ICCJ. Decizia nr. 593/2005. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 593/2005
Dosar nr. 6869/2004
Şedinţa publică din 26 ianuarie 2005
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 1158 din 20 septembrie 2004, pronunţată de Tribunalul Bucureşti a fost condamnat inculpatul M.T. la o pedeapsă de 8 ani şi 6 luni închisoare, în condiţiile art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP), pentru infracţiunea prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. c) şi alin. (21) lit. b) C. pen.
În baza art. 83 C. pen., s-a revocat beneficiul suspendării condiţionate a pedepsei de 6 luni închisoare, aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr. 119 din 27 ianuarie 2003, pronunţată de Judecătoria sectorului 2 Bucureşti, rămasă definitivă prin neapelare la 7 februarie 2003 şi s-a dispus executarea acesteia alături de pedeapsa aplicată în cauză, inculpatul M.T., urmând să execute pedeapsa de 9 ani închisoare.
În baza art. 65 C. pen., i s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pe o durată de 5 ani, după executarea pedepsei principale.
S-a luat act că partea vătămată Ş.V.G. nu s-a constituit parte civilă în cauză.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că, în seara zilei de 13 octombrie 2004, în jurul orelor 19,00, inculpatul M.T. s-a deplasat împreună cu prietena sa, martora C.A., la oficiul poştal pentru a-şi ridica pensia.
Inculpatul a observat că partea vătămată, care ieşise din incinta poştei, are un telefon mobil în mână, inculpatul somându-o să i-l dea. Fiind refuzat, inculpatul a încercat să-i smulgă telefonul şi văzând că nu reuşeşte, a scos un briceag, pe care l-a pus la gâtul părţii vătămate, ameninţând-o că dacă nu-i va da telefonul, o va tăia.
Profitând de starea de şoc a părţii vătămate, inculpatul i-a smuls telefonul din mână şi a fugit în spatele oficiului poştal. După deposedarea părţii vătămate, inculpatul s-a întâlnit cu prietena sa şi împreună s-au deplasat la martorul M., căruia inculpatul i-a vândut telefonul cu suma de 4.000.000 lei, bani cu care şi-a cumpărat droguri pe care le-a consumat împreună cu martora C.
La rândul său, martorul M. a vândut telefonul unei persoane necunoscute.
În termen legal, împotriva acestei soluţii a declarat apel inculpatul, care a solicitat redozarea pedepsei.
Prin Decizia penală nr. 815 din 1 noiembrie 2004, Curtea de Apel Bucureşti a respins, ca nefondat, apelul inculpatului, cu motivarea că pedeapsa aplicată este de natură să realizeze cerinţele art. 52 C. pen., iar pe de altă parte, respectă prevederile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)
Împotriva acestor hotărâri a declarat recurs inculpatul, care a solicitat reducerea pedepsei, susţinând că nu a folosit violenţa în deposedarea părţii vătămate de mobil, infracţiunea fiind comisă datorită faptului că era consumator de droguri.
Criticile formulate vor fi examinate prin prisma dispoziţiilor art. 3859 alin. (1) pct. 17 şi 14 C. proc. pen., constatându-se că recursul este nefondat pentru cele ce urmează:
Astfel, constant partea vătămată a afirmat că inculpatul a ameninţat-o cu un cuţit, pe care i l-a pus la gât, după care i-a smuls din mână telefonul.
Susţinerea părţii vătămate este confirmată de martora C.C.A., care fiind în imediata apropiere a părţilor, a observat când inculpatul a ameninţat-o pe partea vătămată cu un obiect metalic, care i l-a pus la gât.
În parte, declaraţia părţii vătămate este susţinută şi de inculpat, care a recunoscut ameninţarea adresată acesteia, în sensul că o taie dacă nu-i dă telefonul, fără însă a folosi cuţitul, pentru că nu avea asupra sa.
Desigur, în acest context probator se regăsesc elementele constitutive ale infracţiunii de tâlhărie calificată reţinută corect în sarcina inculpatului.
Folosind ameninţarea cu un corp tăios, într-un loc public în scopul deposedării părţii vătămate de un telefon mobil, inculpatul a comis infracţiunea prevăzută de art. 211 alin. (1) lit. c) şi alin. (21) lit. b) C. proc. pen., pentru care a fost legal condamnat.
Săvârşind infracţiunea de tâlhărie în contextul celor două agravante, prin folosirea unui corp tăios şi în loc public, inculpatului i s-a aplicat o pedeapsă aproape de limita minimă legală care este de 7 ani închisoare, apreciindu-se alături de atitudinea procesuală parţial sinceră şi condamnarea anterioară pentru o complicitate la o infracţiune de tâlhărie.
Împrejurarea relevată în apărare, privind comiterea tâlhărie pentru că era consumator de droguri este fără relevanţă juridică, ea neputând constitui în sensul legii, nici o cauză de exonerare a răspunderii penale şi nici de stabilire a pedepsei.
Aşa fiind, neconstatându-se motive care să justifice o reducere a pedepsei aplicate, pedeapsă care respectă prevederile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) şi neexistând nici alte motive de casare, în urma verificării hotărârilor recurate, potrivit art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., în temeiul dispoziţiilor art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., se va respinge recursul declarat de inculpat.
În baza art. 38517 alin. (4) C. proc. pen., combinat cu art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), se va computa din pedeapsa aplicată detenţia preventivă la zi.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat şi la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul M.T. împotriva deciziei penale nr. 815/ A din 1 noiembrie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului durata reţinerii şi arestării preventive de la 15 ianuarie 2004 la 26 ianuarie 2005.
Obligă recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 1.600.000 lei, din care onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 400.000 lei, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 26 ianuarie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 592/2005. Penal. Legea nr.143/2000. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 595/2005. Penal. Art.211 c. pen. Recurs → |
|---|
