi cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. şi 5 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.
Prin aceeaşi sentinţă penală, în baza art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/200, cu aplicarea art. 74 şi art. 76 C. pen., a fost condamnată inculpata Z.C. la 7 ani închisoare, cu aplicarea art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
În temeiul art. 65, raportat la art. 64 lit. a) şi b) C. pen., s-au interzis drepturile, prevăzute de art. 64 lit. a) şi b), C. pen., pe o perioadă de 5 ani după executarea pedepsei.
În baza art. 116 C. pen., a fost interzis inculpatului M.S., dreptul de şedere în municipiul Bucureşti pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei.
În baza art. 191 C. proc. pen., a fost obligat fiecare inculpat la plata sumei de câte 3.000.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care câte 400.000 lei onorariul avocatului din oficiu, s-au avansat din fondul Ministerului Justiţiei.
Pentru a pronunţa hotărârea, instanţa a reţinut următoarea situaţie de fapt:
În urma sesizării organelor de poliţie de către denunţătorul B.G., privind faptul că îşi procură de la inculpata Z.C. droguri, aceasta a fost contactată telefonic de denunţător şi au stabilit să-i vândă 10 doze de heroină.
În ziua de 27 aprilie 2004, a fost organizată prinderea în flagrant a inculpatei, astfel, banii au fost înseriaţi şi daţi ca preţ pentru cele 10 doze, suma de 2.000.000 lei fiind găsită la inculpata Z.C. cu ocazia percheziţiei.
Poliţia a sesizat în zonă şi alte persoane şi legitimându-le, a fost identificat inculpatul M.S. care, a aruncat pe jos 19 punguţe – 0,39 grame fiecare, declarând că cele 29 doze, 10 vândute şi 19 găsite la el, aparţineau lui şi inculpatei. A mai arătat că au fost cumpărate cu o zi înainte din Ferentari şi el a trimis-o pe inculpată să vândă cele 10 doze, după ce a luat legătura cu denunţătorul B.
Denunţătorul a declarat organelor de poliţie la 27 aprilie 2004, că îşi procura de obicei drogurile de la inculpată, a adus banii care au fost trataţi în vederea flagrantului şi care au fost găsiţi asupra inculpatei.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi inculpaţii Z.C. şi M.S., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În apelul său, parchetul a susţinut că instanţa de fond nu a dispus confiscarea sumei de 2.000.000 lei de la inculpata Z.C. şi nu a constatat că drogurile confiscate au fost consumate în timpul analizelor de laborator, iar cu ocazia judecării, procurorul a arătat că susţine numai al doilea motiv invocat.
Inculpata Z.C. a solicitat, în principal, restituirea dosarului la organul de urmărire penală, invocând că în această fază procesuală deşi erau interese contrare între inculpaţi, ei au fost asistaţi de acelaşi avocat, iar în subsidiar, s-a cerut o nouă individualizare a pedepsei prin reconsiderarea circumstanţelor sale personale.
Inculpatul M.S. în apelul său a cerut reducerea pedepsei.
Prin Decizia nr. 818/ A din 2 noiembrie 2004, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, a respins, ca nefondate, apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi de inculpaţii Z.C. şi M.S.
Împotriva acestei din urmă hotărâri au declarat recurs inculpaţii Z.C. şi M.S.
În recursul său, inculpata Z.C. a solicitat în principal, restituirea cauzei la organul de urmărire penală, apreciind că în această fază procesuală, deşi aveau interese contrare, inculpaţii au fost asistaţi de acelaşi apărător.
În subsidiar, a cerut restituirea cauzei pentru rejudecare, susţinând că nu au fost audiaţi toţi martorii de la urmărirea penală. S-a mai susţinut că în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 16 din Legea nr. 143/2000.
În recursul său, inculpatul M.S. a cerut individualizarea pedepsei, în sensul reducerii acesteia în raport de circumstanţele atenuante personale.
Examinând motivele de recurs în raport de probele administrate în cauză, Înalta Curte constată netemeinicia recursurilor, pentru considerentele ce urmează.
Inculpaţii, în cursul urmăririi penale şi a cercetării judecătoreşti au avut o atitudine constantă de recunoaştere a săvârşirii infracţiunilor reţinute în sarcina lor, aşa încât, nu se poate susţine că aveau interese contrare, ce impuneau ca aceştia să nu fie apăraţi de acelaşi apărător.
Aşa fiind, susţinerea că urmărirea penală este lovită de nulitate absolută nu poate fi primită.
Este nefondată susţinerea inculpatei şi în ceea ce priveşte faptul că prima instanţă nu a audiat martorii ascultaţi în cadrul urmăririi penale.
Analizând actele şi lucrările dosarului rezultă că la data de 10 august 2004, cu ocazia dezbaterilor în fond s-a constatat că apărătorul inculpaţilor a arătat că renunţă la audierea martorilor şi că îşi însuşeşte declaraţiile acestora date la urmărirea penală.
Se constată ca fiind nefondat şi motivul de recurs referitor la aplicarea unei pedepse greşit individualizate.
Potrivit art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), la stabilirea şi aplicarea pedepsei se ţine seama de dispoziţiile Părţii generale a codului, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârşite, de persoana infractorului, de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
Pe de altă parte, art. 52 C. pen., arată că pedeapsa este o măsură de constrângere şi un mijloc de reeducare a condamnatului, scopul ei fiind prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni.
Din analizarea textelor invocate rezultă cu necesitate respectarea principiului proporţionalităţii dintre fapta săvârşită, gradul de pericol social concret al acesteia şi pedeapsa aplicată.
Procedând la stabilirea pedepsei, instanţa de fond a apreciat că fapta inculpatei Z.C., constând în aceea că a vândut 10 doze de heroină, găsindu-se asupra sa banii primiţi pentru aceasta, prezintă un grad ridicat de pericol social.
Avându-se însă în vedere atitudinea inculpatei în cursul procesului penal, lipsa antecedentelor penale, în mod judicios au fost reţinute în favoarea inculpatei circumstanţele judiciare atenuante.
Pe cale de consecinţă, pedeapsa aplicată de 7 ani închisoare, răspunde scopului ei, aşa cum prevede art. 52 C. pen., nefiind justificată o reducere a acesteia.
Cât priveşte reţinerea dispoziţiilor art. 16 din Legea nr. 143/2000, se constată că acestea nu pot fi incidente în cauză.
Inculpata nu a furnizat organelor judiciare informaţii de natură a conduce în mod concret la identificarea altor persoane implicate în traficul de droguri.
Inculpatul M.S. a criticat Decizia recurată cu privire la pedeapsa aplicată, susţinând că s-a făcut o greşită individualizare şi a cerut reducerea acesteia.
Critica este nefondată.
Prima instanţă a făcut o justă individualizare a pedepsei în raport cu criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), fiind corespunzătoare în raport cu gravitatea faptelor săvârşite, cu împrejurările în care au fost comise şi cu pericolul social al inculpatului, săvârşind infracţiunile în stare de recidivă postcondamnatorie.
Se constată astfel că, pedeapsa de 10 ani închisoare aplicată, a fost just individualizată şi este de natură a realiza scopul pedepsei aşa cum acesta este prevăzut de art. 52 C. pen.
Aşadar, hotărârile atacate nu sunt supuse cazurilor de casare invocate de recurenţi şi examinând cauza în raport de dispoziţiile art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., nici alte cazuri susceptibile de a fi puse în discuţie din oficiu, nu se constată.
În consecinţă, pentru considerentele ce preced, conform art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Curtea va respinge recursurile ca nefondate.
Totodată, în baza art. 192 alin. (2) şi (4) C. proc. pen., inculpaţii vor fi obligaţi la plata cheltuielilor judiciare conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii M.S. şi Z.C. împotriva deciziei penale nr. 818/ A din 2 noiembrie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
Deduce din pedepsele aplicate inculpaţilor durata arestării preventive de la 27 aprilie 2004la 26 ianuarie 2005.
Obligă pe recurentul inculpat M.S. la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 1.600.000 lei, din care onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 400.000 lei, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei, iar pe recurenta inculpată Z.C. la plata sumei de 1.200.000 lei, cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 26 ianuarie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 591/2005. Penal. Legea nr.143/2000. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 593/2005. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs → |
|---|
